Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Poetul Radu Vancu, despre bilanțul Covid-19: E o evoluție aproape schizofrenică a României

Poet Radu Vancu Covid evolutie schizofrenica Romania.jpg

Radu Vancu: Orice discuție rațională cu negaționiștii se va izbi de un zid (Sursa foto: Facebook/Radu Vancu)
Radu Vancu: Orice discuție rațională cu negaționiștii se va izbi de un zid (Sursa foto: Facebook/Radu Vancu)

Persoanele care neagă existența coronavirusului nu pot fi convinse cu argumente raționale, spune la RFI poetul Radu Vancu. ”Orice discuție rațională cu negaționiștii se va izbi de un zid”, crede scriitorul din Sibiu.

Radu Vancu declară în contextul creșterii bilanțului Covid-19 că ”asistăm la aproape un worst case scenario. Proiecția Guvernului era mult mai optimistă, urma să ajungem la 1.500 de cazuri pe zi abia pe la jumătatea lui august. Acum se vede limpede că la începutul lui august vom depăși 1.500 de infectări zilnice. Mă tem că e o evoluție aproape schizofrenică, din păcate, a României. Pe cât de bine ne-am mișcat în prima fază și am reușit să limităm răspândirea infecției, pe atât de dezastruos ne mișcăm acum”.

Poetul consideră că persoanele care nu cred în coronavirus nu pot fi convinse cu argumente raționale: ”Mă tem că discuția e inutilă cu negaționiștii, nu-i poți convinge rațional, e o chestiune mai degrabă de credință, e vorba de oameni care cred sau nu cred că există. Orice discuție rațională se va izbi de un zid, nu-i poți convinge, ceea ce nu vrea să spună că discuția rațională nu e importantă, e importantă mai ales pentru noi, pentru cei care înțelegem că există și că are efecte mortale, pentru a ne ajuta să înțelegem ce argumente ne fac să reacționăm așa, adică preventiv, încercând să limităm efectele, să-i protejăm pe cei din jur, să-i protejăm inclusiv pe cei care nu cred. Asta este, nu poți convinge rațional pe cineva care adoptă o atitudine irațională”.

Radu Vancu, despre creșterea bilanțului Covid-19 și negaționiști