Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Educația din România - gratuită sau nu în pandemie?

scoala coronavirus

1.527 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, 48 de decese de ieri si pana azi
1.527 de noi cazuri de infectare cu COVID-19, 48 de decese de ieri si pana azi
Image source: 
pixabay.com

Crește numărul școlilor în scenariul roșu. În 312 de unități de învățământ orele se fac acum doar online. Cifra este cu 49 mai mare decât cea anunțată de Ministerul Educației, duminică, înaintea începerii anului școlar. Problema este aceeași - infrastructura școlară, care nu este mai bună acum decât în urmă cu jumătate de an, când școlile au fost închise din cauza pandemiei de coronavirus. În condițiile în care tabletele lipsesc, foarte multe școli nu sunt contectate la internet, iar lecțiile adaptate formatului digital sunt o raritate, ne întrebăm dacă educația mai este gratuită sau nu.

Zilnic aflăm despre noi îmbolnăviri cu Covid-19 în rândul profesorilor sau elevilor. Astfel, școli care ieri funcționau în scenariul verde azi pot trece în cel roșu, iar copiii trebuie să facă din nou cursuri online. Mai ales în orașe, din cauza claselor supraaglomerate, copiii trebuie să învețe în scenariul hibrid, așa că jumătate dintre ei fac cursuri online.
Problema este că “România nu are infrastructura necesară pentru așa ceva”, spune Csaba Asztalos, președintele CNCD, care militează însă pentru o alocare înțeleaptă a resurselor existente și face apel la toți cei implicați în procesul educațional să se adapteze situației excepționale pe care o traversăm.
Deși admite neajunsurile sistemului, președintele Klaus Iohannis consideră că începutul anului școlar a fost un succes în condițiile pandemiei. E contrazis de profesori care susțin că educația nu mai este gratuită în România.
Mihaela Nabăr, directoarea fundației World Vision România, explică la RFI că, dacă până acum destinul unui copil din zonele defavorizate era decis de o pereche de încălțări, pe listă se adaugă acum infrastructura educațională. “Copiii pentru care părinții vor putea plăti meditații or să fie bine, ceilalți vor fi pierduți” este de părere și Valeriu Nicolae, care ajută familii nevoiașe din Ferentari și Jilava.

În opinia Cristinei Tunegaru, profesor de Limba Română la o școală din București, acum au parte de educație numai acei copii din familii cu venituri medii și mari, care-și permit să investească în meditații, să cumpere manuale, auxiliare, să cumpere tabletă sau acces la internet. Copiii care provin din familii sărace nu au niciun fel de acces la educație, mai ales acolo unde școala e în scenariul roșu, spune ea:

Cristina Tunegaru: Sunte sute de mii de copii în țară care nu au nici tabletă. Nici conexiune la internet. Lor le este refuzat dreptul la educație. Lucrul acesta s-a întâmplat în ultimele șase luni și se întâmplă și acum începând cu septembrie. Efectele acestei absențe îndelungate vor fi catastrofale. Cred că în perioada următoare, peste ani, ar trebui să ne uităm înapoi și să ne uităm la perioada aceasta, la ce nu au făcut. Atunci vom vedea rezultatele. Pe acești copii, care sunt la muchie între a veni la școală și a abandona școala, acum îi pierdem pentru totdeauna. Dacă nu au educație nu vor avea șansa la un viitor decent. Practic îi condamnăm la sărăcie.
Reporter: Cine are parte de educație acum?
C.T: Cred că în acest moment au parte de educație numai acei copii din familii cu venituri medii și mari, acele familii care își permit să investească în educație. În acest moment educația în românia nu mai e gratuită. Își permite numai cine are bani să investească în meditații, în manuale, în auxiliare, să cumpere tablete, să aibă conexiune la internet. Copiii care provin din familii sărace nu au acces la educație. Nu au niciun fel de acces la educație, mai ales acolo unde se face școală online, unde școlile sunt în scenariul roșu sau acolo unde e vorba de scenariul hibrid. Să nu uităm că există sistemul acesta paralel de educație, care a funcționat în toată această perioadă. În ultimii 30 de ani, părinții care și-au permis au apelat și la meditații. De multe ori, copiii lor nu au învățat atât de mult în sistemul public, cât au învățat la meditații. Atunci, chiar dacă nu se face școală, chiar dacă la școală copiii nu au parte de ore online de calitate, chiar dacă aceste ore hibrid sunt realizate slab, ei au această resursă, de a apela la meditații și atunci golul va fi acoperit.

