Medic: Fără recuperare, toate procedurile devin inutile după câteva luni

Și atunci cum ar trebui făcută această recuperare? Andreea Orosz a discutat cu medicul Bogdan Andrei, managerul unei clinici de recuperare care a gândit un astfel de program în funcție de nevoile pacienților.

Bogdan Andrei: Ideea de a începe un astfel de program a plecat de la faptul că am început să avem pacienți, inițial kinetoterapeuți din echipa noastră. Inclusiv eu am avut Covid. Am observat că totuși rămânem cu niște sechele din punct de vedere respirator și mai ales al rezistenței la efort, la munca pe care o făceam înainte. 

Datorită faptului că numărul de pacienți, de oameni care au trecut prin această infecție, este destul de mare, ei au început să vină la clinică pentru că acuză astfel de probleme și atunci ne-am gândit că un program de recuperare al acestor pacienți ar fi binevenit. 
Ne-am interesat și la congresele europene din ultima perioadă și deja au început să apară lucrări cu astfel de probleme de recuperare.

Rep: Pe ce se concentrează un astfel de program?
B.A: În primul rând le facem pacienților un test de efort pe banda de alergare. Îi punem să meargă. Testul are 6 minute. Vedem cât rezistă. Le măsurăm toți parametrii, tensiune, puls, saturație. În funcție de asta ne dăm seama cam care este capacitatea lor de efort sau care sunt sechelele. Plus că medicii de recuperare investighează pacienții și văd dacă de la pneumolog mai au niște hârtii sua investigații referitoare la afectarea pulmonară în urma acestei infecții. Apoi, tot programul se bazează pe creșterea capacității pulmonare. Fiecare pacient primește un săculeț special cu mască de oxigen și niște jucării prin care ei suflă ca să își mărească această capacitate. Apoi fac exerciții fizice pentru a crește rezistența la efort. 

Rep: Aceste programe au fost încercate sau existau până acum? Acum sunt inventate? Asta mă interesează.
B.A: Nu existau pentru că nu exista nici pandemia înainte. Existau programe pe care noi le mai făceam pentru pacienții cu afecțiuni în sfera respiratorie, gen edem pulmonar sau alte boli. Dar astea sunt niște programe cu totul noi. Am făcut două programe pentru pacienții care au rămas cu sechele puține și pentru pacienții moderați spre grav, cu care trebuie să se lucreze unu la unu. Sunt niște exerciții de amplitudine mult mai mică inițial. Se fac individual și necesită și un aport de oxigen, toți pacienții având o mască pe față și primind oxigen în mod continuu.

Rep: La cei moderat spre grav.
B.A: Da, iar la cei care sunt ușor afectați, le monitorizăm parametrii și doar dacă au nevoie. Dar, nu am întâlnit până acum. 

Rep: Ce spun colegii dumneavoastră din străinătate? 
B.A: Sunt în aceeași situație ca și noi. Noi l-am demarat de maxim o lună. Și ei sunt în aceeași etapă ca și noi. Este o chestie de văzând și făcând în momentul de față. Vedem cum răspund pacienții, dar noi știm, în general, la ce să ne așteptăm. Nu e ceva extraordinar din punct de vedere al recuperării, ceva ce nu am mai văzut. Știm ce să urmărim și cum să facem. Sechelele care rămân după această afecțiune sunt totuși niște sechele care au fost ușor de identificat și monitorizat, cel puțin pe moment. Noi am adus un sistem din State prin care toți pacienții sunt monitorizați cu niște brățări și în timp real, pe niște monitoare mari pe care le-am pus în sălile de kinetoterapie, le monitorizăm parametrii și kinetoterapeuții văd în timp real ce parametrii au pacienții. Altfel nu poți să stai să te uiți la fiecare pacient și să îi urmărești. Atunci, toate brățările alea proiectează tensiune, saturație, puls, calorii pe ecrane uriașe și kinetoterapeuții văd dacă cineva are vreo problemă ca să poată să îl oprească să îi punem oxigen. 

Rep: Cât durează o astfel de recuperare, dacă ați putut trage o astfel de concluzie până acum?
B.A: Durează cel puțin două, trei luni, cu o frecvență de trei ședințe pe săptămână de câte o oră sau 40 de minute, depinde de cum rezistă pacientul inițial. Poate și chiar 20 de minute sau stăm o oră, dar avem pauze mai lungi. 

Rep: Care e ideea? Înveți niște exerciții după care te duci acasă și îți continui viața? Sau cum ați conceput-o?
B.A: Am conceput-o să lucreze cu kinoterapeuții noștri. Undeva la două săptămâni le facem acest test de efort și vedem până când ajung să fie în parametrii optimi ei să ca să ducă o viață normală.

