Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cu spitale pline și o rată de infectare în creștere, în Sibiu se organizează Târgul de Crăciun

targ_sibiu_nov_2019.jpg

Târgul de Crăciun din Sibiu - noiembrie 2019
Image source: 
© Eliza Casandra

În județul Sibiu rata de infectare cu coronavirus la mia de locuritor a crescut în doar o săptămână de la 1.76 la 2.51. Organizatorii Târgului de Crăciun anunță că evenimentul va avea loc și în acest an, într-o ediție "adaptată" la pandemie. Târguri faimoase și cu tradiție de sute de ani din Europa, precum cel din Nurnberg, au fost anulate pentru "protejarea cetăţenilor".

Organizatorii Târgului de Crăciun din Sibiu anunță desfășurarea celei de-a 14-a ediții în perioada 13 noiembrie 2020 – 3 ianuarie 2021. Aceasta va fi „adaptată pentru a putea oferi siguranța necesară vizitatorilor și spațiu suficient pentru distanțare”.

În contextul provocărilor din cauza Cornavirusului, ediția 2020 va fi una adaptată pentru a putea oferi siguranța necesară vizitatorilor și spațiu suficient pentru distanțare. Suprafața evenimentului a fost lărgită considerabil, adăugând și Piața Mică și Str. Nicolae Bălcescu la zona de vizitat. Spațiile de plimbare din Piața Mare sunt lărgite, zona de gastronomie organziată cu locuri suficiente pentru stat la masă (în picioare) iar purtarea măștii va fi obligatorie. În rest, atmosfera va fi în continuare una feerică și pozitivă, ca să intrăm în spiritul Sărbătorilor”, anunță organizatorii.

Conform acestora, peste 100 de expozanți vor fi prezenți în Centrul Sibiului, iar pentru cei mici sunt pregătite diverse atracții printre care se numără Atelierul lui Moș Crăciun, patinoarul în aer liber și Parcul lui Moș Crăciun.

Rata de infectare cu Sars Cov-2 în județul Sibiu este de 2,51 la mia de locuitori.  În urmă cu o săptămână, în 20 octombrie, rata era de 1.76 infectări cu SARS-COV-2 la mia de locuritori.

Medic din UPU Sibiu în ședința CJSU: Nu mai avem unde interna. Prefect: Ne facem de toată minunea

Medicul Voichița Halmaghi, de la UPU Sibiu, a intervenit, luni, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pentru a atrage atenția că în Spitalul de Urgență din Sibiu nu mai sunt locuri pentru bolnavii COVID.

Prefectul Mircea Crețu a admonestat-o. „Ne facem de toată minunea ce spuneţi dumneavoastră acum. Auziţi, doriţi să vă spun şi eu nemulţumirile mele acum şi referitor la Ambulanţă şi la spitale?”, i-a spus prefectul. În plus, prefectul i-a replicat doctorului că a vorbit ca un jurnalist: „Auziţi? Acum faceţi ca şi cum aţi fi de la presă, pe bune. Acum ştiţi pentru prima dată sau e prima zi când vă daţi seama că vă mai trebuie paturi?”.

Târguri faimoase și cu tradiție de sute de ani din Europa au fost anulate pentru "protejarea cetăţenilor"

Târgul de Crăciun din Nurnberg, eveniment cunoscut pe plan mondial care atrage în fiecare an două milioane de vizitatori, nu va fi organizat anul acesta din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat luni primarul acestui oraş german, informează AFP preluată de Agerpres.

Pentru ''protejarea cetăţenilor, am ajuns la concluzia că târgul de Crăciun nu poate avea loc anul acesta'', a declarat Marcus Konig, după ce şi alte oraşe din Germania, precum Frankfurt şi Erfurt au luat deja decizii similare.

Alături de cel din Strasbourg, Franţa, târgul de Crăciun din Nurnberg este unul dintre cele mai faimoase din lume şi, cu o istorie de 400 de ani, unul dintre cele mai vechi.

Târgurile de Crăciun sunt o tradiţie populară foarte bine ancorată în Germania, iar revenirea în forţă a coronavirusului în aceste ultime săptămâni a determinat autorităţile să ia măsuri drastice precum închiderea pe aproape tot teritoriul ţării a restaurantelor şi barurilor la ora locală 23:00 (22:00 GMT).

După ce a acţionat exemplar în perioada primului val al pandemiei începând din luna martie, Germania se confruntă în prezent cu niveluri fără precedent de noi infectări zilnice, sâmbătă fiind înregistrate aproape 15.000 de cazuri.