
Social
Comunitatea creștină din Irak ”decimată” după decenii de violență și spaimă
crestini_irak.png

În urma conflictelor din ultimii 20 de ani, peste 1 milion de creștini au dispărut din Irak.
”Până la vârsta de 24 de ani am trecut deja prin 3 războaie”, spune Sally Fawzi, un catolic irakian care a fugit din țară acum zece ani și care trăiește acum în Texas, Statele Unite.
Comunitatea creștină din Irak era una dintre cele mai vechi și mai diversificate din lume, incluzând caldeeni, armeni ortodocși, protestanți dar și alte confesiuni de orientare creștină.
În 2003, la căderea regimului Sadam Hussein, existau 1,5 milioane de creștini, într-o țară cu o populație de 25 de milioane de oameni, adică cca 6% din total.
Astăzi mai sunt cca 40 000 de creștini, la o populație de 40 de milioane de oameni, spune William Warda, cofondator al ONG –ului pentru drepturile omului Hammurabi.
Dintre cei care au fugit, cei mai mulți (cca 500 000) s-au stabilit în Statele Unite, iar alții s-au împărștiat prin Canada, Australia, Norvegia și prin alte colțuri ale lumii.
Mărturii ale creștinilor rămași în Irak în reportajul AFP integral aici