Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


COVID-19 | Sorin Cîmpeanu: Până pe 10 martie, vor fi vaccinați peste 120 de mii de salariați din învățământ

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat, duminică seară, că până pe data de 10 martie, aproximativ 50% din cadrele medicale vor fi vaccinate.

"Am făcut deja campania de vaccinare dedicată personalului din învăţământ. Aş vrea să vă spun că în primele patru zile, de miercuri până sâmbătă, aproape 20.000 de persoane angajate în învăţământ, în marea lor majoritate cadre didactice au fost vaccinate. S-a ajuns în aşa fel la un număr de 78.000 al persoanelor angajate în învăţământ vaccinate. Asta înseamnă un procent de circa 22%. Dacă lucrurile vor merge în acelaşi fel până pe data de 10 martie  vom avea un număr de persoane vaccinate de peste 120.000, adică un procent de 35% din personalul din învăţământ.  Dacă ne raportăm la cadrele didactice care intră în contact direct, nemijlocit cu elevii şi studenţii, numărul celor vaccinaţi va fi tinde către 50%. Este un element foarte important pe care Ministerul Educaţiei împreună cu coordonatorii campaniei naţionale de vaccinare au putut să îl facă în beneficiul siguranţei în şcoli şi universităţi”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, duminică seara, la Digi 24. Potrivit acestuia, miercuri  au fost vaccinate 3.800 de persoane din sistemul de învăţământ, joi – 5.200, vineri, peste 6.000, iar sâmbătă, aproape 3.500 de angajaţi.