Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


„ AUR este ca SARS- CoV-2. El există dar nu îl vedem și se manifestă diferit!”

aur_2.jpg

George Simion, lider al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR)

„ AUR este ca SARS COV2. El există dar nu îl vedem și se manifestă diferit!”. Declarația a fost făcută la RFI România de sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru, Departamentul de Sociologie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Sociologul se întreabă de ce Alianța pentru Unirea Românilor nu a apărut în niciun sondaj electoral ceea ce îl face pe Ștefan Cojocaru să creadă că e nevoie de o schimbare a metodelor de cercetare electorală. Sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru crede că AUR are un potențial mare de creștere și caracteriază simplu discursurile liderilor Alianței pentru Unirea Românilor:

 

Sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru: Discursurile sunt radicale, naționaliste, extremiste. Trebuie să remarcăm faptul că AUR este un partid antisistem. Mi-am pus foarte multe întrebări legate de apariția acestui partid. E probabil, legat de o pierdere a unei categorii din electorat din partea PSD. De ce? Atacul permanent asupra PSD a făcut să scadă încrederea inclusiv din rândul susținătorilor. Acești susținători nu s-au mai văzut reprezentați de o formațiune politică și au migrat către acest partid. AUR poate fi analizat din mai multe perspective. Poate fi o radiografie a societății pentru că dacă te uiți la cei care au votat, cei care nu au votat.. e o imagine micro a întregii societăți. Sunt persoane naționaliste care nu aveau platformă de manifestare. Dacă o privești din punct de vedere al sistemului electoral poți să spui că e o manifestare de democrație. Se remarcă pluralitatea vocilor. Fiecare poate fi reprezentat în Parlament. Ceea ce e interesant din punct de vedere politic este faptul că partidele mari pot avea mai multe strategii. Dacă apelează la o strategie de ignorare a AUR, AUR va crește. Dacă vor fi receptivi la propunerile AUR, AUR crește. Indiferent de reacția partidelor politice în ceea ce privește revendicările AUR, Alianța pentru Unirea Românilor cîștigă.

Rep.: Este pentru sociologul Stefan Cojocaru ascensiunea AUR o surpriză?

Sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru:Da! Mai ales că prezența AUR nu a fost identificată de institutele clasice de cercetare electorală. Asta înseamnă că metodele care sunt utilizate acum-ținînd cont de datele demografice- nu mai sunt relevante în analiza cercetărilor electorale. Și atunci trebuie să folosești alte tipuri de categorii de tipul tiparelor de comportament.

Rep.: Potrivit datelor culese de CURS-Avangarde la exit-poll-ul realizat în ziua alegerilor cei mai mulți votanți AUR sunt bărbați, categoria 18-30 de ani, liceu și școală postliceală. Ce i-a atras pe tineri către AUR?

Sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru: Cred că, în primul rînd, discursul. Accesul la social media și apoi aceasta e categoria de vîrstă extrem de vulnerabilă. Avem conceptul de invizibilitate. Acest partid a fost invizibil dar asta nu înseamnă că nu există. El este ca virusul SARS COV 2. El există dar nu îl vedem dar se manifestă. E important să vezi care sunt formele de manifestare și cât de mult interferează cu celelalte partide politice. În următoarea perioadă, asta va fi.

Rep.:Votanții Alianței se împart în mod egal între urban și rural. Care este liantul?

Sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru: Sunt teme care transgresează datele demografice. Sunt și cu studii superioare care au votat cu AUR.

Rep. : Am identificat cel puțin doi piloni. AUR apărătorul BOR și mesajul anti-măsuri de protecție pe vreme de pandemie.

Sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru: Principalul motiv a fost cel legat de pandemie. E dat de teoriile conspirației care nu au nevoie de argumente logice. Pe de altă parte, apărarea BOR a fost exagerată în momentul în care au fost interzise pelerinajele.

Rep.: Luminile publice sunt pe liderii AUR. Vedem lideri cu mesaje controversate. Dar au apărut și teorii conform cărora în spatele AUR ar fi anumite forțe? Serviciile...BOR!

Sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru: Nu pot fi excluse niciuna dintre aceste linii. Dacă vrem să analizăm un pic și rezultatele din străinătate trebuie să ne gândim ce structuri există la nivelul populației migrante din România acolo care sprijină populației. Mesajele au fost direcționate prin acele structuri.

Rep.: Dacă ați avea de adresat o întrebare liderilor AUR care ar fi întrebarea?

Sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru: Ce îi determină să aibă discursuri atât de eclectice și contradictorii. Dacă ei, lideri astăzi declară ceva, mâine altceva. Dacă te duci la nivelul simpatizanților poți să identifici că cei care au votat nu au nicio părere. Unii nici nu știau ce e AUR. Cu excepția ideilor cu pandemia și BOR.

 
Ascultă aici interviul corespondentului RFI, Violeta Cincu, cu sociologul și profesorul universitar Ștefan Cojocaru