
Social
Odessa, 1941 - crimă împotriva umanității ordonată de Ion Antonescu
odessa_jews.jpg

Petru Clej: Vreau să vă întreb pentru început domnule Traşcă, care a fost contextul în care s-a petrecut masacrul sau pogromul de la Odessa din octombrie 1941?
Ottmar Traşcă: Contextul este cel cunoscut, în primul rând trebuie să plecăm de la Operațiunea Barbarossa, respectiv de la invazia germană în Uniunea Sovietică, știm foarte bine, invazie la care și armata română s-a alăturat având ca scop imediat eliberarea provinciilor pierdute de România în vara anului 1940 în favoarea Uniunii Sovieticii; Basarabia şi Bucovina de Nord.
Pe de altă parte, o operațiunea în care Antonescu urmărea și un scop mai îndepărtat, respectiv, el a sperat, de fapt, a fost o iluzie a lui că, colaborând loial cu Germania nazistă îl va convinge pe Hitler să revizuiască cel de-al Doilea Arbitraj de la Viena și să redea României Transilvania de Nord.
A fost o iluzie, bineînțeles. Dincolo de faptul că armata română și-a atins obiectivele în iulie '41, la sfârșitul lui iulie cele două provincii erau eliberate, după aceea, armata română a trecut Nistrul și a continuat operațiunile în adâncimea teritoriului sovietic.
Or, aici au început problemele pentru că Armata a 4-a română a primit misiunea de a cuceri Odessa, deci operațiunea a fost lansată în 18 august 1941 și o operațiune pe care Antonescu s-a încăpățânat practic să o ducă singur la capăt întrucât el a considerat că armata română este în stare să ocupe singură Odessa.
Această campanie care a fost extrem de costisitoare, peste 100 de mii de morți, răniți și prizonieri, a demonstrat încă o dată faptul că armata română este, ca să ne exprimăm așa, este o armată prea mică pentru un război atât de mare.

Şi a confirmat încă o dată acele evaluări, destul de corecte din punctul meu de vedere, a misiunii militare germane, dinaintea Campaniei, care spunea următorul lucru: "Armata română este în măsură să poarte operațiuni ofensive pentru scurtă durată pe sectoare foarte înguste cu ajutorul trupelor germane, dar nu este în stare să poarte operațiuni ample de sine stătătoare".
Or, din acest punct de vedere Antonescu a considerat că pierderile suferite de armata română se datorau opoziției înverșunate a Armatei Roșii, care ar fi fost încurajată de către activitatea comisarilor politici și a evreilor și din acest punct de vedere avem o radicalizare a discursului antisemit al lui Antonescu care se vede foarte bine într-o directivă din septembrie '41 în care el spune printre altele că fără acești comisari politici și fără evrei nu am fi fost de mult la Odessa și că evreul este însuși Satana, deci este una dintre cele mai dure caracterizări a evreilor pe care o vedem la Antonescu.
Comparabilă din foarte multe puncte de vedere cu caracterizările pe care le face Adolf Hitler printre altele, pentru Hitler, de exemplu, evreul era "otrăvitorul universal al națiunii".
Ajungem la momentul Odessa, momentul cuceririi Odessei, de fapt nu este o cucerire pentru că Odessa a fost evacuată în prealabil de trupele Armatei Roșii și această rezistență, acest discurs antisemit și această încărcătură antisemită se transmite și practic asta și explică de ce autoritățile române au o atitudine atât de dură față de populația evreiască din Odessa.
Peste toate acestea se suprapune acea explozie din 22 octombrie '41, o explozie a comandamentului Diviziei 10 infanterie, în care își pierde viața generalul Glogojanu, comandantul Diviziei, șeful de stat major, colonel Ionescu-Mangu și alți ofițeri români şi germani, în total peste 100 și ceva de ofițeri, soldați români și germani.
P.C.: Din punctul de vedere al legilor războiului, acest atac era legitim sau a fost din partea sovieticilor o crimă de război?
O.T.: A fost un atac legitim pentru că ei au minat clădirea înainte de a evacua orașul, era vorba de fostul sediul al NKVD-ului, deci al poliției secrete sovietice și care a fost minat încă în vara anului 1941 de către trupele armatei de litoral, deci de generalul Krenov.

Nici măcar NKVD-ul nu a știut de faptul că aceasta clădire este minată. Explozibilul a fost ascuns foarte bine în subsolul clădirii, peste două tone de explozibil, racordat la un emițător radio.
Momentul în care la Sevastopol s-a primit de la șeful unuia dintre detașamentele de partizani, maiorul Badaev, conspirativ de fapt Vladiv Alexandru și Molosov, căpitan NKVD, a trimis un mesaj prin care spunea că această în clădire are loc o consfătuire a Comandamentului militar român, generalul Krenov a decis ca acest emițător radio să fie activat prin trimiterea unui mesaj și clădirea a explodat.
