Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ministrul Transporturilor: Magistrala de metrou spre Otopeni nu este fezabilă

Cătălin Drulă a declarat într-un interviu pentru „HotNews.ro” că o investiție atât de costisitoare nu trebuie făcută „doar pentru că sună bine pentru PR”.

Nu are rost să construim o linie de metrou de la Băneasa la Aeroportul Otopeni, fiindcă ar trece printr-o zonă puțin populată și ar fi nepotrivit să facem o investiție care sună bine doar de PR, fiindcă sunt două cuvinte care prind: metrou și aeroport”, a spus ministrul Transporturilor.

Amintim, în noiembrie 2018 s-a anunțat că Magistrala de metrou M6 1 Mai-Aeroportul Otopeni va avea finanțare europeană nerambursabilă asigurată doar pe jumătate din distanță, adică doar până la „Stația Tokyo” – zona Mall Băneasa.

Cătălin Drulă spune că Metrorex s-a concentrat mult prea mult pe tronsonul către aeroport, însă ”această linie are multiple probleme de fezabilitate pe care le-a ridicat și Comisia Europeană. Dincolo de centrul comercial Băneasa - stația Tokyo, această linie trece printr-una dintre cele mai puțin dens populate zone ale Capitalei și ale zonei metropolitane București - Ilfov. Dacă am face o hartă cu culori, acea zonă ar fi rece, ar fi cu albastru, pentru că sunt păduri. Ei bine, vorbim despre o investiție de sute de milioane făcută acolo, care apoi te costă în operare - iar anul trecut am plătit de la bugetul de stat subvenție pentru Metrorex de peste 600 milioane lei”.

Potrvit proiectului, magistrala M6 ar trebui să aibă 12 stații noi și o lungime de 14 km.

Comisia Europeană a refuzat finanțarea secțiunii Băneasa – Otopeni. ”Cred că acele resurse bugetare trebuie redirecționate în părți ale rețelei de metrou din București unde sunt mult mai necesare”, adaugă ministrul Transporturilor.

Acesta afirmă că a discutat cu primarii din sectoarele 2 și 6, care spun ”faceți magistrala 5 pentru că aceasta ne-ar ajuta. Hai să nu facem o investiție doar pentru că sună bine pentru PR, sunt două cuvinte care prind: metrou și aeroport. Recunosc că acum 10 ani și mie mi s-a părut o idee grozavă, dar când te uiți în detaliile investiției și cât costă operarea unei linii nu mai sună așa bine - și vă dau exemplul liniei M5 care are 1.000 de angajați alocați pentru o linie cu 10 stații și 5 km. Trebuie să fim atenți cu banii și cu resursele și să investim unde avem maxim de valoare”.

Cătălin Drulă a pomenit și de reprioritizarea proiectelor de metrou din Capitală, cu finalizarea Magistralei 5:

M5 este o linie prevăzută să meargă de la est la vest, de la Drumul Taberei la Eroilor, de acolo mai departe la Universitate și apoi până la Iancului și Pantelimon. Pentru București ar fi aer să aibă această linie est-vest, dar ea a tot fost deprioritizată”, a spus ministrul.

Liniile de metrou funcționează eficient când sunt pline, atunci au sens economic”, spune Drulă, referindu-se la magistrala M5, care este gata doar între stațiile Drumul Taberei și Eroilor.

De asemenea, cu M6 ar mai fi o problemă: la aeroport ar duce la actualul terminal, care urmează a fi abandonat pentru că va fi construit un terminal nou, mai la est. Drumul de la aeroport la gară ar dura 35 de minute cu metroul, prin 14 stații, în timp ce cu trenul ajungi în doar 20 de minute, fără oprire.