Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Grecia promite o nouă tabără în Lesbos, dar migranții nu mai au răbdare

moria.png

Copii jucându-se în apropierea barăcilor distruse de incendiul de la Moria, Lesbos, 12 septembrie 2020
Image source: 
AFP via France24

Autoritățile elene au dat asigurări că o nouă tabără, menită să găzduiască solicitanții de azil în urma distrugerii taberei din Moria, va fi gata „în cinci zile”.

De când tabăra Moria a fost făcută scrum, solicitanții de azil dorm sub cerul liber. În urma protestelor, guvernul grec a decis să accelereze reconstrucția și a promis, că va fi înființată o nouă tabără în următoarele cinci zile, și anume până pe 18 septembrie.

"În cinci zile, operațiunea va fi finalizată. Toată lumea va fi instalată în noua tabără", a asigurat ministrul grec al migrației, Notis Mitarachi, aflat în vizită la Lesbos timp de două zile pentru a coordona lucrările. La fel ca vechea tabără, cea nouă ar trebui să găzduiască 12.000 de locuitori.

Autoritățile au indicat că vor impune restricții migranților din această tabără, din cauza pandemiei Covid-19. Notis Mitarachi a estimat că „200 de persoane” dintre solicitanții de azil ar putea fi infectați cu noul coronavirus. El a subliniat totuși că tabăra va fi închisă doar „douăsprezece ore” și că migranții ar putea ieși în restul zilei.

 

Stare de urgență în Lesbos

De la incendiile de săptămâna trecută care au distrus centrul de înregistrare și identificare din Moria, fără a provoca victime, a fost instituită starea de urgență în Lesbos. Mii de familii dorm pe asfalt, pe trotuare sau pe câmpuri.

Tabăra Moria a fost înființată în 2015 pentru a limita numărul de migranți care veneau din Turcia. Peste 12.000 de oameni locuiau acolo, inclusiv 4.000 de copii.

În ultimii ani, lipsa de igienă și supraaglomerarea din tabăra Moria au fost criticate de ONG-urile pentru drepturile refugiaților, care solicită în mod regulat autorităților elene să transfere cei mai vulnerabili solicitanți de azil pe continent.

 

Teama de „închisoare”

Cu toate acestea, construcția unei noi tabere îi lasă pe migranți sceptici. Sute de solicitanți de azil refuză să fie înregistrați și să intre în noua tabără, spunând că s-au săturat să aștepte în Moria luni poate chiar și ani, pentru a fi transferați în instituțiile din Grecia continentală.

Solicitanții de azil au protestat cu pancarte inscripționate „Libertate!” sau „Vrem să părăsim Moria”. Manifestanții au aruncat cu pietre spre poliție, care a răspuns cu gaze lacrimogene.

Mulți migranți se tem, de asemenea, să nu fie izolați din nou din cauza epidemiei de coronavirus și niciunul nu vrea să retrăiască ceea ce a trăit în Moria: lipsă de igienă, violență și lupte aproape zilnice între diferite grupuri etnice.

Taberele de migranți din Grecia, inclusiv cea din Moria, au fost închise de la mijlocul lunii martie din cauza Covid-19. Multe ONG-uri și Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR) au considerat că măsurile de izolare sunt „discriminatorii” și „excesive”, deoarece guvernul grec a introdus măsuri de relaxare în țară, la începutul lunii mai.

 

Traducere de Anda Costiuc după France24