Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cum se pregătește Europa pentru vaccinarea anti-Covid 19

vaccin.jpg

Image source: 
REUTERS/Dado Ruvic

În timp ce România așteaptă să afle care va fi strategia națională de vaccinare anti-COVID, Germania și Spania știu exact ce vor face în perioada următoare.  Alte țări europene urmează să își anunțe strategiile săptămâna viitoare.

Germania, care şi-a asigurat în jur de 300 milioane de doze de vaccinuri, face pregătiri pentru deschiderea, la Berlin, de la mijlocul lunii decembrie, a şase centre de vaccinare în masă, capabile să primească până la 4.000 de persoane pe zi. Un pavilion expoziţional gol, două terminale de aeroport, o sală de concerte, un velodrom şi un patinoar vor fi transformate în centre de vaccinare unde se plănuieşte administrarea a până la 90.000 de doze de vaccin în primele trei luni. Centrele vor fi deschise şapte zile pe săptămână, inclusiv de sărbătorile publice, între orele 09-19.00. După încheierea prima faze, într-un interval estimat de trei luni, vaccinarea se va face la cabinetele medicilor şi în farmacii.

În Spania, țară care are al doilea cel mai mare număr de infecții din Euopa, după Franța, campania de vaccinare anti-Covid-19 începe în ianuarie. Vor fi 13.000 de centre de vaccinare în toată țara. „O mare parte a populației va putea fi vaccinată cu garanții depline în prima jumătate a anului 2021”, a spus premierul Pedro Sanchez. Spania speră să primească în total 140 de milioane de doze de vaccin sau destule pentru a vaccina 80 de milioane de persoane, chiar dacă în această țară sunt 47 de milioane de locuitori. Un registru special va înregistra cine a fost vaccinat.

Franţa a anunţat că îşi va prezenta strategia săptămâna viitoare şi că ar putea începe administrarea înainte de sfârşitul anului.

Italia îşi propune să vaccineze majoritatea populaţiei până în septembrie viitor, planurile detaliate urmând să fie expuse pe 2 decembrie.

Ungaria şi Bulgaria nu se aşteaptă să primească primele transporturi mai devreme de primăvară, scrie Agerpres.