Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Seul: Teste coronavirus pentru câini și pisici

Locuitorii din Seul care au animale de companie, în special câini și pisici, vor avea posibilitatea de a-și testa animalele. 

Anunțul autorităților din capitala Coreei de Sud vine la câteva săptămâni după confirmarea primului caz de coronavirus la un animal de companie, mai exact o pisicuță, transmite AFP.

”Începând de azi, guvernul metropolitan din Seul va pune dispoziție persoanelor interesate teste Covid pentru câini și pisici”, a precizat Park Yoo-mi, responsabilă pentru sănătate în administrația metropolei.

Testele sunt disponibile doar pentru animalele care prezintă simptome: febră, dificultăți de respirație, secreții nazale în exces.

Testarea se va realiza de o echipă medicală care se va deplasa la domiciliul proprietarului animalului.