
Social
Cartel Alfa ia în calcul acțiuni în instanță împotriva unor miniștri, pentru abuz în serviciu
cartel_alfa_instanta_ministri_abuz_serviciu.jpg

Petru Dandea anunță că protestele sindicale continuă: ”În prezent, noi organizăm aceste proteste și în București și în țară. Săptămâna aceasta, astăzi pichetăm Ministerul de Finanțe, vineri vom picheta din nou Ministerul Muncii. Cu siguranță, protestele vor continua, câtă vreme nu reușim să stabilim un dialog consistent și eficace cu Guvernul”.
Secretarul general Cartel Alfa nu exclude acțiuni în instanță: ”Pot exista și pârghii de natură juridică, pentru că până una-alta, discutăm de neaplicarea unor acte normative aprobate de Parlament și în situația asta, sigur, se poate merge până la a acuza abuzuri în serviciu. Practic, un ministru care refuză aplicarea unui act normativ în vigoare, aceasta este fapta juridică, abuz în serviciu. Cu siguranță, noi o să utilizăm toate mijloacele pe care le avem legal la dispoziție, pentru a încerca să sensibilizăm Guvernul și să facem lucrurile așa cum trebuie”.