Deci este o acțiune subversivă, dar până la urmă legitimă pentru că și germanii au făcut așa ceva, și românii au făcut așa ceva.
P.C.: Şi în fond era teritoriu sovietic.
O.T.: Bineînțeles, deci nu este în niciun caz o crimă de război, este o acțiune subversivă a serviciilor secrete și nu numai, îndreptată împotriva unor cotropitori.
Orașul spânzurătorilor
P.C.: Ce rol au jucat evreii în toată această chestiune?
O.T.: În toată această chestiune evreii au jucat rolul de victime și de țapi ispășitori, ei au fost considerați principalii vinovați, ca dovadă și ordinele care au venit imediat din partea Cabinetului militar Antonescu, foarte dure în care se spunea, e un șir de ordine pe care de fapt l-am şi publicat şi eu în volumul "Armata şi chestiunea evreiască" şi care spuneau în felul următor: în primă instanță se vor lua drastice măsuri de represalii împotriva iudeo-bolşevicilor, aceasta este terminologia folosită de către Antonescu și nu numai.
În prima instanță s-a trecut chiar în noaptea respectivă la execuții, numărul celor executați variază de la o sursă la alta, în orice caz este clar că Odessa își câștigase renumele de "Orașul spânzurătorilor". Totuși, pentru Antonescu nu a fost suficient.
P.C.: Cum au fost selectați cei care au fost spânzurați imediat?
O.T.: Aleatoriu, pur și simplu au fost arestați, au fost luați din ghetou și executați, deci nu a existat un criteriu de selecție.
P.C.: Erau numai bărbați cei care au fost spânzurați?
O.T.: Nu numai, deci nu au fost numai bărbați; femei, copii, au fost executați de toate categoriile practic.
P.C.: Și cam care este totuși numărul?
O.T.: Unele cifre vorbesc în noaptea de 22 spre 23 până la 5 mii, mie mi se pare totuși că e prea mult 5 mii, dar câteva sute cu siguranță.
Să nu uităm că în conformitate cu datele oferite de arhive, la momentul acela erau deja în ghetou peste 18 mii de evrei adunați, în ghetoul din Odessa.
Ulterior, Antonescu a continuat șirul de ordine drastice care a culminat cu acel ordin din 23 octombrie care se spunea pentru fiecare ofițer mort, câte 200, pentru fiecare soldat mort, câte 100 de iudeo-bolşevici și știm foarte bine că urmarea a fost un adevărat masacru în urma căruia și-au pierdut viața între 26 de mii și cifrele germane au publicat la un moment dat un document al Rezidenței Abwehr-ului din București, dar bazat pe o relatare a ofițerilor Abwehr care au fost direct în vizită la Odessa care vorbea chiar de 49 de mii de evrei executați la Dalnic, o suburbie a Odessei.
Masacrul de la Dalnic
P.C.: Cum a avut loc masacrul de la Dalnic?
O.T.: Prin împușcare, cei mai mulți au fost executați prin împușcare, dar au fost băgați și în câteva magazii care au fost stropite cu benzină și incendiate cu excepția unei magazii care a fost minată şi aruncată în aer pe 25 octombrie, exact la ora la care sărise în aer și Comandamentul militar român.
Au avut loc scene oribile, chiar am și publicat la un moment dat un fragment din jurnalul unui locotenent în rezervă, Neacșu din Batalionul 10 Mitraliere, comandat de locotenent colonel Mihail Niculescu-Coca, zis și "Coca-călăul" și care conține scene înfiorătoare de copii care s-au agățat de haina militarilor spunând, țipând "Nu ne omorâți, lăsați-ne în viață".
Sunt și alte mărturii zguduitoare, dar tragedia nu s-a oprit aici, după acest masacru, supraviețuitorii, conform cifrelor pe care eu le-am găsit în arhivă, aproximativ 35 de mii de oameni au fost ulterior în iarna anului 1941-1942 deportați în lagărele din Transnistria.
P.C.: Există vreun dubiu că aceste ordine, pentru ce s-a întâmplat la Dalnic au fost date de Antonescu personal și executate de Armata română exclusiv?
O.T.: Nu există absolut niciun dubiu, deci ordinele au plecat direct de la Antonescu, direct de la cabinetul său militar, iar ordinele au fost executate exclusiv de către Armata română.
Din acest punct de vedere nu există absolut niciun dubiu. Știți că la noi a existat de mult timp un sport, dacă mă pot exprima așa de a pasa responsabilitatea altora.
Nu noi suntem de vină dacă s-a întâmplat ceva, germanii au fost de vină. În cazul ăsta nu se poate spune așa pentru că germanii nu au avut niciun rol în povestea asta, care este "exclusivă" a Armatei române, este responsabilitatea totală a Comandamentului militar român plecând de la cel mai înalt nivel până la cel mai jos nivel de execuție.
