Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


O asistentă cu Covid-19 de la spitalul din Balș, a murit la 47 de ani

Secţia de Medicină internă a Spitalului Orăşenesc Balş, unde erau îngrijiţi şi pacienţi cu Covid-19, a fost închisă pentru o săptămână, după ce 7 angajaţi au fost testaţi pozitiv, iar una dintre asistente a murit.

Declarația a fost făcută luni, pentru Agerpres, de managerul unităţii medicale – Carmen Daniela Grigoriu:

"În spital sunt şapte angajaţi infectaţi, toţi de la Secţia medicală, asistenţi şi infirmieri. De astăzi am obţinut de la Direcţia de Sănătate Publică, pentru o săptămână, suspendarea activităţii secţiei Medicină internă, unde au fost trataţi pacienţii COVID. Se face dezinfecţie completă şi nu se mai internează nimic", a precizat managerul spitalului.

Secţia închisă avea internaţi 11 pacienţi, dintre care trei au fost transferaţi către alte unităţi medicale şi opt vor fi externaţi cu izolare la domiciliu şi monitorizare prin medicul de familie.

Pacienţii care vor necesita internare în secţiei medicală de la Spitalul Balş, vor fi direcţionaţi către alte spitale din zonă.

Tot luni, o asistentă de 47 de ani de la Spitalul Balş, care lucra în Secţia Medicină internă, a decedat la Spitalul Municipal Caracal.

Alt angajat din aceeaşi secţie, de asemenea testat pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2, o infirmieră, este la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Slatina.

Să mai spunem că în judeţul Olt, de la începutul pandemiei au fost confirmate 3.145 de cazuri de Covid-19, iar luni au fost raportate 38 de cazuri noi.