Rep: Asta intră cumva la ceea ce specialiștii ar numi program de recuperare respiratorie? 
B.A: Da, e un program recuperare respiratorie. După covid la nivelul plămânilor sunt cele mai frecvențe sechele.

Rep: Din ce am mai vorbit cu alți medici urgentiști, spuneau că mai apar și alte sechele, cum ar fi neurologice. Concluzia lor era că nu poți să învingi acest virus fără a colabora de la medic de familie, specialist, urgentist.
B.A: Noi așa facem managementul tuturor pacienților. În momentul de față când ajunge un pacient în zona de recuperare este investigat de un medic de recuperare. El vede sau cuantifică sau își notează toate problemele pe care le are pacientul și în funcție de asta noi mai facem investigații colaterale sau consultații în plus în zona de neurologie sau dacă mai avem nevoie și de alte investigații, radiografii pulmonare, eventual CT, în funcție de modul în care îl vedem pe pacient la consultația inițială. 

Rep: Dar cel mai important aspect și cel mai urgent e cel ce ține de respirație?
B.A: Este numărul unu. Pe asta ne focusăm inițial, iar celelalte sunt colaterale. De exemplu, dacă din păcate ai rămas cu niște sechele neurologice grave, lucru care se întâmplă mult mai rar, sunt și mult mai greu de corectat. Pe când mișcările respiratorii și rezistența la efort sunt mai ușor și ele impactează foarte mult pacientul. Dacă dimineața nu poți să te dai jos din pat să te duci până la baie e foarte greu să te duci la job sau să ai o viață de familie normală. Noi ne focusăm pe a recupera pacientul fizic și respirator și îl mai investigăm și colateral dacă au mai rămas și alte probleme.

Rep: Oamenilor la externare li se spune că trebuie să se recupereze. Din ce am vorbit cu mai mulți pacienți. Nu le era foarte clar ce înseamnă această recuperare, de unde să înceapă, unde să găsească. Mulți și-ar dori un loc cu aer curat. 
B.A: Trebuie coordonați de către kinetoterapeuți. Și în spatele acestei recuperări e o întreagă pregătire din punct de vedere medical. Recuperarea nu însemnă să te duci la munte, să stai acolo să respiri aer curat. Trebuie să faci anumite exerciții pentru a ,ări amplitudinea mișcărilor respiratorii, rezistența la efort. Pentru asta ai nevoie să fii coordonat și îndrumat de un medic de recuperare, respectiv de un fizio-kinetoterapeut. 

Rep: Din punctul dumneavoastră de vedere recuperarea începe de la oraș, unde înveți cum să respiri, cum să îți revii?
B.A: Noi suntem în discuții avansate. Din ianuarie o să avem și terapia hiperbară, încă la nivel european. Toată lumea vorbește despre ea și beneficiile ei. Respiri oxigen pur 100%. Nici la munte nu respiri oxigen 100%. Dar încă nu s-au stabilit parametrii exacți în care poate fi introdusă această terapie pentru că are o mică problemă. Acel oxigen vine cu presiune foarte mare în niște plămâni care pot să nu se expandeze atât de mult fiind afectați. Atunci, Asociația europeană de terapie hiperbară trebuie să stabilească un protocol, la ce presiune se poate folosi terapia hiperbară, când, care sunt contraindicațiile și indicațiile absolute. Probabil că în câteva săptămâni, luni, vor fi și astea stabilite și vom putea să folosim și această terapie.

Rep: Din păcate eu am căutat foarte mult și v-am găsit doar pe dumneavoastră. Când vom ajunge să extindem? Cu un singur om, cu un singur centru nu faci față. 
B.A: Cu două. Mi-e greu să vă răspund la întrebarea asta pentru că nu ține de noi. Noi facem tot ce putem și tot ce trebuie, tot ce considerăm noi ca centru medical pentru a îmbunătăți lucrurile pe care le vedem sau nevoia pieței. Dar la nivel de țară probabil că sunt alți factori decizionali care ar trebui să ia o astfel de măsură.

Rep: Din punctul dumneavoastră de vedere ca specialist, cât de mult contează recuperarea?
B.A: Contează enorm. În orice afecțiune pe care o avem, fără recuperare e un drum pierdut, indiferent că a avut atac vascular cerebral, că am avut o operație la inimă, că am avut reconstrucție de ligament încrucișat anterior, fără această recuperare toate terapiile sau procedurile care atunci pe moment ne-au salvat devin inutile după 3 – 6 luni în care pacientul nu a făcut recuperare. 
Nu este mai bine decât înainte de operație, ci de multe ori este mai rău. Sau la un atac vascular cerebral dacă  nu faci recuperare rămâi în pat pentru tot restul vieții. E un joc pierdut.