Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primele doze de vaccin Moderna au intrat în România

vaccin_moderna.jpeg

Primele vaccinuri Moderna au intrat marți seară în România

Prima tranșă de doze de vaccin Moderna a ajuns marți seară în România. Convoiul a intrat în Vama Nădlac 2 cu peste o oră mai repede decât era așteptat, a trecut rapid de control și a plecat spre București.

Primele vaccinuri Moderna au intrat marți seară în România. Transportul era așteptat în jurul orei 22, dar a ajuns la Vama Nădlac 2 înainte de ora 21. S-au făcut rapid formalitățile vamale, iar convoiul, care este escortat de mașini de Poliție și POliția Militară, a plecat deja spre București, la la Institutul Național Cantacuzino. 

Transportul este asigurat de firma producătoare, anunțase anterior Comitetul Național de Vaccinare. Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare și urmează să fie distribuite în centrele regionale. Vaccinul Moderna se administrează în două doze, la un interval de 28 de zile.

Coordonatul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat că în România vor veni, în prima tranșă, mai puțin de 15.000 doze de vaccin Moderna. La fel ca produsul BioNTech/Pfizer, și acesta utilizează tehnologie bazată pe ARN mesager. Eficacitatea sa, spun producătorii, este de 94,1%.