Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Coronavirus UK: Durata auto-izolării extinsă de la șapte la 10 zile

auto-izolare.jpg

Auto-izolare
Perioada de auto-izolare pentru cei infectați a fost extinsă de la șapte la 10 zile
Image source: 
Getty Images

Persoanele care testează pozitiv pentru Coronavirus sau prezintă simptome în Regatul Unit vor trebui să se auto-izoleze timp de 10 zile. Schimbarea, anunțată de cei patru ofițeri medicali șefi din Marea Britanie, survine pe fondul încercării guvernului de a preveni recrudescența epidemiei. 

Până acum, cei care prezentau simptome ca o nouă tuse continuă, temperatură sau pierderea gustului sau a mirosului, trebuiau să se auto-izoleze cel puțin o săptămână. Noua recomandare este în conformitate cu orientările Organizației Mondiale a Sănătății.

Măsura este valabilă în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord. Schimbarea vine după ce premierul Boris Johnson a avertizat asupra semnelor unui "al doilea val" al pandemiei în unele părți ale Europei.

Reglementarea Regatului Unit pentru auto-izolarea persoanelor care testează pozitiv timp de șapte zile a fost întotdeauna mai redusă, în multe alte țări necesită 10 zile sau chiar mai mult.

Deoarece Coronavirusul este nou, există o lipsă de certitudine cu privire la cât timp rămâne cineva infecțios.

Cercetările arată că o persoană poate fi infecțioasă cu două zile înainte de apariția simptomelor și continuă să fie infecțioasă în perioada în care are simptome. Pentru majoritatea, aceasta nu durează mai mult de șapte zile.

Reducerea carantinei călătorilor sosiți?

Dar decizia de a insista ca toți auto-izolații să stea timp de 10 zile este probabil să fi fost luată din mai multe motive.

Pasageri sosiți pe aeroportul Heathrow
Guvernul examinează posibilitatea reducerii carantinei călătorilor sosiți din anumite țări de la 14 la 10 zile
Image source: 
Reuters

Există o mulțime de dovezi că oamenii continuă să împrăștie virusul după ce simptomele se termină - deși gradul în care acest lucru reprezintă un risc de transmitere a infecției către o altă persoană nu este clar.

Un alt factor care ar fi putut juca un rol în decizie este faptul că testarea pe scară largă începe să depisteze oameni în stadiul asimptomatic.

Și, în final, aceasta trimite un semnal important. Prin extinderea perioadei de izolare, este lansat un avertisment împotriva reducerii vigilenței.

Celor care se întorc în Marea Britanie din anumite țări, inclusiv din Spania, România și Republica Moldova, li se solicită, de asemenea, carantină timp de 14 zile - o acțiune care a stârnit proteste din partea firmelor de turism.

Guvernul caută, de asemenea, o modalitate de a reduce actuala perioadă de carantină de 14 zile pentru sosirea în Marea Britanie în sensul reducerii ei la 10 zile.