
Social
Croația: Cutremur cu magnitudinea 6,4. Cel puțin șapte morți și zeci de răniți
croatia.jpg

UPDATE : Cel puţin şapte persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma cutremurului de 6,2 grade produs marţi în centrul Croaţiei, anunţă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de presa locală. Cutremurul a avut loc la aproximativ 45 de kilometri sud-est de oraşul Zagreb, afectând puternic orăşelele Petrinja şi Sisak. Bilanţul preliminar este de şapte morţi, inclusiv o fată de 13 ani, conform autorităţilor croate, citate de site-ului 24Sata.hr. Alte cel puţin 26 de persoane sunt spitalizate, două fiind în stare gravă. Centrul orăşelului Petrinja a fost grav afectat, numeroase clădiri prăbuşindu-se. De asemenea, este afectată localitatea Majske Poljane, potrivit cotidianului italian La Repubblica. "Cea mai mare parte a centrului Croaţiei este zonă roşie, ceea ce înseamnă că majoritatea clădirilor nu sunt utilizabile. Nu trebuie să stea nimeni în frig în noaptea care urmează", a declarat premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, citat de agenţia Associated Press. Armata croată a pregătit aproximativ 500 de locuri de cazare în barăci militare.
UPDATE : Echipele de căutare-salvare ale DSU sunt pregătite să intervină în Croația dacă li se va cere. „În data de 29 decembrie 2020, în urma luării la cunoștință a nefericitului eveniment produs în Croația, țara afectată astăzi de un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter, autoritățile române și-au arătat disponibilitatea de a interveni și a acorda sprijin autorităților croate”, transmite DSU. Ajutorul oferit Croației se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul croat prin Mecanismul European de Protecție Civilă. „Dat fiind faptul că situația se află sub permanentă monitorizare a autorităților române, cu informarea prealabilă a premierului României, domnul Florin Cîțu și a ministrului afacerilor interne, domnul Lucian Bode, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a solicitat deja Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ca echipele de Căutare-Salvare RO-USAR să fie pregătite pentru a interveni și totodată, să sprijine autoritățile croate în funcție de nevoile solicitate de aceștia, în baza solicitării de asistență internațională”, adaugă DSU.
Mai multe persoane au fost rănite în cutremurul cu magnitudinea 6,4 produs marţi la prânz în centrul Croaţiei, care a provocat ample distrugeri în oraşul istoric Petrinja, epicentrul seismului, transmit Reuters, AFP şi Hina.
Darinko Dumbovic, primarul oraşului cu aproape 25.000 de locuitori, a declarat pentru publicaţia locală 24 sata că un copil şi-a pierdut viaţa şi că jumătate din oraş este distrus.
Potrivit postului N1, grădiniţa din oraş a fost distrusă, dar din fericire nu se aflau copii înăuntru.
Imagini de la faţa locului arată case în ruină şi oameni ajutaţi să iasă de sub dărâmături.
Şeful serviciilor de urgenţă din Sisak, în apropiere de Petrinja, a relatat că numeroase persoane din ambele localităţi au suferit fracturi şi alte leziuni şi o parte au necesitate intervenţii chirurgicale.
Seismul, care a survenit la ora locală 12.19 la o adâncime de 10 km, a fost resimţit şi în capitala Zagreb, la circa 50 de kilometri distanţă, dar şi în ţările învecinate, inclusiv Bosnia şi Serbia. La Zagreb, oamenii au ieşit pe străzi, unele dintre ele presărate cu bucăţi de ţiglă spartă, iar alimentarea cu energie electrică a suferit întreruperi.
Autorităţile din Slovenia învecinată au decis ca măsură de precauţie oprirea singurei centrale nucleare din ţară, aflată la Krsko, la circa 100 km de epicentru.
Seismul de marţi vine după cel cu magnitudinea 5.2 produs tot în apropiere de Petrinja, soldat cu pagube materiale minore. În martie, un alt seism cu magnitudinea 5.3 a provocat moartea unei persoane şi rănirea altor 27, la Zagreb.