Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Israel: Hotelurile din Eilat şi din apropiere de Marea Moartă se vor redeschide

eilat_bun.jpg

Eilat. Foto: MENAHEM KAHANA / AFP

Ministerul Turismului din Israel a anunţat că hotelurile din Eilat şi din apropiere de Marea Moartă vor primi în curând permisiunea de a se redeschide. Măsura nu se va aplica însă şi  hotelurior din restul ţării, care vor rămâne închise pe fondul lockdown-ului impus în urma pandemiei.

Eilat, o staţiune populară de la Marea Roşie, situată în sudul Israelului, dar şi Marea Moartă, situată puţin mai la nord, în deşertul Arava, vor deveni "insule turistice" pentru a sprijini o industrie puternic afectată de pandemie.

Parlamentul israelian, Knesset-ul, a adoptat la începutul săptămânii un proiect de lege care exceptează de la lockdown cele două zone, se indică într-o declaraţie a Knesset-ului.

Persoanele care intră în cele două zone trebuie să efectueze un test pentru coronavirus la punctele de control, se mai arată în proiectul de lege.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Turismului nu a precizat însă şi când se vor redeschide hotelurile respective, deoarece "trebuie implementată logistica de testare".

Înainte de vot, ministrul Turismului, Orit Farkash Hacohen, a calificat proiectul de lege un compromis care plasează "cetăţenii Israelului şi proprietarii de hoteluri înaintea politicii".

Amintim, Israelul a impus un al doilea lockdown pe 18 septembrie, după ce numărul cazurilor de COVID-19 a atins niveluri record. Numărul contaminărilor începuse să scadă la începutul lunii octombrie, însă de atunci această tendinţă descendentă a încetinit.