Profesoara critică sistemul hibrid - adică școală online pentru o parte dintre elevi și cursuri față în față pentru ceilalți. Ascultați argumentele Cristinei Tunegaru:

Cristina Tunegaru: Acest scenariu galben presupune un mare efort din partea profesorului și un mare efort din partea școlii și a comunității. Ai nevoie de un microfon de calitate, de o conexiune de calitate. Ai nevoie și de un om care să fie capabil să predea în clasă copiilor din fața lui și în același timp să lucreze și cu copiii de la distanță. Lucrul acesta mi se pare aproape imposibil. De multe ori școala nu are resursele materiale și transmisiile sunt de slabă calitate. Copiii nu văd. Profesorul scrie în continuare la tablă, așa cum scria și până acum. Copiii nu văd ce se scrie la tablă și abia dacă se aude ce se vorbește în clasă. Mi se pare că acest sistem hibrid este unul extrem de ineficient pentru că învățarea va fi mult mai lentă. Copiii care stau acasă acum două săptămâni și ar trebui să fie spectatori la ceea ce se întâmplă în clasă, se vor întoarce la școală cu maro lacune și profesorul va trebui să predea de două ori același conținut.

Mihaela Nabăr, directoarea fundației World Vision România care se ocupă de câteva mii de copii din județele Cluj, Dolj, Ialomița, Vâlcea și Vaslui, spune că pandemia i-a sărăcit și mai mult pe cei deja foarte săraci. În plus, afirmă ea, educația nu este o prioritate pentru familiile acestor copii:

Mihaela Nabar: Ne-am dus în comunitățile în care noi lucrăm cu infrastructură digitală și ne-am dat seama că, de fapt și de drept, infrastructura digitală nu este suficientă. Asta înseamnă că a trebuit să lucrăm cu profesorii, astfel încât ei să știe să folosească infrastructura. Și mai mult decât atât, a trebuit să lucrăm cu părinții. O altă problemă pe care o găsim în familiile vulnerabile sau la copiii care provin din medii vulnerabile este aceea că educația nefiind o prioritate pentru familiile lor, ajung foarte greu să facă această educație digitală pentru că au tot timpul altceva de făcut. Fie că lucrează în gospodărie, fie că nefiind o prioritate și neavând nici infrastructura necesară uită de fapt că ar trebui să fie la școală. Ei sunt într-o permanentă vacanță. Nu aș putea să spun că suntem exact acolo unde eram în martie, dar dacă m-aș uita la accesul la infrastructură al copiilor și la suportul pe care l-au primit din partea autorităților publice, aș putea să spun că până la o săptămână, două înainte de începerea școlilor eram tot cam acolo unde eram și în luna martie.
Reporter: Cum credeți că vor evalua decalajele dintre copii în următoare perioadă dacă ne gândim la veniturile familiilor lor?
M.N: World Vision România a publicat acum aproape o lună un studiu care surprinde modul în care bunăstarea copilului a evoluat în perioada pandemiei. Am văzut că în această perioadă 60% dintre părinți ne declară că nu au avut resurse suficiente pentru lua hrană copiilor lor, pentru a lua medicamente celor care erau bolnavi cronici și cu atât mai puțin rechizite. Vedem că sărăcia s-a adâncit. În perioada următoare vom asista la decalaje și mai mari între cei care nu doar că nu pot să se mențină în educație pentru că au neajunsuri, fie că nu au mâncare, fie că nu au ghete să ajungă la școală, fie că nu au îmbrăcăminte. Acum se adaugă și această chestiune a infrastructurii digitale, care nu înseamnă o singură tabletă. Dacă până acum părinții nu aveau ce să le cumpere să mănânce, în ceea ce privește device-urile va fi și mai greu să le asigure sau imposibil. Asta înseamnă că accesul la educație va fi dependent de infrastructura educațională.  

Dar de ce anume e nevoie ca 200 de copiim, de exemplu, să poată face școală online sau în sistem hibrid? Aflăm de la Valeriu Nicolae, care ajută familii nevoiașe din Ferentari și Jilava:

