Viața sub bombe: Mărturii ale civililor din regiunea Nagorno-Karabakh (video)

La 30 de ani de la primul conflict major dintre Azerbaidjan și Armenia din regiunea Nagorno-Karabakh, cele două țări s-au angajat din nou într-un război deschis din 27 septembrie 2020 și nu ezită să lupte cu mortiere sau rachete.

Bombele, care ajung uneori la 60 de kilometri de linia frontului, afectează în special civili: potrivit cifrelor oficiale, începând cu 11 octombrie, bombardamentele au cauzat aproximativ 500 de morți, inclusiv 60 de civili, conform ONG-urilor locale. Între 70.000 și 75.000 au fost mutați fie în regiune, fie în altă țară.

Un acord umanitar de încetare a focului a fost anunțat de autoritățile rusești sâmbătă, 10 octombrie, permițând schimbul de morți și prizonieri. Dar forțele separatiste armene din Nagorno-Karabakh și armata azeră s-au acuzat reciproc că au încălcat acordul, continuând bombardamentele.

Video realizat în data de 5 octombrie la Stepanakert, capitala Nagorno Karabakh, care surprinde explozia unei bombe cu fragmentație, interzisă în tratatele interanționale

Redacția France24 a reușit să discute cu doi rezidenți: unul din Stepanakert, „capitala” Nagorno-Karabakh; celălalt din Gandja, al doilea oraș ca mărime din Azerbaidjan. Cele două orașe se află în centrul conflictului.

„Familia mea își petrece cea mai mare parte a timpului la subsol”

Anush este armeană, are 35 de ani și are patru copii. Ea a fugit din Stepanakert pe 28 septembrie, când armata azeră a început să bombardeze orașul. Unul dintre verii săi și un prieten apropiat au murit în urma atacurilor.

“Duminică, 27 septembrie, soacra mea m-a trezit în jurul orei 8 dimineața, iar primul lucru pe care mi l-a spus a fost „Azerbaidjanul ne bombardează”. La început  nu am crezut. Am fugit spre balcon și am văzut bombele care cădeau la doi sau trei kilometri de apartamentul nostru. Copiii au fost speriați și șocați.”

“Ne-am refugiat în subsolul casei și am rămas acolo până a doua zi. Apoi am decis că eu și copiii vom părăsi casa, vom pleca în Erevan [capitala armeană], unde avem alte rude,  pentru a fi în siguranță. Soțul meu și familia mea sunt încă în Stepanakert pentru ca să-i ajute pe soldații armeni. Multe familii din Stepanakert au procedat la fel.

Încerc să vorbesc cu familia mea în fiecare zi, dar conexiunea este slabă. Încercăm să nu vorbim despre război sau despre locul în care au căzut bombele, din motive de securitate. Dacă vorbim la telefon, ne temem că armata azeră va intercepta conversațiile și va folosi aceste informații pentru a-și plasa bombardamentele. Uneori, în timpul acestor apeluri, aud exploziile.

Când sună sirenele, știm că va fi un atac iminent și ne refugiem în subsoluri unde ne petrecem cea mai mare parte a timpului încercând să ne salvăm viața. Cel mai oribil lucru este incertitudinea. Nu știm ce se va întâmpla cu orașul sau țara noastră în viitor, mai ales dacă nu intervine comunitatea internațională.”

Armenii nu sunt singurii care au suferit consecințele acestor ciocniri. Pe 4 octombrie, videoclipurile amatorilor distribuite pe diverse rețele au arătat că armata armeană a tras cu rachete în Gandja, al doilea oraș al Azerbaidjanului.

Piața din centrul istoric al orașului a fost parțial distrusă, iar împușcăturile au provocat un total de nouă victime, potrivit ONG-urilor locale.

„Atacuri care vizează doar civili”

Imagini de la camerele de supraveghere, preluate de Reuters, care surprind momentul exploziei unei bombe în Piața Gandja

Amrah Jafarov are 22 de ani. Acest tânăr azer locuiește în Gandja, mai exact în districtul Yeni, în apropierea zonelor vizate de focurile armene.

“În dimineața zilei de 27 septembrie, mama mi-a spus că luptele au fost reluate. În timp ce citeam știrile pe internet, am auzit sunetul avioanelor azere care se îndreptau spre front. Mi-am dat seama că de data aceasta va fi diferit [Armenia și Azerbaidjanul se luptă în mod regulat încă din 2008 la granițele Nagorno-Karabakh].

Nu am simțit niciodată efectele luptelor de la Gandja. A fost prima dată când am văzut războiul în orașul nostru.”

“Primul atac a avut loc pe 4 octombrie. Am auzit câteva rachete căzând în diferite părți ale orașului. Unele dintre ele nu au explodat, altele au fost interceptate. Dar una dintre ele a lovit casa unui civil de pe strada Aziz Aliyev.

Atacurile au continuat zi și noapte și au afectat nu numai casele civililor, ci și piața centrală Ganja și strada Aziz Aliyev, zone dens populate. A fost înregistrat un deces și o duzină de răniți.

Aceste atacuri vizează civilii, nu bazele militare sau aeroporturile de la periferia orașului Gandja. [Aeroportul Internațional Gandja, care este și un aeroport militar pentru armata turcă, se află la 10 kilometri de centrul orașului] Nu există clădiri militare în jurul zonelor afectate.”

„Răni invizibile”

Armata armeană a continuat să bombardeze Ganja după acordul de încetarea focului. De data aceasta a fost țintit bulevardul Khatai, un alt bulevard major din oraș. Nouă persoane au murit și o duzină au fost rănite [Armenia a negat atacarea Gandja după încetarea focului și a acuzat Azerbaidjanul că a bombardat Stepanakert în timpul acestui armistițiu umanitar].

Bombă care cade în imediata apropiere a unui civil, Gandja, 11 octombrie, după încheierea acordului de încetare a focului

“Dincolo de rănile vizibile, există și alte răni, invizibile. Mulți copii și vârstnici au fost marcați de explozii. Orașul nostru era teoretic departe de zona de luptă și nimeni nu era pregătit pentru asta. Nu există un sistem de alarmă care să alerteze populația cu privire la un atac iminent, iar clădirile nu sunt concepute pentru a face față unor astfel de atacuri. Deci, atunci când există unul, ne confruntăm cu un fapt împlinit: nu avem timp să fugim, nici nu avem unde să ne refugiem.

Rudele care locuiau în Baku [capitala Azerbaidjanului] s-au oferit să mă găzduiască pe mine și familia mea, dar am refuzat. Mulți oameni și-au părăsit casele în timpul primului război dintre cele două țări [1988 --1994] și nu s-au mai întors niciodată. Nu vrem să fim în aceeași situație și de aceea nu vrem să părăsim orașul. Așa că oamenii încearcă să-și continue rutina zilnică. Suntem în război de aproape 30 de ani și nu vrem ca generațiile viitoare să treacă prin asta”.

În 12 octombrie, procurorul general azer a declarat că cel puțin 41 de persoane au murit și 207 au fost rănite în atacurile care vizează zonele civile. De asemenea, cel puțin 1.185 de case au fost afectate.

Traducere de Anda Costiuc după France 24

Editor: Șerban Georgescu