Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


COVID-19 | A fost publicat prospectul vaccinului Moderna (DOCUMENT)

moderna.jpg

Prima tranșă a serului produs de compania Moderna a ajuns în această dimineață la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „Cantacuzino”
Image source: 
MApN

Prospectul vaccinului anticoronavirus produs de Moderna, care va fi administrat și în România, a fost publicat miercuri. 14.000 de doze de vaccin Moderna au ajuns în România, marți seară, prin punctul de trecere al frontierei Nădlac 2, a anunțat platforma RO Vaccinare. Prima tranșă a serului produs de compania Moderna a ajuns în această dimineață la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „Cantacuzino”. Ulterior, vaccinurile vor fi distribuite în centrele regionale și de vaccinare.  Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de adiministrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani.

Documentul conține informații despre:

1. Ce este COVID-19 Vaccine Moderna și pentru ce se utilizează

2. Ce trebuie să știți înainte de a vi se administra COVID-19 Vaccine Moderna

3. Cum se administrează COVID-19 Vaccine Moderna

4. Reacții adverse posibile

5. Cum se păstrează COVID-19 Vaccine Moderna

6. Conținutul ambalajului și alte informații

  • Ce este COVID-19 Vaccinul Moderna și pentru ce se utilizează

COVID-19 Vaccine Moderna este un vaccin utilizat pentru a preveni boala COVID-19 cauzată de virusul
SARS-CoV-2. Acesta este administrat adulților cu vârsta de peste 18 ani. Substanța activă din COVID-19
Vaccine Moderna este ARNm care codifică proteina de suprafață a SARS-CoV-2. ARNm este integrat în
nanoparticulele lipidice SM-102.
Deoarece COVID-19 Vaccine Moderna nu conține virusul, acesta nu vă poate transmite boala COVID19.

  • Cum funcționează vaccinul

COVID-19 Vaccine Moderna stimulează sistemul de apărare natural al organismului (sistemul imunitar).
Vaccinul acționează prin determinarea organismului să își producă propria protecție (anticorpi) împotriva
virusului care cauzează boala COVID-19. COVID-19 Vaccine Moderna utilizează o substanță numită
acid ribonucleic mesager (ARNm) pentru a transfera instrucțiuni, pe care celulele organismului le pot
utiliza pentru a produce proteina de suprafață, regăsită pe virus. Celulele pot produce apoi anticorpi
împotriva proteinei de suprafață, pentru a ajuta la combaterea virusului. Acest lucru va ajuta la protecția
împotriva COVID-19. Substanța activă a COVID-19 Vaccine Moderna este ARNm care codifică proteina
de suprafață a SARS-CoV-2, integrat în nanoparticule lipidice.

  • Ce trebuie să știți înainte de a vi se administra COVID-19 Vaccine Moderna

Vaccinul nu trebuie administrat dacă
- sunteți alergic la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui vaccin
(enumerate la pct. 6).
Atenționări și precauții:
Înainte de a vi se administra COVID-19 Vaccine Moderna, adresați-vă medicului dumneavoastră,
farmacistului sau asistentei medicale dacă:
- Ați avut orice reacție alergică severă, care v-a pus viața în pericol, după orice alt vaccin
administrat injectabil sau după ce vi s-a administrat anterior COVID-19 Vaccine Moderna.
- Aveți un sistem imunitar slăbit sau compromis
- Ați avut un episod de leșin în urma unei injecții administrate în trecut
- Aveți o tulburare de sângerare
- Aveți febră mare sau infecție severă; cu toate acestea, vi se poate administra vaccinul dacă aveți
febră ușoară sau o infecție a căilor respiratorii superioare, de ex,emplu o răceală.
- Aveți oricare altă boală gravă
- Aveți anxietate legată de administrarea de injecții
Dacă oricare dintre situațiile de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră (sau dacă nu sunteți
sigur(ă)), adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale, înainte de a vi se
administra COVID-19 Vaccine Moderna.
La fel ca în cazul oricărui alt vaccin, este posibil ca schema de vaccinare cu două doze de COVID-19
VaccinUL Moderna să nu protejeze toate persoanele cărora le este administrat și nu se cunoaște durata
protecției conferite.
Copii și adolescenți
COVID-19 Vaccine Moderna nu este recomandat pentru copiii și adolescenții cu vârsta sub 18 ani.
COVID-19 Vaccine Moderna împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice
alte medicamente. COVID-19 Vaccine Moderna poate influența acțiunea altor medicamente, iar alte
medicamente pot modifica acțiunea COVID-19 Vaccine Moderna.
Sarcina și alăptarea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă,
adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale pentru recomandări înainte de
a vi se administra acest vaccin.
Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Nu conduceți vehicule și nu utilizați utilaje dacă nu vă simțiți bine după vaccinare. Așteptați până la
trecerea efectelor vaccinului înainte de a conduce vehicule sau utiliza utilaje.
COVID-19 Vaccine Moderna conține sodiu
COVID-19 Vaccine Moderna conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu
conține sodiu”.

Prospectul INTEGRAL poate fi consultat AICI: