Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Un infirmier kazah le cântă medicilor din spital: „Familia mea avea nevoie de ajutor”

Bakytbek Amirkhanov, locuitor al orașului Almatî din Kazahstan, lucrează de trei luni ca infimier într-un nou spital modular. Este cântăreț. Înainte de perioada de izolare, cânta în restaurante și era profesor de canto. Dar nu a vrut să se culce pe-o ureche” în timpul izolării. La spital, toată lumea admira felul în care cânta și era numit „Dimash”.

Corespondentul nostru Stan.kz are mai multe detalii de la el.

Bakytbek s-a născut într-o familie obișnuită și are încă 5 frați. Întrucât s-a născut într-o familie mare, pentru a-și ajuta familia pe perioada izolării, acesta a decis să-și găsească un loc de muncă la spital.

„Primele două luni, am lucrat voluntar. Când m-am alăturat echipei, prima dată în calitate de voluntar, m-am gândit de ce să nu încerc chiar să lucrez la spital. În două luni, am văzut multe lucruri. S-a dovedit că munca benevolă, neplătită, este foarte obositoare. Mai mult, fiindcă vin dintr-o familie numeroasă, aveam nevoie să-mi susțin financiar familia. Așadar, am părăsit grupul de voluntari.

Când eram acasă, în cele două săptămâni am auzit de la niște cunoștințe că se deschide un nou spital modular și că aveam cum să-mi găsesc de lucru. Am fost avertizați că nu va fi ușor, că va trebuie să facem curățenie, să-i îngrijim pe bolnavi și că, probabil, nu-i vom revedea pe cei apropiați luni de zile. Ni s-a spus totodată că noi suntem singurii responsabili pentru sănătatea noastră. Salariul este bun, dar la început nu le-am vorbit părinților mei despre această muncă. Pentru că sunt cel mai mic din familie, eram convins că părinții nu se vor îngrijora și că-mi vor susține decizia. După ce am primit primul salariu, le-am vorbit părinților despre noul meu loc de muncă. Știind că fiul lor întotdeauna se înțelege bine cu cei din jur, m-au susținut în decizia pe care am luat-o. La spital am trăit diverse situații. Mulți oameni au murit sub ochii noștri. Mi-a fost greu să mă recuperez după așa ceva. Sunt o persoană creativă și întotdeauna am fost înconjurat de oameni care se distrează, așa că mi-a fost greu. Am văzut mulți ochi triști. Fie că ești bogat sau nu, durerea e aceeași pentru toată lumea. Am fost uimit să-i văd pe medici cum muncesc. Deși a fost dificil, aceștia au încercat tot timpul să ajute fiecare pacient în parte. Jos pălăria în fața lor. Uneori oamenii îi vorbesc de rău pe medici și nu le apreciază meseria. Muncind zi și noapte, uită complet să se mai odihnească. Mă gândeam că în afară să curăț camerele bolnavilor, aș putea să-i susțin moral, să-i binedispun. După două zile de weekend, oamenii au început să-mi lipsească.

La început mi-a fost frică să nu fiu infectat. Dar aveam nevoie de bani. Pe de-o parte, mă gândeam că e un lucru bun. În religia islamică, se spune că oamenii care-i îngrijesc pe bolnavi sunt recompensați. Le cânt cântece și încerc să-i distrag de la gânduri negative. Mi se spune că semăn cu Dimash Kudaibergenov. Am învățat importanța pe care o are sănătatea și timpul. Familia mi-a lipsit foarte mult. Mi-am dat seama cât de mult bine îți face să fii cu familia. În ciuda faptului că viața este scurtă, îmi doresc ca numele meu să rămână în istorie. Sunt dezamăgit de concursul intenațional Almaty Kazakhstan. Mi-ar plăcea să particip la concursuri din străinătate. Dimansh Kudaibergenov este un exemplu în acest sens”.

 

 

Articol scris de Zhuldyz Alen

 
Traducere din franceză de Smaranda Teodoriu