
Social
UE și vaccinul anti Covid19: o strategie care se clatină?
p047911-367956.jpg

Comisia Europeană a petrecut mai bine de jumătate de an negociind contracte colective de cumpărare a vaccinurilor, discutând în total cu șase mari firme farmaceutice.
La sfârșit, când Pfizer/BioNTech au anunțat că produsul lor este pus la punct, acesta a fost primul care a obținut o aprobare condiționată de comercializare după avizul pozitiv dat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).
Având în vedere că vaccinul anti Covid19 este un „medicament inovator” , el nu putea fi pus pe piață decât prin aprobarea Agenției Europene, el nu putea fi comercializat într-un stat membru UE dacă ar fi primit doar aprobarea națională.
Prin urmare, Pfizer a depus la EMA ceea ce se numește o cerere centralizată.
UE a achiziționat astfel de 200 de milioane de doze și ar putea achiziționa 100 de milioane suplimentare pentru vaccinarea a unui total de 150 de milioane de persoane în UE. Numărul dozelor de vaccin comandate a fost fixat în funcție de necesitățile comunicate de fiecare stat membru.
Politic vorbind, era foarte important pentru liderii UE ca populația să primească la sfârșit de an o veste bună. De aceea, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a făcut presiune pe EMA ca autorizația să fie acordată în 21 decembrie – anunțând că toate statele membre vor începe vaccinarea pe 26 și 27 decembrie 2020.
Anunțul ar fi trebuit să aibă un efect de încurajare pentru sărbătorile ce se apropiau și care riscau să aducă noi încălcări ale normelor sanitare în toate statele UE. Se dorea astfel ca populația să înțeleagă că în contextul apariției salutare a unui vaccin, i se mai cere acum un ultim efort de izolare socială.
Termenii anunțului european au fost în mod voit neclari. De altfel, UE nu are competente în materie de sănătate, fiecare stat membru adoptă propria-i strategie.
Adevărul este că primele doze ale vaccinului Pfizer au fost administrate în majoritatea statelor membre simbolic, câtorva persoane. Cu excepția Italiei, a Germaniei și a Portugaliei, vaccinarea sistematică în UE începe abia acum în ianuarie, iar strategia diferă de la țară la țară.
Belgia, de exemplu, a anunțat de la bun început că va începe campania de vaccinare în jur de 5 ianuarie 2021 în azilurile de bătrâni.
Urmează ca în primăvară să se extindă schema catre personalul medical al spitalelor, cel aflat în linia 1 va avea prioritate. Tot atunci se vor putea vaccina și alte categorii de populație considerate „de risc”. Pentru restul, vaccinul va fi disponibil doar în vara acestui an.
Intre timp o polemică neașteptată s-a ivit între Germania și Franța. Paris este acuzat că a blocat orice alt contract european privind vaccinurile pâna când va deveni disponibil cel produs de firma franceză Sanofi.
Dar Sanofi este departe de a putea intra pe piață după ce a anulat faza a treia a testelor întrucât rezultatele fazei 2b au fost invalidate printr-o greșeală de administrare a dozelor. Aceasta a doua fază clinică ar putea fi refăcută doar în februarie 2021.
Presa germană afirmă că în noiembrie 2020 BioNTech a propus Comisiei Europene achiziționarea a 500 de milioane de doze suplimentare ale vaccinului dezvoltat cu Pfizer, dar că Franta s-a opus tranzacției. Contractul ar fi fost susținut de ministrul german al sănătății Jens Spahn care a întâmpinat un refuz categoric de la Bruxelles și Paris.
In Germania (care a primit deja 2 milioane de doze), peste 260 de mii de inoculări au fost înregistrate de la începutul campaniei în urmă cu o săptămână. Cu toate acestea, critici privind modul de cumpărare a vaccinurilor pe plan european și lentoarea procesului sunt puse în cauză.
In Franța, guvernul dezminte orice încercare de a pune Sanofi în prim plan, dar polemica a luat deja amploare. Comisia Europeană multiplică reacțiile prin care se apără și spune că strategia de cumpărare a vaccinurilor este un succes realizat și prin importanta contribuție a Germaniei.
Intre timp vaccinul pus la punct de Astra Zeneca este deja administrat în Regatul Unit și s-ar fi putut depune cererea de intrare și pe piața europeană. Dar Astra Zeneca nu a depus și nici nu se știe dacă va depune o astfel de cerere.
Iar Agenția Europeană a Medicamentului anunță că ar putea acorda deja autorizația temporară de comercializare vaccinului produs de Moderna Therapeutics. UE a facut o primă comandă de 80 de milioane de doze.