
Social
Polițiști sub acoperire vor da amenzi pentru nerespectarea regulilor anti-COVID
controlor_fara_masca_ok.jpg

Polițiștii vor patrula în civil, fără a purta uniforma, pentru a-i amenda pe cei care nu poartă mască și nu respectă regulile sanitare. În aceste operațiuni vor fi mobilizați 20% dintre polițiști au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Decizia a fost luată pe motiv că mulți cetățeni respectă regulile doar în prezența poliției, iar la plecarea forțelor de ordine își dau jos măștile sau se înghesuie în mijloace de transport ori în restaurante.
O a doua măsură luată de guvern este înființarea unei linii telefonice TelVerde (0800.800.165), la care cetățenii pot reclama nerespectarea măsurilor sanitare. Aici vor putea fi trimise materiale foto/video necesare pentru aplicarea de amenzi ori deschiderea de cercetări ale poliției.
Cum de în județul Argeș numărul de infectări a scăzut în ultimele 2 luni de la 112 la 12?
Purtarea măștii de protecție în toate spațiile publice, fie ele în interior sau în aer liber, este cea mai eficientă măsură împotriva răspândirii coronavirusului. Nu este doar un alt sfat de la medici sau de la experți în sănătate publică, ci este un fapt. Studiu de caz: județul Argeș. Acolo a fost impusă această măsură la sfârșitul lunii iulie când spitalele erau copleșite de numărul mare de cazuri și a fost amenajată o terapie intensivă mobilă într-un TIR.
Măștile de protecție au devenit obligatorii inclusiv pe stradă în județul Argeș începând cu 30 iulie. Autoritățile avertizau atunci că amenzile vor fi orientate spre maxim pentru a descuraja orice posibilă încălcare a legii. La 31 iulie în județul Argeș se înregistrau 112 cazuri noi de infectare. Trendul era crescător încă din iunie, dar în iulie s-a accentuat. Cele 6 spitale din județ erau pline, iar autoritățile amenajau secții pentru bolnavi în exteriorul unităților medicale.
După ce portul măștii a devenit obligatoriu, numărul de cazuri a început să scadă constant astfel că, 2 luni mai târziu, în 1 octombrie, în județul Argeș au fost raportate doar 12 cazuri noi de îmbolnăvire. Controalele repetate dar și măsurile de conștientizare a populației au dat rezultate, spune purtătorul de cuvânt al prefecturii Argeș, Andri Irimia.
Andri Irimia: Județul Argeș a fost primul din România care a impus purtarea măștii de protecție în spațiile publice în grupuri mai mari de două persoane. Această a fost cea mai eficientă măsură împotriva răspândirii covid.
Reporter: Cum ați reușit să îi convingeți pe oameni să poarte mască în spațiile publice?
A.I: Au fost inițiate o serie de controale, mai ales în spațiile comerciale, în mijloacele de transport și în locurile aglomerate. Tot repetându-se au convins până la urmă cetățenii că este cea mai bună măsură împotriva răspândirii covid. Nu au fost neapărat amenzile cele care au convins populația, ci măsurile jandarmilor, polițiștilor și ale angajaților ISU de a conștientiza populația și de a le explica la ce riscuri se expun dacă nu respectă aceste prevederi.
Efectul purtării măștii de protecție nu se vede doar în cifrele raportate zilnic de grupul de comunicare strategică în dreptul județului Argeș. Secția de terapie intensivă mobilă, amenajată într-un TIR, la Spitalul Județean de urgență Pitești a ajuns să nu mai fie folosită în ultima perioadă, fiind suficiente paturile ATI existente în spital, spune managerul medical, doctorul Gabriel Copciag.
Gabriel Copciag: În primul rând masca, purtarea măștii cred că a influențat scăderea numărului de cazuri și toate măsurile de precauție, de distanțare, de renunțare la anumite evenimente, la întâlniri, la obiceiurile care erau până acum în condiții normale.
