Viitorul Văii Jiului este fără cărbune. O spune (și) vicepreședintele Comisiei Europene

De fapt, mișcările de protest, la pachet cu încercările unor politicieni de a se sui pe valul nemulțumirilor, nu au făcut decât să ne amintească faptul că Valea Jiului este în continuare acolo. Că nu a plecat nicăieri odată cu sfârșitul marșului asupra Bucureștiului, condus de Miron Cozma, acum mai bine de 20 de ani. Și că problema Văii Jiului rămâne și trebuie rezolvată.

Desigur, astăzi premisele sunt cu totul altele. În ianuarie-februarie 1999, România traversa o criză financiară de proporții, la o jumătate de pas de a fi trecută în încetare de plăți de către marile agenții de rating.

Și nu e greu să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat dacă Miron Cozma și minerii săi chiar ar fi ajuns în București și ar fi luat cu asalt instituțiile statului, Guvernul, Parlamentul, Palatul Cotroceni – așa cum o mai făcuseră cu câțiva ani înainte.

Privind în urmă, numai un miracol a salvat România de un triplu dezastru: politic, social și financiar.  Dar la sfârșitul anului 1999, România era invitată să deschidă negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Urmau două decenii de creștere susținută a economiei, dar Valea Jiului a rămas una dintre acele regiuni ancorate în trecut, care nu a prins trenul dezvoltării, după modelul marilor orașe sau al vestului țării.

Astăzi, alături de întreaga Uniune Europeană și de întreaga lume, traversăm o nouă criză economică și financiară, generată de pandemie. Dar, spre deosebire de  anul 1999,  România are o plasă financiară de neimaginat cu două decenii în urmă.

Planul de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene plus bugetul multianual  oferă României o perspectivă financiară de 80 de miliarde de euro. Apoi, numai prin Fondul de Tranziție Justă, din cadrul Acordului Verde, Valea Jiului poate accesa 750 de milioane de euro.

Bani ar fi. Dar nu e suficient. Este nevoie de creativitate și curaj. Pentru că rezolvarea problemei nu mai poate urma căi déjà bătătorite.

Iată ce a declarat marți Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, în cadrul conferinței ZF Power Summit:

„Trebuie să fiu brutal de sincer: cărbunele nu are niciun viitor.(...) S-au dat subvenţii de miliarde şi miliarde care ar fi putut fi folosite mai bine pentru a crea un viitor pentru oamenii care lucrează azi în industria minieră. Dacă adăugăm la asta şi amprenta de carbon a cărbunelui, trebuie să fim sinceri și să spunem că nu există un viitor al cărbunelui”, a arătat oficialul european.

El a mai spus că așteaptă din partea României un plan de renunţare totală la cărbune şi a asigurat întregul sprijin din partea Comisiei Europene.

Cu alte cuvinte, banii nu vor veni oricum.

Și nu toți vor accepta bucuroși schimbarea. Multe averi colosale s-au făcut tocmai pe sema sărăcirii acestei zone. Iar naționaliștii eurosceptici și extremiștii vor căuta în continuare capital politic, exploatând frica de necunoscut generată de tranziție.

Cu toate acestea, un lucru e clar: era cărbunelui este aproape de sfârșit. Iar asta trebuie să o înțeleagă toți guvernanții.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica