Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Protest împotriva legii vaccinării: "Nu împotriva vaccinării, dar pentru LIBERTATEA de a decide"

Sute de manifestanţi au venit, duminică după amiază, la o acţiune de protest faţă de proiectul de lege referitor la vaccinarea obligatorie, aflat în dezbatere parlamentară, organizatoarea acestei întruniri fiind asociația Alianţa Părinţilor, informează Agerpres.

ACTUALIZARE: Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a transmis, duminică seară, că până în acest moment, organizatorul activităţii a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 7.000 de lei pentru că nu a luat măsurile necesare astfel încât să nu permită depăşirea numărului maxim de 100 de participanţi şi pentru că nu a asigurat respectarea de către aceştia a celorlalte măsuri de protecţie sanitară, în conformitate cu prevederile H.G. 35 din 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României emisă în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

............................................

"Nu împotriva vaccinării, dar pentru LIBERTATEA de a decide", a fost sloganul anunţat de către iniţiatorii acţiunii - Alianţa Părinţilor şi alte patru asociaţii, Pro Consumatori, Medici pentru Consimţământ Informat, Neam Unit şi Pro Decizii Informate.

Cei prezenţi au spus că sunt nemulţumiţi că în proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor sunt conţinute prevederi referitoare la obligativitatea vaccinării pentru întreaga populaţie, atât copii cât şi pentru adulţi, dar şi la unele amenzi uriaşe în caz de refuz.

Avocatul Marina Ioana Alexandru, secretar general al Alianţei Părinţilor din România, a spus că, prin proiectul de lege a vaccinării, consimţământul este viciat prin "toate formele de manipulare".

"Libertatea de a mai dispune de tine însuţi este anulată, autoritatea părintească este atacată în mod flagrant, pentru că părinţii urmează să fie acuzaţi, dacă nu îşi vaccinează copiii, după informări repetate. (...) nimeni nu răspunde pentru reacţii adverse post-vaccinare", a spus Marina Ioana Alexandru.

În opinia sa, este bine să existe o lege care să reglementeze vaccinarea, însă nu în forma aceasta. Ea a subliniat că vaccinarea trebuie să rămână un act medical opţional, nu obligatoriu şi nu "la grămadă", pentru este nevoie de teste de imunitate şi sunt multe alte aspecte care trebuie luate în discuţie.

Psihologul Adrian Aciu, membru al Alianţei Părinţilor din România, a spus că vaccinarea obligatorie încalcă foarte multe drepturi constituţionale.

"Proiectul privind vaccinarea nu lasă dreptul la alegere, în al doilea rând, vaccinează în masă, fără să ţină cont de particularităţile şi de specificul fiecărei persoane. Sunt persoane care au contraindicaţii la vaccinare, sunt persoane care ulterior produc reacţii adverse", a spus Adrian Aciu.

Protestatarii au scandat printre altele: "Libertate!", "Fără vaccinare!", "Obligativitatea distruge libertatea!", "Jos masca!" şi au avut pancarte cu mesaje precum: "Dacă statul impune, libertatea apune", "Vaccinarea obligatorie=Genocid", Dacă există risc, trebuie să existe alegere, libertate!".

Acţiuni similare de protest au fost organizate duminică după amiază şi în alte oraşe din ţară, cum ar fi Oradea şi Sibiu, la care participarea a fost mai redusă, de câteva zeci de persoane.