Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Care-i problema cu Burebista? Despre un disclaimer pentru filmele istorice din comunism

Există o problemă cu filmele istorice românești, produse în anii comunismului?

Televiziunile reiau adeseori filme istorice românești realizate în anii 1960-1989, dar se pare că în scenarii nu este vorba doar despre istorie. Aceste producții sunt impregnate de ideologia național-comunistă, personajele fiind construite astfel încât să servească educării poporului în direcția dorită de Partidul Comunist. Indiferent că era vorba despre luptele dintre daci și romani, domniile lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul sau Vlad țepeș, încărcătura ideologică național-comunistă era prezentă.

Aceste filme ar trebui însoțite de un disclaimer, sunt de părere istoricii invitați de Ovidiu Nahoi în emisiunea ”Decriptaj”. Discuția a pornit de la difuzarea, duminică, de către televiziunea publică, a filmului ”Burebista”. din 1980, regizat de Gheorghe Vitanidis după scenariul scris de dramaturgul Mihnea Gheorghiu.

Acesta este, în realitate, una dintre producțiile de referință ale ceea ce documentele de partid numeau ”eopoeea națională cinematografică”, spun istoricii.

Am discutat cu Bogdan Jitea, istoric specializat în studierea cinematografiei comuniste și Dorin Dobrincu, istoric cu perocupări legate de istoria comunismului.

Bogdan Jitea: Observăm că toate aceste filme istorice din ciclul epopeei naționale cinematografice sunt puternic personalizate în jurul conducătorului.

Îl au pe conducător în centru, conducătorul fiind Burebista, Decebal, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare. Este un discurs foarte personalizat.

Cu cât ne apropiem în timp de Ceaușescu, cu atât discursul se depersonalizează pentru ca Ceaușescu să nu fie pus în umbră de personalități mai apropiate de el.

În al doilea rând, un alt element decelabil la toate aceste filme este unitatea frontului intern în jurul conducătorului suprem. E un alt mit politic pe care îl surprindem în filmele istorice.

Al treilea aspect e izolaționismul și diabolizarea a tot ce vine din afară. ”Burebista” e filmul care duce acest autarhism la forme paroxistice. În acest film se construiește o contra civilizație la lumea romană, care este prezentată de către autorii ei ca fiind superioară celei romane, ceea ce este anacronic și protocronist. Discutăm de un discurs fals.

Reporter: Filmul a fost făcut la împlinirea a 2050 de ani, moment care s-a marcat foarte puternic în epocă.

B.J. : Da, ”2050 de ani de la crearea statului dac centralizat sub conducerea mărețului rege get Burebista”. Asta era sintagma oficială.

El a fost făcut cu ocazia ținerii la București a Congresului Internațional de Istorie din 1980. A fost un eveniment găzduit de România. S-a aniversat pe fostul Stadion ”23 August”.

Ce s-a întâmplat atunci a fost un nebunie generală, cu Ceaușescu la loja oficială, care primește onorurile tuturor domnitorilor și regilor din trecut. Erau actori îmbrăcați în Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Decebal, Burebista.

Rep: Și toți se prosternau în fața lui Nicolae Ceaușescu?

B.J.: Da. Ideea era că Ceaușescu reprezintă o continuitate organică a acestui șir de voievozi și de conducători providențiali pentru poporul român. Iar mesajul era că Ceaușescu vine din istorie, vine de la Burebista. Burebista și Ceaușescu sunt cele două capete ale acestui șir care duce spre România epocii de aur.

Rep: Foarte interesantă această imagine din Burebista, această civilizație alternativă rivală a Imperiului Roman. Știu că și la istorie ni se spunea că Burebista făcea diplomație la același nivel cu Imperiul Roman. Domnule Doorin Dobrincu, găsim aici și rădăcinile unui curent care face epocă și în ziua de azi, cel legat de dacologie, supremația dacă și toate poveștile care decurg de aici, unele duse până la absurd.

Dorin Dobrincu: Rădăcinile sunt ceva mai adânci, încă dinaintea primului război mondial. Să ne aducem aminte de rolul lui Densușianu. El este reluat în perioada interbelică.

Să ne aducem aminte de Eliade și de personaje din noul mainstream cultural românesc de dreapta, de extremă dreapta.

Dar nivelul foarte înalt va fi atins în anii 1960 – 1980, când, pe de o parte se afirmă individualitatea românească și atunci autohtonii, care erau considerați dacii și doar ei, sunt puși pe același plan cu romanii, chiar dacă aveau să fie cuceriți.

Asta se baza pe o cercetare istorică ghidonată cu atenție, dar și pe o producție de masă. Vorbim despre aceste câteva filme, dar și de o întreagă literatură beletristică, în general de foarte proastă calitate, dar foarte abundentă, apărută la edituri importante de epocă, de exemplu Sarmis.

Erau tot felul de personaje care erau o îmbinare între Spartacus și Decebal. La nord de Dunăre se construia o nouă civilizație.

Asta e și linia pe care se înscrie Burebista. Acolo avem de-a face cu un personaj pe care nu îl găsești decât în mănăstiri, un om foarte bun, prudent, moderat, diplomat versat.

În condițiile în care trebuie să spunem că pentru creionarea unui astfel de personaj avem extrem de puține surse istorice. Filmul acesta are la bază o ficțiune mult mai extinsă decât celelalte producții cinematografice. Asta ca să știm exact unde ne situăm. După 1989 faptul nu s-au făcut filme istorice cu subiect antic sau medieval și aceste producții reluate în buclă la diverse televiziuni, inclusiv la televiziunea publică. Pentru cei care au anii noștri sau poate sunt mai în vârstă, dar poate și pentru tineri, aceasta are ca rezultat o întărire a concepțiilor potrivit cărora nu numai că am avut un trecut măreț, dar am știut să îl și reprezentăm. Asta este excepțional.

E destul să te uiți pe Facebook ca să îți dai seama că acest filon este foarte puternic. Televiziunea publică cred că nu face decât să întărească această abordare ficțională la trecutul nostru.

Dacă ar fi numai ficțiune, ar fi o chestiune rezonabilă. Dar oamenii, în mare măsură, cred că acolo au de-a face cu istoria adevărată. Este o singură istorie Adevărată și atunci aceasta este cea la care trebuie să ne raportăm. E ceva foarte simplu.

În același timp cred că e periculos pentru înțelegerea unei istorii foarte complicate. Până la urmă, avem nevoie de o istorie veridică, nu de o istorie adevărată. Nu îl putem reconstitui pe Burebista în profunzimea minții lui cu trei izvoare și cu cinci urme materiale de săpături în munți.