Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Noi măsuri luate de Metrorex pentru prevenirea aglomerărilor de călători

foto_haos_metrou_piata_victoriei.jpg

Aglomeraţie la staţia de metrou de la Piaţa Victoriei
Aglomeraţie la staţia de metrou de la Piaţa Victoriei

Conducerea metroului a anunţat mai multe măsuri ce au început să fie aplicate pentru prevenirea supraaglomerărilor și limitării riscului de răspândire a infecţiei cu coronavirus.

Potrivit comunicatului de presă al societăţii de transport, personalul metroului cu atribuţii în supravegherea accesului în staţii, personalul de conducere a trenului, precum şi alt personal Metrorex, vor avea sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a staţiilor.

Pentru evitarea situaţiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumaţi în vederea păstrării distanţei fizice.

Pentru luarea de măsuri operative, posibilele situaţii de aglomerare vor fi raportate Poliţiei Metrou.

Personalul Metrorex va avea sarcini de îndrumare şi informare a publicului călător prin staţiile de sonorizare, despre situaţiile de aglomerare apărute, şi de atenţionare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanţarea şi de a purta corect masca de protecţie.

În plus, în sprijinul publicului călător, în vederea îndrumării şi limitării situaţiilor de supraaglomerare, acţionează şi cadre ale Poliţiei Metrou, alte forţe de ordine publică şi personal al firmelor de pază ce efectuează serviciul în metrou.

Comunicatul mai spune că, în cazul în care apar situaţii ce implică urgenţe medicale în trenurile de metrou, "personalul medical ce efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite", iar "personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex vor asigura protecţia zonei de intervenţie".

Cea mai importantă măsură aplicată de marți este aceea că personalul de pază, susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor putea limita accesul călătorilor în staţiile de metrou, pentru evitarea aglomerării la orele de vârf.

De asemenea, personalul Metrorex va sprijini Poliţia Metrou care va patrula prin staţii, împreună cu Jandarmeria sau ISU.