Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pe urmele eroilor români căzuți în Alsacia : Soldatul Gheorghe Letu

letu_5.jpg

Sursa imaginii: 
© Photo Christophe Woehrle

În necropola din Soultzmatt, există un mormânt al unui prizonier român necunoscut din primul război mondial, cu indicația că acesta fusese inițial înmormântat la Bartenheim.

© Photo Christophe Woehrle 2015

Localitatea Bartenheim, din apropiere  de Saint-Louis, se află pe linia care leagă Waltenheim, Walheim și Steinbrunn-le Haut, de-a lungul căreia germanii construiau o cale ferată în vederea aprovizionării frontului din sudul Alsaciei.

©Fonds Dolffus, Arhivele municipale Mulhouse, extras

Prizonierii români repartizați la muncă forțată în această zonă, denumită ”Trei Frontiere”, făceau parte din detașamentul XII. Responsabilii militari germani nu-i tratau cu menajamente. Considerați muncitori civili și nu prizonieri, aceștia erau supuși unor privațiuni severe, erau subalimentați și cazați în condiții mizere. Încă de la sosirea lor, în ianuarie 1917, decesele în rândul lor au devenit zilnice, iar eforturile unui medic militar german de a le ușura suferința, aducându-le hrană suplimentară, s-au dovedit inutile.

Puțini dintre ei au murit la Bartenheim, iar arhivele CICR nu păstrează decât o singură declarație de deces din partea autorităților germane. Din această cauză identificarea celui decedat nu este o problemă.

© CICR, lista deceselor din Bartenheim, extras

Declarația se referă la decesul, la data de 6 mai 1917, a lui Letu Gheorghe, soldat din compania a I-a a regimentului 60 mitraliere, care a fost înmormântat la Bartenheim în aceeași zi.

Gheorghe Letu, căsătorit cu Tudora Letu, s-a născut la Roșiori, județul Teleorman. A fost luat prizonier la 6 decembrie 1916, în timpul bătăliei de la Târgoviște. A fost apoi transferat în lagărul de la Tucholà, Polonia și ajunge în Alsacia la sfârșitul lui ianuarie 1917. Supraviețuiește unei ierni foarte grele, poate și pentru că a fost luat prizonier mai târziu, dar, cu toate acestea, moare în mai 1917.

© CICR, Legitimație de prizonier de război

Rămășițele sale au fost exhumate în anii 1920, de către Comitetul alsacian al mormintelor românești, care s-a ocupat de gruparea victimelor de naționalitate română într-un singur cimitir, la Soultzmatt, acolo unde se găsea unul din cele mai mari detașamente de muncă forțată.

© Photo Christophe Woehrle, Necropola din Soultzmatt

Articol de Christophe Woehrle, doctor în istorie contemporană

Oricine are cunoștință despre descendenți ai lui Gheorghe Letu, este rugat să ne scrie la [email protected], sau pe pagina de Facebook / RFI Romania