
Social
Pregătiri logistice pentru vaccinări anti-Covid-19 în Germania
sondaj.jpg

Land-urile federale pregătesc acum centre de vaccinare. Peste jumătate din populaţia Germaniei s-ar vaccina. Ceilalţi refuză sau aşteaptă să vadă dacă nu apar efecte secundare ale medicamentului. Nimeni nu va fi obligat să se vaccineze.
În majoritatea land-urilor federale, au intrat în vigoare noi restricţii, care vor ţine pînă în preajma Crăciunului. Astfel, întîlnirile private sînt limitate de la zece la maximum cinci persoane din propria gospodărie și o altă gospodărie.
În această ecuaţie nu intră copiii pînă la 14 ani. Între Crăciun şi Anul Nou, la întîlniri private pot participa 10 persoane. În ultimele zile, numărul infectărilor nu a mai crescut.
Marţi, Institutul „Robert Koch” a vorbit despre 13.604 de persoane contaminate şi despre 388 de decese. (În urmă cu 12 zile, numărul celor contaminaţi a atins recordul negativ de 23.700.)
Între timp, în toată Germania se fac pregătiri în vederea ridicării unor centre de vaccinare. Referindu-se la aceste centre, ministrul sănătăţii, Jens Spahn, a declarat că vaccinările în masă ar putea să înceapă la mijlocul lunii decembrie.
Deşi administrarea vaccinului produs de firmele Biontec din Germania şi Pfizer din Statele Unite încă nu a fost admisă de către agenţia europeană, EMA, se aşteaptă ca în circa două săptămîni să primească undă verde.
Reprezentanţi ai firmelor producătoare au declarat că se poate începe imediat cu furnizarea medicamentului. Probele-standard ar fi demonstrat, susţin firmele, că medicamentul şi-a produs efectul în peste 90 la sută dintre testaţi.
În ceea ce priveşte vaccinarea rapidă, cancelara Angela Merkel s-a arătat mai puţin optimistă decît ministrul sănătăţii. Ea a spus că o să mai dureze cîteva luni pînă ce populaţia Germaniei va fi protejată satisfăcător. Nimeni nu poate exclude un al treilea val al epidemiei.
„Din păcate, trebuie să spun că va trebuie şi-n această iarnă să fim foarte, foarte atenţi. Mai ales că nu prea ne mişcăm afară, la aer. Dacă nu sîntem foarte, foarte prudenţi, ne trezim imediat în valul următor.”
Potrivit guvernului, pe întregul teritoriu german se înfiinţează, în prezent, 53 de centre de vaccinare. Grupuri mobile vor administra vaccinul, în primul rînd, grupurilor vulnerabile. Adică, oamenilor în vîrstă, persoanelor cu diferite boli şi personalului medical. Costurile vor fi preluate de către casele de asigurări şi de către land-uri.
Unii experţi avertizează faţă de efectele secundare, necunoscute, în urma vaccinării.
În faza a doua a vaccinării care ar putea să demareze în cursul verii este vizat restul populaţiei. Atunci injecţiile vor putea fi administrate şi de către medicii de familie.
Potrivit Institutului „Robert Koch”, ar putea fi vaccinaţi zilnic 100.000 de persoane. În acest ritm, vaccinarea a 15 milioane de persoane ar necesita 150 de zile. Un expert al Universităţii din Köln, citat de televiziunea germană, a calculat că durata vaccinării a 60 de milioane ar necesita 4 ani.
În Germania trăiesc peste 82 de milione de oameni. Nu toţi doresc să se vaccineze. În baza dreptului la integritate corporală şi a persoanei, nimeni nu poate fi obligat să se supună vreunei intervenţii medicale.
În ceea ce priveşte vaccinarea, părerile sînt împărţite. Din trei sondaje se desprinde că aproximativ o jumătate a populaţiei se va vaccina.
Potrivit sondajului efectuat pentru televiziunea publică ARD, 71 la sută dintre cei chestionaţi s-ar vaccina, 21 la sută refuză.
Dintr-un alt sondaj, difuzat de canalul doi al televiziunii publice, ZDF, rezultă că 51 la sută acceptă vaccinarea, 20 la sută nu o acceptă, iar 29 la sută dintre cei chestionaţi încă nu s-au decis.
Un sondaj nereprezentativ efectuat de Reţeaua Redacţională Germania (RND) a livrat pînă marţi, la prînz, date aproape similare: 54 la sută au spus că se vor vaccina, 34 la sută au votat cu nu.