Reporter: Cum credeți că au reușit autoritățile să îi convingă pe cetățeni în județul Argeș să poarte masca? În București situația este cu totul alta. De exemplu, ultima raportare (n.r. de luni) este de peste 500 de cazuri, aproape o treime din totalul de la nivelul întregii țări?
G.C: Au dat foarte devreme ordinul de purtare a măștii și în exterior, nu numai în spațiile închise. Cred că au fost foarte fermi în aplicarea contravențiilor.
Rep: La sfârșitul lunii iulie, pentru județul Argeș, autoritățile au solicitat un tir în care au fost puse paturi pentru terapie intensivă. Care este acum situația paturilor de ATI la dumneavoastră?
G.C: Am fost nevoiți să extindem secția de ATI. Prin ordin de ministru aveam doar 7 paturi și ne-am extins la 15 paturi și în acel vârf de care amintiți a trebuit să cerem ajutorul autorităților centrale. Am fost sprijiniți cu această unitate de terapie intensivă mobilă, în care sunt 12 paturi cu 12 ventilatoare. A funcționat din plin. Aproape 27 de paturi de terapie intensivă, cu un efort extraordinar de mare, cu doctori detașați de la alte spitale și din țară, cu mult efort în detrimentul altor secții s-a făcut față. În ultima perioadă, secția noastră de terapie intensivă a fost la capacitate, dar cu bolnavi din alte județe, din județele limitrofe. Avem patru colegi detașați de la Cluj, care au sosit și de săptămâna asta, dacă va fi nevoie și sunt solicitări, vom pune, din nou, în funcțiune această terapie intensivă mobilă. Lumea ar trebui să fie cu mare teamă, puțin îngrozită. Să își ia toate măsurile de precauție. Da, economia să meargă mai departe, dar să aibă această teamă, știind că dacă te îmbolnăvești nu ai niciun medicament țintit. Toate medicamentele care se dau sunt încercări de a stăvili această boală. Este o boală care nu are tratament. Când știi că te poate lovi o asemenea boală fără tratament, cu multiple fațete, de la asimptomatici, până la forme severe, trebuie ca fiecare persoană să fie conștientă.
Răzvan Cherecheș, profesor universitar de Sănătate Publică la Universitatea Babeș-Bolyai, spune că România e în valul doi al epidemiei de coronavirus și că numărul de infectări va tot crește dacă portul măștii nu va fi extins la nivel național.
Răzvan Cherecheș: Nu este limită până la care putem crește. Limita este atunci când toată populația din țară e infectată. Ideea e că dacă nu se iau măsuri concrete și clare de limitare a transmiterii infecției, numerele vor continua să crească. Nu este niciun motiv rațional să îți imaginezi că vor scădea.
Reporter: Ce ar trebui să facă guvernul dacă vrea ca lucrurile să nu scape de sub control și să putem avea alegeri așa cum sunt programate în 6 decembrie?
R.C: E foarte simplu. Persoana care a fost responsabilă în județul Argeș de limitarea transmiterii infecției să fie pusă ministru al sănătății. Județul Argeș e un exemplu extrem de bun. Rata infecției a scăzut fenomenal de mult pentru că s-au luat măsurile potrivite și ferme. Toată lumea poartă mască peste tot. În zonele unde au avut focare au instaurat lockdown pentru o perioadă limitată, după care le-au dat drumul. Se dau amenzi. Dacă vă uitați pe pagina de Facebook a prefecturii din Argeș o să vedeți câte amenzi s-au dat în fiecare zi și câte controale s-au făcut. Au reușit să scadă rata de infecție. Abordările relaxate, politicianiste, de genul să nu supere oamenii, nu fac decât să aglomereze secțiile de terapie intensivă. O să fie plin în câteva zile dacă guvernul anunță astăzi că în toată țara masca trebuie purtată inclusiv în spațiile publice și se dau amenzi, iar poliția locală tot ce va face e să umble pe stradă și să dea amenzi pe stradă, în supermarketuri, în instituții celor care nu poartă mască, vom vedea efectul peste două săptămâni. De abia pe urmă se va aplatiza sau va începe să scadă numărul de cazuri.