Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Vaccinarea profesorilor nu mai este prioritară

scoala.jpg

În satul Humosu din județul Iași, anul școlar a început tot într-un fost salon de nunți!
Sursa imaginii: 
Mihai Cojocaru, directorul școlii coordonatoare din Sirețel

Deschiderea şcolilor nu este condiţionată de vaccinare, este o decizie interministerială care depinde de situaţia epidemiologică, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă. El a precizat că mai puţin de 10.000 de cadre didactice şi personal din domeniul învăţământului s-au vaccinat până în prezent. Școlile ar urma să se redeschidă din 8 februarie.

Vaccinarea profesorilor depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri ajung în România, spune coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Am analizat mai multe scenarii posibile pentru a asigura continuitatea campaniei de vaccinare, aveam prevăzută opțiunea ca din 7 februarie de fapt să începem vaccinarea cu prioritate a personalului din învățământ. Însă am avut de ales între a amâna persoane cu boli cronice, persoane cu vârstă de peste 65 de ani și a decala persoanele care deservesc activități esențiale. Din punct de vedere medical am considerat alături de colegii mei este cel mai înțelept să decalăm cu 10 zile persoanele care deservesc activități esențiale unde riscul medical propriu-zis pentru persoana în cauză nu este semnificativ”, a declarat, marți, Valeriu Gheorghiţă.

Conform acestuia, vaccinarea personalului din învățământ depinde de momentul în care celelalte tipuri de vaccinuri vor ajunge în România, după ce se obține autorizarea de punere pe piață.

În momentul acela noi vom putea deschide noi centre de vaccinare în care să se poată programa inclusiv personalul din învățământ. Dar deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinare”, a adăugat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

Valeriu Gheorghiţă a afirmat, de asemenea, că acum nu există o dată concretă pentru deschiderea altor centre de vaccinare, pentru că deocamdată nu există un calendar clar de livrare.

„Este evident că numărul de doze disponibile ne limitează capacitatea pe care o avem de programare și respectiv de vaccinare. Nu putem să deschidem mai multe sloturi pentru programare neavând certitudinea datelor la care sosesc vaccinuri, altfel vom fi puși în situația să reprogramăm”, a spus Gheorghiţă.