
Social
Teatrele și cinematografele se redeschid de mâine dar... la jumătate din capacitate
cinema.png

Executivul a adoptat hotărârea ce permite redeschiderea instituțiilor culturale în contextul stării de alertă de pe teritoriul României.
"Reluarea activităţilor cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte, şcolilor populare de artă şi de meserii, organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi sau concerte va fi permisă fără a depăşi 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului", a afirmat Vela citat de Agerpres.
Aceeaşi hotărâre prevede şi că la evenimentele de tip drive-in, în maşină pot fi maximum trei persoane, a adăugat ministrul. De asemenea, prin această HG creşte numărul admis al participanţilor la evenimente private, cursuri de instruire, workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene - de la 20 la maxim 50 în interior şi de la 50 la maxim 100 în exterior.
Vela a amintit că, tot de marţi, vor fi deschise şi spațiile din interiorul cafenelelor şi restaurantelor.
Această reluare a activităţilor în domeniul cultural, în cafenele şi restaurante, dar şi în domeniul jocurilor de noroc va fi permisă permisă doar "în judeţele unde incidenţa cumulată în 14 zile este 1,5 cazuri confirmate cu infecţia cu SARS-CoV-2 la 1.000 de locuitori", a precizat ministrul.
În funcţie de acest prag, Comitetele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă pot decide restricţionarea, închiderea sau reluarea activităţilor.