Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Recuperarea post COVID- 19: Cât de necesară este?

În această perioadă vorbim foarte mult despre COVID-19 în termeni de cifre, fără să ne uităm însă și asupra evoluției pacienților după externare. Cert este că în continuare există multe necunoscute, dar atenția ar trebui concentrată și pe modul în care ne recuperăm după COVID-19. Despre recuperare și despre ce opțiuni are un fost pacient de COVID-19 odată externat Andreea Orosz a discutat cu Lidia Bădilă.

Lidia Bădilă: Sper că va trece această perioadă și nu va fi nevoie să dureze opt săptămâni sau mai mult. Dar sper să și găsesc locul potrivit în care să găsesc medici pregătiți să facă terapie recuperatorie special pentru foștii bolnavi covid.  E clar că nu e vorba despre o boală despre care să avem foarte multe date și cu care să ne mai fi confruntat până acum. 

Ar trebui luate în calcul și aceste necunoscute și afectarea celorlalte organe și sisteme și aparate din corpul nostru care trebuie luate în considerare. 

În momentul acesta nu știu să existe un loc în care eu, ca fost bolnav covid, nu eu Lidia Bădilă, să mă duc să îmi fac toate analizele la recomandarea medicului și să știu în ce măsură m-a afectat această boală și cum aș putea să combat toate urmările acestei boli și să mă vindec complet. 

Rep: Medicii din spital au spus exact ceva? V-au dat niște indicații? Legat de plămâni presupun, dar în rest?

L.B: Eu am plecat cu recomandare de oxigenoterapie. Până acum trei, patru zile încă aveam nevoie de oxigen, în special pe timpul nopții, dar și de două, trei ori pe timpul zilei pentru că saturația scădea încă până la 90 – 92%. Dar nu mi-a spus nimeni cât va dura această perioadă. Efectiv am aflat pe pielea mea. Repet, este o boală cu care nu ne-am mai confruntat până acum. 

Cred că nu știm foarte multe lucruri despre ea și cred că nici ei nu ar fi putut să îmi spună exact care va fi evoluția după externare și cu atât mai puțin să îmi recomande ceva, în afară de exerciții de respirație profundă. 

Am primit de la prieteni medici tot felul de filmulețe și de sugestii de exerciții de respirație. În prima fază nici nu am putut să fac aceste exerciții. În momentul în care încercam să inspir profund începeam să tușesc foarte tare și eram nevoită să mă opresc. Nu aș putea spune că au funcționat în cazul meu aceste terapii. 

Dar sunt convinsă că există și astfel de terapii. La un moment dat sper că voi găsi clinica, spitalul sau stațiunea potrivită unde să pot să fac recuperare în adevăratul sens al cuvântului.

Rep: Asta era o întrebare. Oare de ce nu ne preocupăm? Nu prea stă în firea noastră să ne preocupăm foarte mult pe partea de recuperare. Suntem fericiți că am scăpat, că am trecut hopul pe moment după care încercăm să revenim în activitate. Și se pare că în cazul acestui virus nu merge chiar așa. Sunt mult mai complexe lucrurile. Presupun că ați citit, că v-ați uitat pe internet. În străinătate există? 

L.B: Există deja astfel de clinici, de centre de recuperare. M-au uitat și eu. Am tras și aici un semnal de alarmă. O voi face în continuare. Cred că acum este momentul potrivit să reînviem niște stațiuni care au fost lăsate în paragină ani de zile și care ar avea potențial din acest punct de vedere, în zonele de munte în special, în centrul țării, dar nu numai.

Clar este momentul să ne gândim și la această parte de recuperare pentru că nu este suficient să spitalizăm bolnavii covid, să le dăm tratamentul necesar și apoi să îi lăsăm să plece acasă și vin peste câteva luni sua peste câțiva ani cu afecțiuni foarte grave care ar fi putut fi prevenite. 

 
Lidia Bădilă intervievată de Andreea Orosz