
Social
Decesele zilnice cauzate de Covid-19 au crescut în Europa cu 40%, anunță OMS
Margaret Harris – purtătorul de cuvânt al OMS, anunță că Franţa, Spania, Marea Britanie, Olanda şi Rusia au înregistrat majoritatea cazurilor, care au crescut cu o treime în Europa.
„Îngrijorarea este că unităţile de terapie intensivă din spitale încep acum să se umple de oameni foarte bolnavi”, a avertizat oficialul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Ea consideră că eficienţa noilor restricţii impuse în mai multe ţări europene ar putea fi analizată doar în două săptămâni, din cauza „decalajului”:
"Vom vedea reducerea cazurilor, dar nu o vom vedea peste noapte", a spus Margaret Harris.
Amintim, Belgia se află în pragul unui dezastru, fiindcă un oficial de sănătate de vârf a avertizat că ţara ar putea rămâne fără paturi de terapie intensivă în doar două săptămâni.
Această țară, cu 11,5 milioane de locuitori, a raportat în medie peste 13.000 de cazuri pe zi în ultima săptămână, potrivit institutului naţional de sănătate publică „Sciensano”.
Focarul belgian este al 2-lea cel mai grav din Europa în ceea ce priveşte noile cazuri pe cap de locuitor, după Cehia.
Purtătorul de cuvânt al grupului de luptă împotriva coronaviruslui al Belgiei - Yves Van Laethem, a avertizat că, dacă belgienii nu îşi schimbă comportamentul, unităţile de terapie intensivă vor atinge capacitatea de 2.000 de pacienţi în doar două săptămâni.