
Social
Protest cu sute de oameni în fața Mitropoliei din Iași, față de restricțiile de la pelerinajul Sf. Parascheva
default.png

Oamenii spun rugăciuni și cântă cântece religioase, iar o parte dintre ei poartă pancarte cu mesaje ca: "Pelerinaj zilnic la metrou permis, pelerinaj la sfinți, o dată pe an, interzis!" sau "Dumnezeu este cu noi, fiți curajoși!”. Unii participanți nu poartă mască de protecție.
Amintim, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis la începutul săptămânii că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase, numai cu cei care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, declarând că riscul de infectare este mult mai mare atunci când pelerinii se deplasează între localități, cu mijloace de transport în comun.
Marţi seară, reprezentanţii Mitropoliei au anunţat că au informat Prefectura că nu vor să mai organizeze sărbătoarea în intervalul 8 - 15 octombrie, ci se vor limita la hramul din data de 14 octombrie, cu slujba ţinută pe pietonal.
Mai apoi, Mitropolia a trimis o adresă oficială către Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în care a cerut modificarea punctului al 4-lea din ultima hotărâre, care prevede că pelerinii nu au voie să atingă racla.
Tot Mitropolia se angajează că va lua măsuri de prevenţie sanitară la raclă, punând un plexiglas deasupra, care urmează să fie dezinfectat o dată pe oră şi pe care pelerinii să îl poată atinge.
S-a mai cerut ca CJSU Iaşi să discute la nivel naţional pentru abrogarea hotărârii prin care a fost restricţionat accesul pelerinilor din alte localităţi la o sărbătoare religioasă.
În fine, reprezentanţii CJSU au trimis cererea Mitropoliei spre Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă:
„După obţinerea răspunsurilor de la CNSU şi DSP Iaşi, vom putea organiza o şedinţă punctuală pentru a aduce amendamente deciziei”, au declarat reprezentanţii Prefecturii municipiului Iași.