
Social
Fără adăpost și fără acte…Cum va ajunge statul să vaccineze ”oamenii străzii”?
guide_aide_don_sdf.jpg

Ce a însemnat pandemia pentru cei fără adăpost?
Directorul executiv al Fundației Parada, Ionuț Jugureanu, spune la RFI că, din păcate, numărul persoanelor și, mai grav, al familiilor care trăiesc în condiții precare și se adăpostesc în cutii de carton, case părăsite sau barăci improvizate a crescut în 2020, anul pandemiei. De la cifra oficială de o mie de persoane, la cifra reală, este greu de estimat câte persoane se află în situația de vulnerabilitate maximă. În perioada lock down-ului și după, Fundația Parada a fost nevoită să își schimbe în parte misiunea, cea de a se ocupa de integrarea foștilor copii ai străzii, și să ofere sprijin numărului tot mai mare de persoane ajunse în situație precară, fără o locuință în sensul adevărat al cuvântului. Ajutoarele alimentare, laptele praf și scutece pentru copiii, dușul și mașina de spălat de la sediul Fundației…Toate cu bani din ce în ce mai puțini pentru că suma redirecționată de companii din impozitul pe profit pentru proiectele sociale a scăzut alarmant pe fondul crizei care a dublat pandemia, explică Ionuț Jugănaru. Așadar, numărul celor care ar avea nevoie de vaccinare anti-COVID este mare și nevoia, la fel. Ascultați interviul integral…
Vaccinarea ”în stradă” : exercițiu de imagine, dacă nu există o strategie
Dar cum ajungi la acești ”oameni ai străzii”? Directorul executiv al organizației Samusocial, care oferă servicii oamenilor fără adăpost de ani de zile, spune la RFI că – în lipsa unei strategii – misiunea va fi una grea. Sabina Nicolae spune că, în primul rând, se pune problema de etică : cum poți să declari sigură vaccinarea unor persoane al căror trecut medical este puțin cunoscut sau aproape deloc? Vorbim de persoane cu probleme grave de sănătate pe care, nefiind însă asigurate, nimeni nu le-a diagnosticat complet. Un exemplu : ce faci dacă unul dintre beneficiari suferă de alergii și face șoc anafilactic după vaccinare? Aceeași problemă o ridică și directorul executiv al fundației Parada care insistă că, în context, asigurarea unui acces universal la servicii medicale de bază devine mai necesară ca niciodată. Un alt obstacol : lipsa actelor de identitate, considerate obligatorii pentru înscrierea pe listele de vaccinare. Ionuț Jugureanu spune că o declarație pe propria răspundere a celor vaccinați că locuiesc în stradă și nu au adăpost ar putea soluționa această problemă. În fine, atrage atenția din nou Sabina Nicolae : ce garanții poate avea autoritatea că persoana vaccinată va reveni la rapel? În lipsa unei strategii bine puse la punct, campania de vaccinare a persoanelor fără adăpost riscă să devină un exercițiu de imagine și atât, se teme așadar directorul executiv al asociației Samusocial. Ascultați interviul integral…