Cum se trăiește în Iran. Violență, depresie și sărăcie (France24)

În Teheran, la fel ca în toate orașele iraniene, locuitorii se înghesuie zilnic la birourile de schimb valutar, sperând să-și salveze economiile transformându-le în dolari. Conflictele izbucnesc frecvent.

Costul vieții crește zilnic și cetățenii suferă, pe de o parte, din cauza gestionării defectuoase a economiei naționale și, pe de altă parte, a sancțiunilor economice impuse de Statele Unite în urma ieșirii lor din acordul nuclear, în mai 2018. Inflația este în creștere iar valoarea monedei naționale, tomanul, a scăzut de aproape șapte ori din 2017. În septembrie 2020, un dolar se tranzacționa la aproximativ 28.000 de tomani.

Video: Busculadă la deschiderea unui magazin cu produse subvenționate

Shervin (pseudonim) are o mică companie care importă și vinde computere în Teheran de peste zece ani. El descrie situația economică a țării, unde rata inflației este între 41 și 130%, potrivit diferitelor estimări:

“Obișnuiam să importăm bunuri din Emiratele Arabe Unite sau din China, dar din 2018, o dată cu impunerea sancțiunilor împotriva Iranului de către Donald Trump, am devenit dependenți de contrabandă. Produsele sunt revândute la prețuri mult mai mari.

Cealaltă problemă pe care o avem aici, în compania mea, este că depindem de activitatea economică: vindem instrumente pentru muncitori și întreprinderi. Atunci când economia este în impas, este dificil să producem, să importăm sau să exportăm. Rata șomajului este mare, oamenii lucrează puțin și nu au nevoie de un computer.

Devalorizarea monedei noastre față de dolar ne afectează toate activitățile. Am ajuns să cumpărăm computere sau piese când cursul valutar era de aproximativ 15.000 de tomani pentru 1 dolar american. Prin urmare, ne-am calculat costurile și beneficiile. Cu toate acestea, mai târziu, când am vrut să cumpărăm înapoi aceleași produse, cursul valutar s-a schimbat și, prin urmare, costul de cumpărare a crescut. Nu obținusem suficient profit pe produsele vechi și am pierdut bani. Deci nu am reușit să valorificăm aceeași cantitate de bunuri.“

“Acum verificăm întotdeauna cursul valutar și creștem prețurile în consecință. Deoarece cursul se poate schimba foarte repede, evităm să fim surprinși și vindem produse de cinci până la șapte ori mai scumpe decât prețul lor real. În plus, nu prea există concurență pe piață.

(...)

Dacă cineva din Iran are într-adevăr nevoie de un computer, îl va cumpăra indiferent de preț - chiar dacă este de trei până la patru ori mai mare decât prețul său în dolari – deoarece concurența lipsește. Fie că e vorba de clădiri de birouri (pentru care acum chiriile în Iran sunt de aproape 10 ori mai mari decât în Franța), pixuri sau frigidere, funcționează la fel. Din 2017, vânzările companiei mele au scăzut cu aproximativ o treime”.

Saeed Madani este unul dintre principalii cercetători sociologici din Iran. El explică modul în care dificultățile economice înrăutățesc problemele sociale și deteriorează sănătatea psihologică a celor mai vulnerabili:

”În ultimii ani, s-au efectuat o mulțime de cercetări academice în Iran asupra „furiei” populației și a violenței care rezultă din sărăcie și probleme economice. Aceste studii stabilesc în mod clar legături între șomaj, scăderea veniturilor, inflație și violență sau criminalitate.

Potrivit Băncii Naționale a Iranului, 20% dintre iranieni trăiesc în prezent sub pragul sărăciei, dar alte studii independente susțin că procentul real este de 35-40%.

Dincolo de aceste cifre, sărăcia s-a schimbat. Cu câțiva ani în urmă am experimentat sărăcia unidimensională. De exemplu, oamenii aveau o casă, dar nu aveau de mâncare. Acum ne confruntăm cu sărăcia multidimensională: există oameni care nu își mai pot plăti chiria și facturile, nu își pot cumpăra mâncare, nici nu pot avea grijă de ei înșiși.”

