Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Iași: Racla rămâne în interior. Autorități: Noi nu putem decide viața Bisericii

iasi_6.jpg

Credincioșii sosesc la Iași cu sutele pentru pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva. Image source: RFI/Violeta Cincu

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a decis ca racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă miercuri, 8 octombrie. 
Decizia vine ca o reacție la anunțul neașteptat al DSU care a stabilit că organizarea de sărbători religioase este permisă doar cu participarea persoanelor care au domiciliu sau reședință în locul unde se desfășoară evenimentul.

Cum pelerinajul de la Iași era în plină desfășurare,  în primele zile fără respectarea normelor sanitare, Mitropolia Moldovei  a decis că dacă nu mai vin multe persoane atunci racla poate rămâne în interior.

În aceste condiții aglomerația nu se va muta inevitabil în interior, chiar dacă sunt așteptați doar ieșenii? Andreea Orosz l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, Marius Dangă, șeful Cancelariei Prefectului Iași

Marius Dangă: În urma deciziei luate luni seară de Comitetul național pentru situații de urgență, care a stabilit ca regulă generală că la activitățile religioase nu pot participa decât cetățenii sua pelerinii din localitatea în care are loc acea activitate, astăzi, în prima parte a zilei a avut loc o primă întâlnire cu organizatorii și părțile implicate în care li s-a solicitat să vadă dacă refac programul inițial depus săptămâna trecută spre avizare la DSP și la alte instituții...Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei ne-au informat că doresc, în virtutea modificărilor deluni, ca racla cu Sfintele Moaște să nu mai fie scoasă din catedrală.

Această operațiune era ca un răspuns la numărul foarte mare de oameni care ar fi venit să se închine la ea, urmând să lase la dispoziția autorităților posibilitatea de a fi scoasă doar în cazul în care operațiunea ar fi un răspuns la un aflux mare de ieșeni, fiind singurii care ar putea să participe. A rămas ca în CJSU să se adopte modalitatea prin care se va întâmpla acest lucru și măsurile de ordine publică prin care ne vom asigura că la rând nu se vor așeza decât locuitori ai municipiului Iași. Astea sunt cele mai importante. 

Reporter: Bun, dar și locuitorii municipiului Iași sunt mulți. Înțeleg că problema era în a muta înăuntru. Rezolvi problema în momentul în care îi bagi înăuntru chiar dacă sunt mai puțini raportat la întreaga țară? Dar tot mulți sunt. Tot nu se respectă regulile. Nu ai cum.
M.D: Dumneavoastră ați fost astăzi în față la Mitropolie și ați văzut cum se întâmplă lucrurile? 

Rep: Astăzi am înțeles că se întâmplă mai bine decât ieri.
M.D: Totul ține de organizare. Noi am spus că atât timp cât lumea respectă regulile nu există niciun risc. Vom reglementa inclusiv modalitatea în care pelerinul face întâlnirea cu sfânta raclă, astfel încât să se reducă la minim acest risc. Nu ne dorim să închidem biserici. Pe 14 octombrie, că vrem, că nu vrem, în calendar există această sărbătoare și slujba se va ține. Oamenii au dreptul să vină să se închine.

Noi avem datoria să ne organizăm astfel încât riscul să fie redus la minim. Într-adevăr, ieșenii sunt mulți, dar ei au trecut pe la sfânta cuvioasă de foarte multă vreme. Lumea și-a abătut atenția asupra acestui fenomen acum pentru că se apropie sărbătoarea. Dar eu vă zic că în fiecare zi la mitropolie de la finalul stării de urgență, când s-a dat voie, sunt sute de oameni în fiecare zi.

Atât timp cât gestionăm foarte bine această situație riscul va fi redus la minim. Ăsta este și planul. Există avizul celor de la DSP și a medicilor epidemiologi pe măsuri. Jandarmii sunt pregătiți. Logistica este dusă acolo. Nu ar trebui să fie nicio problemă.

Rep: Cred că m-ați înțeles greșit. Eu nu spuneam să închideți biserici. Eu spuneam că ar fi mai logic să scoateți totuși racla cu moaștele. Asta pentru că spuneați că în cazul acesta, dacă nu mai vin atât de mulți oameni, recomandarea mitropoliei este ca racla să rămână la interior. Nu e mai sigur să scoateți racla?
M.D: Nu este treaba noastră. Noi nu putem decide viața bisericii. E decizia lor. 

Rep: Dar decideți siguranța. Eu asta vă întrebam. Din punct de vedere al siguranței nu e mai logic să lași evenimentul să se desfășoare în aer liber?                                     
M.D: Repet, nu e treaba noastră. Ei ne-au spus că de-a lungul vremii racla a fost scoasă tocmai ca un răspuns la foarte mulți oameni. Ei spun că vor veni puțini oameni pentru că ieșenii au fost de-a lungul vremii și înțeleg mesajul. Avem și această variantă. Dacă forțele de ordine vor constata că nu pot gestiona bine situația altfel, vom dispune scoaterea. Dar, iarăși, nu acesta este subiectul principal astăzi. Subiectul principal este modul în care ne asigurăm că se pune în aplicare decizia CNSU de a permite doar ieșenilor să participe la eveniment.

Rep: S-a lămurit cum veți face asta?
M.D: Se va descrie astăzi prin procedura adoptată în CJSU.

Rep: Puteți să ne spuneți cam cum? Să avem o idee.
M.D: Se vor institui filtre concentrice de la limita județului până către municipiul Iași. De asemenea, prin sistemele gestionate de ARR și ISCTE se vor verifica transporturile publice ocazionale, transportul public județean. Vom avea grijă ca acestea să nu coboare decât în autogările autorizate, nu așa cum fac de obicei, încălcând legea și oprind din stație în stație pe municipiul Iași, asftel încât lumea să poată fi informată.

Până a ajunge la mitropolie nu putem decât să facem informarea către oameni că nu pot avea acces la sfintele racle. Iar așezarea la rând la raclă se va face printr-un filtru de control al documentelor de identitate.

Rep: Cumva nu vă așteptați să mai apară probleme?
M.D: Nu.

Rep: Am înțeles.
M.D: Nu pentru că toți cei cu experiență în domeniu, cei de la jandarmerie, de la brigada mobilă Bacău, noi fiind civili, au spus că în contextul acestei decizii lucrurile sunt mult mai ușor de gestionat. 

Ca o concluzie, în comunicat, Mitropolia Moldovei ține să sublinieze că "nu se poate ușor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iași pentru orice alt motiv, mai puțin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva".

 
Purtătorul de cuvânt al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, Marius Dangă, șeful Cancelariei Prefectului Iași