Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Pisicile cu șase degete, adevăratele stăpâne ale casei memoriale Ernest Hemingway din Florida

hemingway.png

Turiștii pozează o pisică cu șase degete în casa memorială a lui Ernest Hemingway din Key West, Florida, 30 august 2020
Image source: 
AFP via France24

În lipsa turiștilor internaționali , datorată pandemiei, casa din arhipelagul Florida Keys în care a locuit scriitorul american Ernest Hemingway a trebuit să-și concedieze aproape toți angajații. Dar pisicile cu șase degete atrag în continuare aici localnicii curioși...

După moartea lui Hemingway, în 1961, casa sa a devenit una dintre principalele atracții turistice din Key West, o insulă situată la o sută de kilometri sud de Miami și nord-vest de Havana, unde singurele “atracții” sunt cocteilurile, înotul și plaja.

Locuitorii săi au supraviețuit uraganelor acerbe și crizelor economice, dar nimic nu i-a pregătit pentru prăbușirea turismului din cauza coronavirusului.

Închiderea frontierelor împiedică turiștii internaționali să viziteze insula și nicio navă de croazieră nu a acostat acolo din martie. Rămâne doar turismul intern, care este îngreunat de frica de contaminare cu Covid-19.

Astfel, 30 din cei 45 de angajați ai Casei și Muzeului Hemingway au trebuit concediați săptămâna trecută. "Am avut zece ghizi. Acum sunt patru", deplânge Andrew Morawski, directorul său.

Cei care au rămas, oferă tururi ghidate și îngrijesc cele aproximativ cincizeci de pisici cu șase degete, toate descendente ale felinei cu această anomalie genetică pe care Hemingway a primit-o în dar cu zeci de ani în urmă.

Foto: hemingwayhome.com

"Ne propunem să rămânem deschiși", a declarat Morawski pentru AFP. "Și pisicile noastre vor continua să fie tratate regește".

O preocupare esențială, deoarece turiștii locali care ajung în Key West sunt adesea mai interesați de aceste pisici mutante decât de ”vizuina” autorului cărții „Bătrânul și marea”.

În ciuda Premiului Nobel pentru literatură câștigat în 1954, Ernest Hemingway nu mai este un scriitor studiat în școlile americane, subliniază directorul instituției. „Acesta este motivul pentru care, aici, în Statele Unite, pisicile par a fi principalul punct de interes”, adaugă el.

În conacul în stil colonial, căldura este nemiloasă. Măștile vizitatorilor sunt pline de pete de sudoare, în timp ce un ghid le spune detalii despre viața scriitorului și a soției sale Pauline de prin 1930.

Între timp, un alt angajat toarnă cuburi de gheață în vasele de apă ale pisicilor, spre mirarea turiștilor.

Foto: hemingwayhome.com

Key West se află la capătul vestic al arhipelagului Keys, un ansamblu de insule de corali conectate prin 42 de poduri cu vedere la mare de-a lungul a 180 de kilometri.

Cântărețul american de country Jimmy Buffet i-a dedicat piesa „Margaritaville”, o odă legendară „farniente” care domnește peste insula cu cutii poștale în formă de lamantin (mamifer asemănător cu foca – n.r.) și flamingo.

La sfârșitul zilei, cei câțiva turiști de pe insulă se adună într-un loc de unde pot privi apusul în liniște.

„Era atât de aglomerat încât abia puteai să te miști și acum nu mai e nimeni”, spune Jack Reichenbach, un rezident în vârstă de 67 de ani.

Șomer din cauza pandemiei, el încearcă să vândă acuarele cu 20 de dolari. „Totul merge foarte prost”, oftează el.

Pentru prima dată după mulți ani, turiștii își găsesc cu ușurință drumul către terminalul care marchează cel mai sudic punct al Statelor Unite, care este asaltat în mod normal pentru a face fotografii.

"Muzeul Hemingway? Nu știu, n-am auzit de el", răspunde Carol Daversa, o trecătoare. "Dar ar trebui să verificați Casa Pisicilor! Sunt uimitoare", sugerează turista din New York de 65 de ani, care vine în mod regulat în Key West pentru a-și petrece vacanțele.

Foto: hemingwayhome.com

 

Traducere de Anda Costiuc după France24