Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mutația virusului SARS-CoV-2 din Anglia ar putea modifica formula vaccinului

stefan_dascalu.jpg

Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford

O tulpină a coronavirusului care circulă acum mai ales în sudul și estul Angliei ar putea fi responsabilă de răspândirea mai uşoară între oameni a Covid-19. Mutația afectează tocmai proteina spike, vulnerabilitatea exploatată de vaccinurile anti-covid, astfel că ar putea fi nevoie de adaptarea acestora, așa cum se procedează și cu tulpinile virusului gripal.

 

O nouă tulpină de coronavirus care se răspândeşte în Marea Britanie are mutaţii majore. Cercetătorii încearcă să stabilească dacă tocmai acele mutații contribuie la răspândirea mai uşoară între oameni a Covid-19, în sudul Angliei înregistrându-se o creștere a îmbolnăvirilor. Începând cu 13 decembrie, au fost identificate 1.108 cazuri de Covid-19 cu noua variantă.

Aceasta include modificări ale proteinei cu ”ţepi” pe care coronavirusul o foloseşte pentru a infecta celulele umane. Informația e importantă pentru că acea proteină este principala țintă a răspunsului nostru imun, ceea ce ar putea însemna că dacă am trecut deja prin boală, ne-am putea re-infecta cu noua tulpină. Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford, spune că, din cauza acestei mutații, ar putea fi nevoie de adaptarea vaccinurilor anti-covid, dar nu va mai necesita același efort, va fi precum în cazul vaccinului gripal:

Mutațiile sunt ceva normal, natural, explică Ștefan Dascălu: "La fiecare infecție a acestui virus, poate suferi o mică eroare în copierea materialului său genetic. prin această eroare poate suferi anumite modificări care pot avea un impact direct sau indirect fie asupra răspândirii, fie asupra a patologiei cauzate de virusul respectiv".
Cercetătorul în imunologie la Universitatea Oxford admite că "singurul motiv de îngrijorare ar fi suferind o mutație în acea proteină spike, care este principala țintă a răspunsului nostru imun va putea <evada> unui răspuns imun deja dobândit".
Adică dacă am fost bolnavi de covid-19, teoretic, ne-am putea reinfecta cu noua tulpină.

Proteina spike este vulnerabilitatea exploatată de vaccinurile anti-covid. Dacă aceasta a suferit mutații, e afectată eficiența vaccinurilor?

Există și această posibilitate, doar că asta nu înseamnă că vaccinurile respective nu vor mai fi utile. (...) Noi deja avem acele vaccinuri care au fost demonstrate sigure și eficiente, iar o ulterioară adaptare a lor pentru a se potrivi proteina spike din cadrul vaccinului cu cea a virusului aflat în circulație, fie că e tulpina aceasta, fie că este alta, o astfel de adaptare a vaccinului nu va necesita același efort ca dezvoltarea de vaccin de la zero. Un exemplu simplu este vaccinul antigripal care se modifică de la an la an. Procesul acesta este ceva care se fac în mod curent și foarte simplu, subliniază Ștefan Dascălu.

Noua tulpină a virusului produce infecții mai grave?

Ștefan Dascălu: Din câte am citit, este asociată cu un grad mai mare de severitate, dar încă nu a fost nimic stabilit cu exactitate. Deci vom aștepta studiile care se vor uita în amănunt la aceste detalii și atunci vom ști și noi cu exactitate ceea ce se întâmplă.