Valeriu Nicolae: Noi, în ultima vreme, am instalat undeva la 200 de computere în rural și în ghetoul din Ferentari. Am pregătit tot cam atâtea rucsace cu rechizite școlare. Pe timpul verii noi am reușit să ținem cam toți copiii online. Încercăm să recuperăm din pierderea de anul trecut. Cred că am reușit în mare parte. Dar pentru ca lucrul acesta să se întâmple noi avem pe undeva la 100 de voluntari. În plus avem o echipă de IT. Suntem 9 oameni. Ne ducem din două în două săptămâni în sate ca să reparăm computerele. Pe lângă cele 200 de computere întotdeauna mai avem un minim de 10%, încă 20 – 30, pregătite ca să putem să înlocuim computerele care se strică. Mi se pare că felul în care a acționat până acum Ministerul educației este, din păcate, inept. Ideea de tablete e o idee extrem proastă. Tabletele sunt foarte profitabile pentru cei care fac tablete, dar se sparg foarte repede. Sunt un instrument foarte prost pentru învățarea online.
Reporter: Dumneavoastră ajutați câteva sute de copii, dar în țara asta, copiii care au nevoie de ajutor sunt de ordinul sutelor de mii. Ce se întâmplă cu ei? Ce efect va avea absența îndelungată a copiilor din medii defavorizate de la școală?
V.N: Va crește nivelul de abandon școlar. Automat o să crească și demotivarea profesorilor. O să fie jale dacă nu pregătim lucrurile bine. Prin a pregăti lucrurile bine înseamnă că ai nevoie de oameni specialiști, nu din gură, ci oameni care fac lucruri pe teren, care știu exact ceea ce se întâmplă, să fie prin ministere, prin administrațiile locale. Iar noi avem numai impostori și prin ministere și prin administrațiile locale. În condițiile în care continuăm cu învățământul online și nu văd cum o să evităm partea asta de învățământ online, zdrobitoarea majoritate a profesorilor pe care îi știu eu sunt total nepregătiți pentru așa ceva și marea majoritate a copiilor sunt la fel de nepregătiți pentru așa ceva. Asta se traduce practic prin faptul că părinții cu bani o să își mediteze copiii și copiii lor o să fie foarte bine, iar ceilalți o să fie pierduți.

Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, admite că pandemia adâncește inegalitățile, dar face un apel către toți cei implicați în procesul educațional să se adapteze situației excepționale pe care o traversăm pentru că lucrurile nu se pot rezolva de pe o zi pe alta:

Csaba Asztalos: În calitate de președinte al CNCD, dar și în calitate de părinte care are doi copii de vârstă școlară, de clasa a V-a și clasa a VII-a, foarte sincer, dezavuez aceste abordări din partea tuturor, chiar și a cadrelor didactice. Chiar și înainte de pandemie subiectul accesului egal la învățământul public era un subiect de actualitate. Aceste inegalități existau și înainte. Știm foarte bine că statul, în ceea ce privește educația asigură un standard, la care, întotdeauna, părinții, în funcție de posibilități, au alocat resurse pentru educația copiilor lor. În funcție de comunitatea școlară dintr-o clasă sau în funcție de posibilitățile părintelui, care a dublat școala cu meditații, a acelor părinți care au avut resurse, întotdeauna s-a pus problema inegalităților. În ceea ce privește pandemia este o situație excepțională. Trebuie să facem un efort comun, fiecare pe partea sa, ca părinte, ca profesor, autoritate locală, guvern, legislativ, mass-media ca să ne adaptăm acestei noi situații, fie că vorbim de școală în formă hibrid, fie că vorbim de școală cu prezență fizică în condițiile date, fie că vorbim despre predare online. Trebuie să ne adaptăm. Avem nevoia de a ne adapta și de a face școală și de atinge rezultate sau chiar performanță în condițiile date, nu doar în România, ci peste tot în lume. Aș fi extrem de fericit dacă nu am politiza orice element și gest care se întâmplă în spațiul educațional.
Reporter: Nu discutăm acum de partide politice sau de cine este la putere. Credeți că România este pregătită pentru acest sistem hibrid, școală online și o parte dintre elevi la școală, cu infrastructura pe care o are?
C.A: Nu, România nici înainte de pandemie nu a avut o infrastructură rezonabilă pentru actul educațional. Clase sunt suprapopulate. Copiii mei sunt în clase de 32-34 de elevi în centrul Bucureștiului. Gândiți-vă cam cum se pot realiza elementele de distanțare. Atunci merg într-un sistem hibrid. România nu a fost pregătită nici înainte de pandemie. Chiar înainte de pandemie am avut probleme în educație începând de la alocarea bugetară, de la resursa umană, de la plata resursei umane până la condițiile pe grupuri vulnerabile, începând de la mediul rural sau chiar și în mediul urban, diferențele de calitate a educației sau a actului educațional. Nu a fost pregătită România nici înainte. Nici acum în pandemie nu este pregătită România. Dar, aș evita generalizările. Sunt școli, unități de învățământ care sunt pregătite, au resurse. Și sunt alte școli care nu au aceste resurse.

Școlile au fost redeschise după o jumătate de an, iar elevii și profesorii încearcă să se adapteze noilor reguli impuse de pandemia de coronavirus. Procesul de adaptare nu se oprește aici. Problemele legate de infrastructura digitală sunt aproximativ la fel ca în primăvară, spune Maria Diaconu, profesoară de chimie, biologie și fizică la școala Zapodeni din județul Vaslui.

Maria Diaconu: Încercăm să o luăm pas cu pas. Încercăm să nu punem prea multă presiune pe efortul lor intelectual. Trebuie să ne obișnuim cu măștile. Eu, fiind și profesor de biologie, cred că tot timpul am avut grijă la clasă să îi instruiesc în sensul respectării regulilor de igienă. Cred că este bine. În prima zi au început să deprindă mecanismul. Mai greu cu infrastructura, cu faptul că trebuie să aibă markerul la ei. Unii îl uită. Trebuie să folosească obiectele lor personale. E greu cu ștersul tablei. Avem table whiteboard. Fiecare trebuie să aibă burețelul lui.

La școala Zapodeni din județul Vaslui învață elevi din 5 sate. Nu peste tot există furnizori de internet, asta în cazul în care părinții și-l permit. Iată ce soluție a găsit profesoara Maria Diaconu pentru copiii care nu aveau cum să participe în primăvară la cursurile online:
M. D: Le-am trimis fișe de lucru cu ajutorul primăriei și al asistentului social, care le-au distribuit și le-au recuperat. Fișele au fost evident adaptate. Pentru fiecare copil ne-am gândit și am trimis din materia deja predată fișe de lucru pentru a vedea dacă au mai lucrat și pentru a putea fi evaluați.
Reporter: Cum credeți că este pentru copii să aibă parte de o astfel de educație?
M.D: Se resimte. De exemplu, în prima zi de școală am făcut o listă de rechizite, iar un copil nu a reușit să își întocmească acea listă de rechizite. A zis <Doamna, eu am uitat cum să scriu>.
Rep: În ce clasă este?
M.D: E în clasa a VI-a. Eu cred că efectiv, el în vara aceasta nu cred că a mai scris niciun rând. Avea probleme și în clasa a V-a, dar nu la modul acesta. Nu suntem ajutați nici de familie. Nu vreau să dau vina pe altcineva, dar trebuie să pună și familia umărul foarte mult. Până nu am pus mâna pe telefon, până nu am insistat la părinți, de abia după aceea copiii au intrat pe grup, după ce am dat noi telefoane și am insistat și am spus că este în beneficiul copiilor. Uneori am făcut presiuni mai puternice ca să se ocupe de copii.

Oana Vasilica Trufașu este în clasa a 6-a la școala Zapodeni. Iată cum vede ea regulile împotriva răspândirii virusului și mai ales portul măștii:
O.V: Ne protejează de virus, dar este rău pentru că nu prea putem să respirăm. Trebuie să stăm cu ușile și geamurile deschise, la un metru distanță, să nu ne atingem cu colegii, să nu vorbim față în față.
Rep: După ce plecați de la școală cum se întâmplă lucrurile?
O.V: Mergem distanțați, vorbim de la distanță, mai vorbim pe rețelele de socializare Facebook, WhatsApp.
Rep: Te-ai întâlnit cu colegii în vara aceasta?
O.V: Nu pentru că nu prea am ieșit din curte. Existau multe cazuri.

Zi de zi aflăm despre noi cazuri de infectare în rândul profesorilor sau elevilor. Astfel, școli care funcționau ieri în scenariul verde azi pot trece în cel roșu, iar copii trebuie să facă din nou cursuri online. Iată cu ce dificultăți s-ar putea confrunta in nou Oana dacă în școala unde învață vor apărea cazuri de infectare cu coronavirus:

O.V: Suntem patru frați, trei dintre noi la școală și unul la grădiniță. Trebuia să ne prezentăm toți.
Rep: Cum v-ați împărțit? Bănuiesc că acasă aveți un telefon.
O.V: Da, am folosit un telefon. Dar mai aveam orele dimineața, alții dintre noi după-amiaza și asta ne-a ajutat să împărțim un telefon.
Rep: Cum se descurcă părinții tăi?
O.V: Ei încearcă să găsească orice ocazie de a ne ajuta așa cum pot, împrumută, muncesc mai mult.

Școala pare să fie acum despre respectarea unor reguli sanitare, nu despre învățare, spune Mihaela Nabăr, directoarea fundației World Vision România. Ea avertizează că procentul analfabeților funcțional ar putea crește.

Mihaela Nabar: Sunt foarte multe discuții în toată această perioadă care nu au neapărat legătură cu rolul și rostul școlii. Dacă ne vom concentra doar pe aceste discuții, care țin mai degrabă de formă și de respectarea unor reguli igienico-sanitare care sunt, într-adevăr, extrem de importante, dar nu au neapărată legătură cu actul educațional, o să vedem cum va crește foarte mult acel procent de 44% analfabeți funcționali, care deși se vor întoarce la școală vor fi atenți sau noi ca profesori, ca părinți, ca experți în educație vom fi atenți doar la ce reguli igienico-sanitare păstrăm în școli și nu neapărat la ce învață copiii noștri în școlile respective.