Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Focar de coronavirus pe un șantier din Capitală. Peste 30 de lucrători indieni, infectați

Autoritățile anunță un focar de coronavirus la un șantier din București. Acolo lucrează în jur de 200 de persoane, o parte dintre ei fiind cetățeni străini. De altfel, peste 30 de muncitori originari din India au fost confirmați pozitiv.

Actualizare: La șantier au ajuns trei autobuze ( ”cursă specială”)  însoțite de două mașini de poliție.

„Sunt peste 200 de angajați, dintre care 38 de cetățeni indieni, dar evidență trebuie să ne-o dea angajatorul, pe care nu l-am găsit la fața locului. (...) Din primele informații, cei infectați sunt din India, dar urmează să avem o evaluare completă. Avem în primul rând o problema de sănătate, iar DSP deja e implicată pentru a găsi soluții. Nu vreau să mă antepronunț, aștept raportul ITM București, m-am asigurat că are toate condițiile să facă o primă verificare. Raportul se va axa, în mod evident, pe condițiile de muncă, pe existența sau nu a contractelor de muncă”, a transmis ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

 

„Avem spații și locuri suficiente atât pentru internare, cât și pentru izolare”, reacționează primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.Șantierul este plasat la acest moment în carantină. Iar Inspecția Muncii face anchete, pentru a vedea dacă sunt cazați în spații potrivite situației de pandemie - a completat la Digi 24 șeful DSU, Raed Arafat.