Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Efectul pandemiei asupra deceselor: creștere de 69.7% în noiembrie 2020 față de noiembrie 2019

italia_morti.jpg

Image source: 
AFP

Numărul deceselor a crescut semnificativ în luna noiembrie 2020, atât față de aceeași lună din anul precedent, cât și față de luna octombrie 2020, arată datele INS, care notează că efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor.

Din luna iunie decesele au tot crescut, lună de lună fiind mai multe decât în perioada similară din 2019. Numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2020 a fost de 34.769, cu 7.278 decese mai multe decât în luna octombrie 2020 şi cu 14.287 mai mare faţă de luna noiembrie 2019. Peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele de peste 70 ani.

În luna noiembrie 2020, peste două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (14.950 decese, reprezentând 43% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 9.026 decese, reprezentând 26%, la persoanele de 70-79 ani) şi 6.490 decese (18,7%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (48 decese), 0-4 ani (95 decese) şi 20-29ani (104 decese)”, arată datele INS.


Image source: 
INS

În anul 2020 numărul deceselor a crescut semnificativ în lunile octombrie şi noiembrie faţă de aceleaşi luni din anii precedenţi. Numărul persoanelor care au decedat în luna noiembrie 2020 a fost cu 14.287 mai mare faţă de luna noiembrie 2019.


Image source: 
INS

Sporul natural negativ a crescut de aproape 3 ori în luna noiembrie 2020 faţă de cel din luna noiembrie 2019 (-21.015 persoane în luna noiembrie 2020, faţă de -7.374 persoane în luna noiembrie 2019). Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 5 mai mare în luna noiembrie 2020, decât cel înregistrat în luna noiembrie 2019.

În luna noiembrie 2020, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.639 căsătorii, cu 5.351mai puţine decât în luna octombrie 2020 și cu cu 1.916 mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent.. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1.987 în luna noiembrie 2020, cu 558 mai puţine decât în luna octombrie 2020.

Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul 2019 şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din 2019. Numărul naşterilor a scăzut în fiecare lună faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent dar, începând cu luna august 2020, s-a înregistrat lunar un număr mai mare de născuţi-vii faţă de lunile corespunzătoare din anul 2019. Cu toate acestea, din luna februarie 2020, sporul natural negativ s-a accentuat lunar, faţă de aceeaşi lună din anul precedent. Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-noiembrie 2020, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinţei şi în afara localităţii, au suspendat activităţile în spaţii închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorţ aflate pe rol după sistarea stării de urgenţă”, arată INS.

De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce priveşte numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum şi prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanţi, iar în ultima perioadă s-au impus măsuri de carantinare a unor localităţi şi s-au suspendat, din nou, unele activităţi în spaţii închise. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

* Sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă. Datele pentru lunile anului 2020 sunt provizorii, fenomenele fiind prezentate după data înregistrării acestora şi nu după data producerii evenimentelor demografice; din acest motiv datele aferente anului 2020 vor suporta modificări prin includerea fenomenelor înregistrate tardiv (după luna de referinţă) şi excluderea celor înregistrate în luna de referinţă, dar care s-au produs în luna precedentă sau anterior acesteia şi prin redistribuirea fenomenelor pe luni după data producerii.