Video: Busculadă la o casă de schimb din Teheran

“Iranul se confruntă, de asemenea, cu o "sărăcie persistentă". Studiile arată că mai mult ca oricând, dacă te naști într-o familie săracă, rămâi sărac.”

Cu toate că oamenii muncesc, ei trăiesc sub pragul sărăciei. În Iran, dacă o persoană câștigă mai puțin de 3,5 până la 4 milioane de tomani [111-126 euro], se consideră că este sub pragul sărăciei. Foarte mulți lucrători și funcționari publici abia câștigă salariul minim, care este stabilit la 1,83 milioane de tomani [aproximativ 58 de euro].

Această situație explică furia și violența care crește în societate. Iranienii încearcă să-și îmbunătățească situația, dar contextul se înrăutățește. Se învinovățesc pe ei înșiși, iar apoi dau vina pe societate.

Sinuciderea este una dintre consecințele acestei violențe. În timp ce în urmă cu 40 de ani existau aproape 250 de sinucideri pe an, astăzi sunt aproape 5.000 pe an. Cifrele au crescut alarmant în ultimii zece ani. Rata sinuciderilor ajunge la 8 la 100.000 de locuitori. Acest lucru este aproape echivalent cu rata mondială de 9,8 la 100.000 de locuitori.

Un studiu publicat în 2016 a constatat că șomajul (în 16% din cazuri) și inflația (în 76% din cazuri) au avut un impact asupra persoanelor implicate în traficul de droguri din Iran. Conform statisticilor oficiale, în Iran, numărul persoanelor dependente de droguri, s-a dublat în ultimii 9 ani, ajungând la aproximativ 3 milioane de persoane”.

Video: Coadă la carne de pui subvenționată, Teheran, 2019

Oamenii se luptă cu sărăcia

”Când oamenii se înghesuie pentru a-și schimba tomanii în dolari sau pentru a cumpăra produse subvenționate, se luptă între ei pentru că îi văd pe ceilalți ca fiind obstacole care i-ar împiedica să-și îmbunătățească viața. Nu încearcă să se îmbogățească: sunt oameni din clasa de mijloc care luptă să supraviețuiască, să nu ajungă sub pragul sărăciei, de aceea lupta dintre ei este acerbă.

Și alte tipuri de violență au devenit obișnuite: violența împotriva femeilor, copiilor și persoanelor în vârstă. Se estimează, printre altele, că luptele de stradă s-au dublat în ultimii zece ani.

Conform sistemului judiciar iranian, 50% dintre persoanele care au fost arestate pentru furturi mărunte în ultimele șase luni sunt persoane care nu au avut niciodată antecedente penale. Ele au luat măsuri din cauza contextului actual și este un fenomen complet nou în Iran [în august, un anumit caz a fost foarte mediatizat în Iran: se referea la un tată, șomer, arestat pentru că a furat un pachet de scutece pentru copilul său de 18 luni].

Oamenii încep să fure pentru că nu au altă opțiune. Și pentru că nu au furat niciodată și nici nu au fost în contact cu alți hoți, sunt prinși foarte ușor de poliție.

Astăzi, între 25 și 30% dintre iranieni suferă de tulburări mintale și au nevoie de ajutor. Iar mediul economic, social și politic al Iranului nu dă încă semne de îmbunătățire”, explică sociologul.

La 5 august, președintele iranian Hasan Rouhani a anunțat un „plan de facilitare economică”, fără a împărtăși mai multe detalii. Câteva săptămâni mai târziu, pe 14 septembrie, după multe dezbateri asupra măsurilor incluse în acest plan, Eshagh Jahangiri, primul vicepreședinte al Iranului, a explicat că acest plan a fost până la urmă... anulat.

Traducere de Anda Costiuc, după France 24