Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Petiţia pentru modificarea ritualului botezului prin scufundare - depusă la Patriarhie

botez-basilica.jpg

Sursa imaginii: 
basilica.ro

Peste 64 de mii de persoane au semnat petiția inițiată de un membru al comunității Declic pentru modificarea ritualului botezului prin scufundare în cristelniță. Documentul, spun inițiatorii, nu este împotriva Bisericii, ci are ca scop evitarea accidentelor care s-au soldat cu moartea unor bebeluși. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei transmite că modul în care se desfăşoară un ritual religios ţine exclusiv de responsabilitatea membrilor unei Biserici.

Membrii Comunităţii Declic au înmânat luni reprezentanţilor Patriarhiei Române petiţia "Modificaţi ritualul botezului prin scufundarea pruncului în cristelniţă!". Potrivit petiţiei, iniţiată de Vladimir Dumitru, membru Declic, ritualul Botezului ar trebui să fie făcut doar "prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniţă".

"Având în vedere situaţiile tragice în urma cărora au murit prunci după cufundarea în apa din cristelniţă, Biserica trebuie să reglementeze urgent această practică! Nu cerem anularea practicii Botezului, ci modificarea ei, astfel încât să fie prevenite aceste riscuri inutile şi chiar absurde! Cum se poate face? Prin udarea simbolică a capului pruncului cu apa din cristelniţă şi nu cu smuceli şi chiar brutalitate (cazuri ce-i drept izolate, dar au existat!), aşa cum se poate observa din dovezile filmate de-a lungul timpului", se arată în petiţie.

Documentul, care ar cuprinde, potrivit iniţiatorilor, peste 64.000 de semnături, precizează că petiţia "moderată şi constructivă" este adresată Bisericii Ortodoxe Române şi nu este îndreptată împotriva unor persoane, nu este împotriva Bisericii, ci este tocmai pentru rezolvarea "definitivă" a unei situaţii "foarte controversate" în urma căreia s-au întâmplat multe accidente în urma cărora au murit bebeluşii.

"Unii poate vor argumenta că mulţi preoţi deja o fac în acest mod (doar stropirea simbolică) - cinste lor! - dar petiţia are scopul de a impune această practică pentru totdeauna şi în toate bisericile din România şi Diaspora! Este Timpul să ne dăm mâna - mireni şi clerici- pentru îndreptarea definitivă a acestor lucruri! (...) Moartea bebeluşilor, fie şi accidentală, din cauza unor astfel de practici greşite - este o tragedie fără margini care aduce durere în loc de bucurie. Acest risc trebuie exclus de-acum înainte, iar Bucuria Botezului să triumfe!", se mai arată în petiţia Declic adresată Patriarhiei Române.

Potrivit Purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, redactarea şi depunerea unei petiţii publice adresată unei instituţii este perfect legală în spaţiul democratic, dar modul în care se desfăşoară un ritual religios ţine exclusiv de uriaşa responsabilitate individuală şi comunitară a membrilor unei Biserici, a declarat luni, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
El a precizat că  "Taina Botezului, conform canoanelor apostolice, se oficiază în Bisericile Ortodoxe de către preot sau episcop prin întreită 'afundare' în numele Sfintei Treimi".

"Această afundare durează două/trei secunde şi presupune protejarea strictă a copilaşului, al cărui spate şi a cărui ceafă sunt sprijinite cu mâna dreaptă, gura şi nasul fiind protejate atent de căuşul mâinii stângi, în aşa fel încât acesta să nu poată înghiţi niciun strop de apă în secundele cât este afundat rapid de trei ori. Această scurtă afundare se face după ce oficiantul Tainei se asigură că pruncul a inspirat aer. Există şi posibilitatea botezării prin turnarea apei pe creştetul copilaşului, tot de trei ori, în numele Sfintei Treimi, această decizie putând fi luată în cazuri de necesitate sau în funcţie de starea de sănătate a copilaşului", a mai transmis Vasile Bănescu.

Un copil în vârstă de o lună şi jumătate a decedat, la începutul acestei luni, la spital, după ce a făcut stop cardio-respirator, în urma ritualului de botez ce a avut loc la Biserica "Sf. Constantin şi Elena" din Suceava, în timpul căruia a fost complet scufundat în apă.