P.C.: Din punctul de vedere al atrocităților petrecute în cel de-Al Doilea Război Mondial și în special în Holocaust, Odessa, din ceea ce spuneți dumneavoastră e posibil să depășească și cea mai mare atrocitate care era cea de la Babyn Yar din Ucraina unde au fost uciși cam 33 de mii de evrei.
O.T.: Da, este posibil, cifric, da, este categoric posibil acest lucru. La Babyn Yar, din ce știu eu, execuția a avut loc la sfârșitul lunii septembrie 1941, 29-30 septembrie '41 și a fost opera Einsatzgruppen, acelor sinistre unități mobile de exterminare ale SS, știm bine, responsabile pentru moartea a cel puțin 1,5 milioane de evrei în teritoriul ocupat din Est. Din acest punct de vedere, da, este posibil ca cel din puțin din punct de vedere al cifrei, deci al dimensiunii, să depășească. Și nu este singurul asasinat comis de către Armata română.
P.C.: Nu, dar ca un singur eveniment.
O.T.: Ca un singur eveniment, revenind în vara lui 1941, dacă veţi avea curiozitatea să răsfoiţi rapoartele acestor Einsatzgruppen, ei au fost 4 la Einsatzgruppen, A, B, C, D; fiecare practic operând în spatele unui grup de armată germană pe frontul de Est, A în grupul de armate Nord; B şi C în grupul de armate Centru și parțial Sud şi D în spatele armatelor româno-germane. Dacă citiți aceste rapoarte, veți rămâne șocați.
Sunt capitole "Liquidierungen" lichidări unde se spune clar: atâtea persoane au fost Festgenommener, arestate și „entsprechend behandelt”, adică "tratate corespunzător", adică asasinate.
Niciodată nu veţi găsi, nici în aceste rapoarte, termenul de împușcați sau asasinați sau lichidați; termen de "entsprechend behandelt", adică tratați în mod corespunzător.
Dar, dincolo de asta, la capitolul colaborare cu armata română și cu autoritățile române întotdeauna "Die Zusammenarbeit ist sehr gut" adică colaborarea este foarte bună. Asta se spune în rapoarte, chiar dacă la un moment dat se reproșează autorităților române faptul că acționează oarecum haotic, "nu așa de planificat și sistematic ca germanii".
Criminali pedepsiți și nepedepsiți
P.C.: Vreau să vă întreb în finalul acestui episod Odessa, ce s-a întâmplat cu făptuitorii? Ce pedeapsă au primit după război?
O.T.: Știm foarte bine că a existat un proces, unii criminali de război au fost trași la răspundere, nu vorbim de Antonescu și de echipa sa de conducere. Și acum, apropo de asta, şi acum auzim voci care spun că îl jeluiesc pe sărmanul Antonescu.
Dacă astăzi s-ar tine procesul la Haga, deci astăzi, cu dovezile care există în acest moment, cel puțin în ceea ce privește capul de acuzare, genocid, Antonescu este vinovat nu 100%, ci 1000%, deci e criminal de război indiscutabil, nu există niciun dubiu în această privință.
În al doilea rând, ceilalți, unii au scăpat, de exemplu, eu am încercat să dau de urma acestui pretor al orașului Odessa, Mihai Niculescu-Coca. Nu am reuşit, nu am găsit nimic de soarta lui; unii au scăpat deşi a fost implicați direct în masacrul din Odessa.
Pe alții îi vedem astăzi, de exemplu generalul Nicolae Macici, din punctul meu de vedere, a fost condamnat pe drept și vedem astăzi că se încearcă reabilitarea lui.
Eu personal, după documentele și după informațiile pe care le-am cercetat nu cred că într-un stat normal, cu o justiție funcțională, pe baza documentelor existente, a dovezilor existente nu cred că Nicolae Macici poate fi reabilitat, sub nicio formă.
P.C.: Generalul Nicolae Macici care a preluat comanda la Odessa.
O.T.: Generalul Nicolae Macici. Unii, repet, unii au fost trași la răspundere, au fost pedepsiți de regimul comunist, dar foarte mulți au scăpat.
P.C.: Dar Niculescu-Coca, de exemplu, ce s-a întâmplat cu el?
O.T.: Nu se știe nimic, l-am întrebat și pe Adrian Cioflâncă (directorul Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, N.R.), e adevărat, e o discuție pe care am avut-o cu el mai de mult și el îl căuta, nu-l găsise. Deocamdată, la stadiul actual, eu cel puțin nu l-am găsit. Am identificat dosarul lui de ofițer în arhivele militare din Pitești, dar unde nu am găsit niciun indiciu, iar la CNSAS la fel. Sunt mărturii în direct cu privire la implicarea sa în masacru, dar cel puțin din câte am văzut eu nu am găsit nimic care să ateste că ar fi fost arestat sau judecat sau tras la răspundere pentru faptele înfăptuite.