Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Nu știam că sunt online”: Incidente jenante în videoconferințele Zoom

zoom.png

Image source: 
AFP via France24

Un cronicar al prestigioasei reviste The New Yorker a apărut filmat pe Zoom într-o postură indecentă. Un incident care se adaugă unei întregi serii de „accidente” apărute pe această platformă, ilustrând riscurile pe care le presupun aceste videoconferințe care au devenit omniprezente în ultima perioadă.

Jeffrey Toobin, în vârstă de 60 de ani, și-a cerut scuze, după ce a fost suspendat de New Yorker: potrivit unor surse citate de Vice News, el a fost surprins masturbându-se săptămâna trecută în timpul unei conferințe video cu colegii de la revistă și un post de radio din New York.

Evenimentul s-ar fi produs în timpul unei pauze a acestei întâlniri dedicate pregătirii alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie.

Avocat și cronicar, autorul mai multor cărți politice și consultant al canalului CNN, Jeffrey Toobin a fost filmat în timp ce el credea că „ceilalți nu îl pot vedea”.

"Am făcut o greșeală rușinos de stupidă, crezând că am închis camera video. Îmi cer scuze soției, familiei, prietenilor și colegilor", a declarat el pentru Vice.

Toobin va dispărea și de la CNN pentru o perioadă nedeterminată. Canalul american a declarat că acesta va absenta „din cauza unor probleme personale”.

 

”Partenera mea tocmai ieșise din baie”

Dar și alte momente șocante sau surprinzătoare din ultimele luni au alimentat ”cronica” capriciilor videoconferințelor, care s-au răspândit odată cu pandemia.

Luna trecută, un parlamentar argentinian a fost suspendat după ce a fost surprins sărutând unul dintre sânii partenerei sale în timpul unei sesiuni parlamentare virtuale. Imaginile s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare.

Un alt parlamentar, Juan Emilio Ameri, în vârstă de 47 de ani, care participa la sesiune de acasă, a fost filmat în timp ce părea cu totul acaparat de sânii unei femei care stătea lângă el.

Sesiunea a fost întreruptă și apoi suspendată de președintele Parlamentului. Domnul Ameri și-a cerut scuze, explicând că el credea că nu este online în acel moment.

„Aici, în centrul țării, conexiunea este foarte proastă”, a spus Ameri, sancționat cu cinci zile de suspendare.

"Partenera mea tocmai ieșise din baie, am întrebat-o cum se simte cu noile implanturi mamare și le-am sărutat. A făcut o operație pentru a le înlocui acum 10 zile", a adăugat el.

 

 „Imaginea era neclară”

Tot în septembrie, un om de afaceri, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a apărut gol în timpul unei conferințe Zoom cu președintele brazilian Jair Bolsonaro, după ce a uitat să oprească camera.

Imaginea sa a apărut în colțul din dreapta al ecranului, alături de alți 20 de participanți la videoconferință.

„Un tip face duș, este gol”,  spune un ministru brazilian.

Și Bolsonaro răspunde: „Am observat, imaginea era neclară, dar am văzut, din păcate”.

În iunie, un parlamentar irlandez, Luke Flanagan, a apărut în lenjerie intimă și cămașă, la o ședință virtuală a unei comisii a Parlamentului European.

"Am fost la alergat .... Cu două minute mai devreme eram în tricou, am decis să-mi pun o cămașă pentru a arăta respectabil! Am dat lovitura, ce-i drept",  a comentat el  pe Twitter, adăugând: „Sper că v-au plăcut picioarele mele”.

Totuși, aceste scene rămân relativ inofensive în comparație cu imaginile pornografice cu care unii hackeri au bombardat  diverse întâlniri sau chiar cursuri virtuale pe Zoom.

În ultimele luni numărul de utilizatori a crescut, din cauza pandemiei, dar platforma nu și-a consolidat protocoalele de securitate.

 

Traducere de Anda Costiuc după France24

Editor: Șerban Georgescu