Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Epidemia Covid-19 și începutul anului școlar în Polonia

students-5201719_1280.jpg

Înainte de începerea școlii în Polonia la 1 septembrie există voci oficiale care susțin că nu poate fi exclus un alt episod de carantină locală sau pe sectoare economice și profesionale.
Image source: 
Pixabay (ilustrație)

Numărul zilnic al cazurilor de Covid-19 în Polonia a oscilat în ultimele săptămâni între 700 și 900. Epidemiologii nu sunt însă optimiști în ce privește viitorul apropiat. În următoarele săptămâni cel mai probabil va fi trecut pragul psihologic de 1000 de cazuri zilnic, iar mulți experți polonezi din sfera sănătății publice prezic că e foarte posibil ca în următoarele luni numărul zilnic de cazuri să urce până la câteva mii, existând chiar voci oficiale (e.g. viceministrul de finanțe Piotr Patkowski) care susțin că în asemenea condiții nu poate fi exclus un alt episod de carantină locală sau pe sectoare economice și profesionale pe durata a câtorva săptămâni. Principalul mobil al acestor predicții ar putea corela strâns cu începutul anului școlar.

Anul școlar începe în Polonia la 1 septembrie, iar problema modului de funcționare a învățământului în condiții de epidemie stă în topul agendei publice, iată de trei luni déjà, existând o dezbatere permanentă asupra găsirii unui numitor comun între instituții executive la nivel central și local cu privire la  competențe, resurse și responsabilitatea luării deciziilor în mod util. Cu alte cuvinte există anumite tensiuni la nivel de asumare a competențelor și distribuire a resurselor suplimentare de protecție între autoritățile centrale și cele municipale sau locale. În procesul perfectării noului regim de activare în condiții de epidemie, se lasă accentuat impresia că ministerul educației nu este pe deplin pregătit pentru un scenariu extrem care ar putea să se confirme mai aproape de luna octombrie. 

Ministerul polonez al Educației a delegat directorilor de școli cea mai mare parte a poverii luării deciziilor în strânsă colaborare cu Sanepidul. Directorii de școli vor decide asupra celor trei forme de școlarizare, asupra modului de testare profilactică zilnică a elevilor – cum ar fi de exemplu verificarea temperaturii la intrarea în școli sau organizarea regimului de muncă al cantinelor, precum și frecvența testării cadrelor didactice. În aceeași logică se înscrie și distribuția și utilizarea măștilor în școli sau a substanțelor pentru dezinfectare. Cu alte cuvinte, ministerul oferă anumite resurse, iar utilizarea acestora stă la discreția directorilor de școli în colaborare cu Sanepidul. Totodată, ministerul educației împreună cu Sanepidul este în proces constant de adaptare a ghidului cu instrucțiuni asupra funcționării regimului de învățământ, făcut public cu trei săptămâni în urmă. Acest ghid este subiectul dezbaterilor publice până în prezent și din câte poate fi observat ghidul este în permanentă adaptare la realitățile din teren. 

Pentru început de an școlar, Ministerul Educației polonez a decis asupra trei forme de învățământ. De la 1 septembrie școlile încep în regim normal adică staționar pentru toți elevii, dar prezența elevilor, așa cum a spus chiar Dariusz Piontkowski ministrul educației polonez ”nu este obligatorie”, existând posibilitatea de a opta pentru absență la deschiderea anului școlar, fără a se fi dat alte explicații. Sunt prevăzute alte două forme de școlarizare: hibridă, adică o jumătate din numărul elevilor din clasele gimnaziale vor fi instruiți de la distanță, în timp ce restul vor fi instruiți direct în școli, urmat de o rotație a formei de frecvență pe grupuri în clase. Va exista de asemenea instruirea exclusiv de la distanță, în special în situațiile în care vor fi cazuri de Covid-19 în școli sau în familiile anumitor elevi vizate de regulamentul Sanepidului.  

Se schimbă metodologia unor cursuri în școli, în special materiile cu aplicații practice în laboratoare cum ar fi fizica și chimia, dar și pentru lecțiile de educație fizică, în timpul cărora nu vor mai fi practicate sporturi de grup și de contact, acestea vor fi înlocuite cu gimnastică și plimbări în aer liber. Lecțiile de muzică vor fi și ele adaptate astfel încât să se interzică cântatul în spații mici și închise. Acestea sunt doar câteva din zecile de prevederi metodologice cu privire la materii specifice. 

Începutul de an școlar în condiții de epidemie aduce în prim plan de asemenea, un set de probleme structurale ce au rezultat din reforma învățământului gimnazial. Polonia se confruntă de mai mulți ani cu problema supra-aglomerării în școli. În Varșovia de exemplu, se învață adesea în două schimburi, iar majoritatea școlilor încep lecțiile la ora 7.30 dimineața și termină la 8.30 seara. În perioada epidemiei un astfel de regim pare puțin sustenabil, iar răspunsul la necesitatea de-congestionării școlilor în următoarele săptămâni va sta în topul agendei autorităților centrale și municipale. Se pune de asemenea problema traficului de transport public. Nu au fost deocamdată luate măsuri speciale pentru mărirea numărului de unități în transportul public. 

Devine tot mai clar că vor crește costurile organizaționale și psihice ale corpului didactic, vârsta medie a căruia se apropie de zona de risc mai ales în zonele rurale și urbane mici. Dacă ar fi să tragem o concluzie înainte de anul școlar, atunci cuvintele cheie ar fi ”incertitudine” și ”adaptare din mers”. 

Corespondentul RFI Octavian Milewski despre începerea școlii în Polonia în timpul epidemiei de Covid-19