Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Timișoara: Pacienților de la Victor Babeș li s-a refuzat urna mobilă

Câteva zeci de pacienți cu Covid-19 internați la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara nu port vota la alegerile parlamentare. Ei au cerut urna mobilă, dar cei de la secția de votare la care este arondată unitatea sanitară au refuzat să dea curs acestei solicitări.

În Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara sunt internați aproape 200 de pacienți confirmați cu coronavirus, printre care și un candidat la Camera Deputaților. 32 dintre aceștia au cerut urna mobilă. Unitatea sanitară este arondată la secția de votare 163, de pe strada Lorena.

Președintele acesteia spune că, fiind vorba despre pacienți cu Covid, cei 10 membri ai biroului secției de votare au decis, în unanimitate, să refuze trimiterea urnei mobile. Potrivit Biroului Electoral Județean, cei de la secția de votare nu pot fi obligați să meargă cu urna mobilă în spital. Mihaela Roibu, locțiitorul președintelui Biroului Electoral Județean, a explicat că membrii secției de votare au invocat dreptul la propria sănătate și ar putea fi vorba maximum de o contravenție, sancționată cu amendă între 1.500 și 4.500 de lei.

Conform reprezentanților IPJ Timiș, există însă un ordin comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului de Interne. Acesta spune că membrii biroului secției de votare stabilesc cu prioritate să ducă urna mobilă la pacienții fără Covid și pot lăsa pacienții infectați la finalul zilei, Ei pot însă refuza să meargă la aceștia din urmă.

La ora 14,30 în Timiș, prezența la vot era de 16,46%. La Timișoara trecuseră pe la urne 17,67% dintre alegători.