Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Pe urmele eroilor români căzuți în Alsacia: Blaesheim, la sud de Strasbourg

blaesheim.jpg

Vedere din Blaesheim, Alsacia, carte poștală de epocă
Sursa imaginii: 
Collection Christophe Woehrle ©

Placa fixată pe peretele primăriei din Blaesheim este un omagiu din partea locuitorilor din Geispolsheim și Blaesheim adus celor 32 de soldați români care au murit aici în 1917 din cauza privațiunilor și a foametei. Placa a fost plasată în 2009 de către primăria din Blaesheim și Oficiul Național pentru Victimele de Război din România.

Blaesheim – Collection Christophe Woehrle ©

Blaesheim este una dintre puținele localități alsaciene care vorbește despre soarta teribilă a românilor, inclusiv în prezentarea propriei istorii de pe site-ul său oficial:

„În grădina castelului este amenajat un lagăr de prizonieri români și ruși. Din cei 100 până la 150 de prizonieri deținuți acolo, 32 au pierit din cauza frigului și a malnutriției”.

Certificatele de deces sunt transcrise în registrul comunal în timpul anului 1918, dar adesea acestea nu corespund cu numele decedatului. Descoperim astfel persoane precum Brimonchel, care se numește de fapt Burdusel, sau Kartaza al cărui nume este Carcea.

Erorile de transcriere sunt reproduse pe morminte, iar prizonierii români de război se odihnesc adesea sub nume destul de ciudate. În orice caz, acest lucru face ca identificarea lor de către familii, să fie foarte dificilă.

CICR et Photo Christophe Woehrle ©

Cercetarea arhivelor a făcut posibilă identificarea prizonierilor de război români de la Blaesheim și sperăm că acest studiu va permite familiilor de români să-și găsească strămoșii, eroii din Primul Război Mondial, morți și îngropați în țări străine departe de ai lor. Să ne amintim cu respect sacrificiul lor ...

Regele Ferdinand și Regina Maria omagiindu-i pe eroii români– Collection Christophe Woehrle ©

 

Constantin Burdusel, Regimentul 63 Infanterie, născut în 1892 la Argetoaia județul Dolj, decedat la 8 aprilie 1917

Dumitru Buzatu, R.I.41, 1877 Mojna Dolj, 31 martie 1917.

Grigore Carcea, R.I.49, 1885 Dolhanti Râmnicu-Sărat, 28 martie 1917.

Jon Chelaru,  R.I.10, 1891 Sascutu Putna, 10 martie 1917.

Jon Cismaru, R.I.34, 1886 Marsileni Ialomița, 20 martie 1917.

Barbu Ciulpan, R.I. 71, 1883 Manatori Mehedinți, 13 aprilie1917.

Anghel Cretu, R.I.85, 1880 Dumnești Iași, 5 martie 1917.

Stefan Dabega, R.I.66, 1882 Argetoaia Dolj, 31 martie 1917.

Jlie Dumbrava, R.I.7, 1889 Tuctea Prahova, 31 martie 1917.

Grigore Dumitrache, R.I.49, 1878 Râmnicu-Sărat, 14 martie 1917.

Marin Gavanescu, R.I.60, 1876 Țigănești Teleorman, 2 aprilie 1917.

Jon Ghita, R.I.81, 1881 Grindeni Dolj, 26 aprilie 1917.

Ilie Manea, Regimentul 1 Infanterie, 1888 Vârvoru Dolj, 6 mai 1917.

Nicolae Moldovanca, Vânători 5, 1880 Filiași Dolj, 31 martie 1917.

Nikulae Morariu, R.I.67, 1879 Casinu Bacău, 6 aprilie 1917.

Mihai Niculaes, R.I.54, 1884 Hilăncești Roman, 4 martie 1917.

Gheorghe Pletea, R.I.75, 1877 Cioranca Buzău, 4 martie 1917.

Alexandru Pipoi, R.I.71, 1880 Braniștea Mehedinți, 18 martie 1917.

Gheorghe Popescu, R.I.2, 1890 Mândra Teleorman, 21 martie 1917.

Petre Radoi, R.I.26, 1888 Gheorglu Vâlcea, 14 martie 1917.

Jon Radu, R.I.22, 1882 Metaeni Dâmbovița, 8 martie 1917.

Niculai Rosu, R.I.56, 1884 Lespezi Suceava, 1er aprilie 1917.

Mihail Roua, R.I.71, 1886 Oprișor Mehedinți, 6 aprilie1917.

Constantin Stan, R.I.40, 1894 Poiana-Mare, 11 martie 1917.

Gheorghe Stefan, R.I.28, 1890 Călinești Teleorman, 30 martie 1917.

Constantin Stoica, R.I.43, 1894 Comuna Vata Olt, 18 mai 1917.

Gheorghe Stoica, R.I.43, 1882 Văleni Olt, 26 martie 1917.

Nastase Tudorache, R.I.61, 1884 Bolintin Ilfov, 17 martie 1917.

Stan Vlad, R.I.60, 1882 Fântânele Teleorman, 26 martie 1917.

 

Oricine recunoaște vreun nume din lista de mai sus este rugat să ne contacteze pe pagina de Facebook RFI România

Articol de Christophe Woehrle, doctor în istorie contemporană 2020 (c)

Traducere de Anda Costiuc

Toate articolele din seria Eroi în Alsacia a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/eroi-alsacia