Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


COVID-19 | INSP: Testarea, obligatorie pentru „toate cazurile posibile”

pixabay.jpg

Image source: 
pixabay.com

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat, luni, noi definiții de caz pentru COVID-19, care aduc schimbări majore în testarea pentru coronavirus. Printre acestea, diagnosticarea cu teste antigenice, testarea obligatorie pentru „toate cazurile posibile”, iar spitalele își pot testa suplimentar angajații și pacienții, din resurse proprii.

În premieră, testele rapide pe bază de antigen sunt introduse ca metodă de diagnosticare a COVID-19, pentru anumite categorii. În plus, persoanele care prezintă orice simptom asociat cu COVID-19 trebuie testată. „Testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile”, se arată în documentul publicat de INSP.  Amintim că până acum, pentru a fi testată, o persoană trebuia să prezinte cel puțin trei simptome asociate COVID-19, potrivit definițiilor de caz valabile până astăzi.

De asemenea, noul document prevede că unitățile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical şi/sau pacienți prin tehnici de RT-PCR, suplimentar faţă de recomandările de testare ale INSP, care pot fi realizate cu resurse proprii, în laboratoarele pe care le dețin sau în alte laboratoare. Și ministerele cu rețea sanitară proprie pot stabili protocoale de testare pentru personalul propriu, în funcție de specificul activității.

Definitiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19):



Image source: 
INSP

Criterii clinice: 
Orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome:

- tuse
- febră
- scurtarea respirației
- debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei
Criterii de diagnostic imagistic
Evidențe radiologice de leziuni compatibile cu COVID-19
Criterii de laborator
Detecția acidului nucleic sau a antigenului SARS-CoV-2 într-o probă biologică2
Criterii epidemiologice
Cel puțin unul dintre următoarele:
- contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 14 zile anterioară
datei debutului;
- rezident sau personal al unei instituții pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în
perioada de 14 zile anterioară datei debutului, instituție în care transmiterea
SARS-CoV-2 a fost confirmată

Clasificarea cazurilor
A. Caz posibil
Orice persoană care întrunește criteriile clinice
B. Caz probabil
Orice persoană care întrunește criteriile clinice și care are legătură epidemiologică
cu un caz confirmat
SAU
Orice persoană care întrunește criteriile de diagnostic imagistic
C. Caz confirmat

1 Simptome și semne adiționale mai puțin specifice pot include cefalee, frisoane, mialgii, astenie, vărsături
și/sau diaree.
2 Testul rapid antigenic ar trebui efectuat în maximum 5 zile după data debutului sau în maximum 7 zile
după data expunerii. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât
mai curând posibil. 

Contactul direct este definit ca:

  • Persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;
  • Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor); 
  • Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă); 
  • Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute; 
  • Persoană care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m; 
  • Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție.

Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului.
Orice persoană care a purtat masca/echipamentul de protectie corespunzator și a respectat distantarea fizica NU ESTE CONSIDERATA CONTACT DIRECT.