Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Spitalul Modular ATI Piatra Neamț are nevoie de susținere. Dăruiește Viață: Am strâns doar un sfert din sumă

159467129_2113047738850894_8320218574467096074_o.jpg

Facebook/ Daruieste Viata
Image source: 
Credit foto: Brândușa Balan

"Dăruim și noi” este mesajul elevilor Școlii Gimnaziale „Constantin Panțiru” Grințieș, din județul Neamț. Copiii au vrut să fie printre cei care ajută la construirea Spitalului Modular ATI Piatra Neamț, după ce secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț a fost distrusă în urma incendiului din noiembrie, anul trecut. Zece pacienți cu COVID, intubați, au decedat, iar alte șapte persoane au fost rănite. Printre acestea s-a aflat și medicul de gardă Cătălin Denciu, care a încercat să îşi salveze pacienţii. Spitalul Modular din Piatra Neamț este construit de Asociația Dăruiește Viață, din donații și sponsorizări. Până acum s-a strâns doar un sfert din suma necesară de aproximativ două milioane de euro. 

 

Spitalul Modular ATI Piatra Neamț va avea 18 paturi și va fi gata, cel mai probabil, la sfârșit de aprilie, început de mai, ne-a spus Carmen Uscatu, co-fondatoarea Asociației Dăruiește Viață, asociație care a construit și Spitalul Modular 1 Elias din București, pentru tratarea pacienților infectați cu COVID-19.  Până acum, la Piatra Neamț s-a turnat structura metalică și s-a început montajul unităților modulare. Se lucrează și la montajul structurii metalice pentru clădirea unde va fi primită ambulanța. 

"Spitalul Modular ATI Piatra Neamț va avea instalație de filtrare a aerului, cu presiune negativă, cu gaze medicale, astfel încât va funcționa ca o reală secție de Terapie Intensivă, așa cum trebuie să fie toate secțiile de Terapie Intensivă din toate spitalele publice, cum din păcate nu sunt. Credem că prin aceste proiecte vom ridica standardul atât în ceea ce privește modul cum ar trebui abordată până la urmă primirea acestor pacienți cu COVID-19, care în acest moment se face în detrimentul pacienților cronici. Sunt închise multe spitale, pentru că nu pot fi construite circuite separate, sunt închise și dedicate celor cu coronavirus, în timp ce pacienții cronici nu mai au acces la tratament, intervenții chirurgicale și alte lucruri de felul acesta. Această unitate modulară va putea fi folosită pentru următorii 5-10 ani atât ca secție  de Terapie Intensivă sau ca orice altă secție. De exemplu, poate fi folosită ca unitate tampon având în vedere că la Piatra Neamț există un proiect pe fonduri europene pentru refacerea secției de Oncologie. ", ne-a spus Carmen Uscatu. 

Puteți contribui la ridicarea Spitalului Modular ATI Piatra Neamț prin: redirecționarea a 20% din impozitul pe profit/venit al companiei dumneavoastră pentru primul trimestru. Contractul de sponsorizare poate fi descărcat de aici: https://bit.ly/3cgKBGV și trimis completat cu datele companiei la [email protected], prin trimiterea unui sms cu textul NEAMT la numărul 8826, pentru o donație unică de 2 euro (donația prin sms va mai fi valabilă doar în această săptămână) sau prin transfer bancar. 

javascript:void(0)
Image source: 
Daruieste Viata

 

Avantajele spitalului modular:

O șansă în plus la viață pentru pacienții în stare gravă
Izolarea compartimentului de tratare pacienți COVID-19 de restul spitalului
Paturi disponibile pentru tratarea pacienților critici, în regim ATI
Timp scurt de realizare (6-10 săptămâni)
Posibilitatea de reutilizare ca secție ATI / Boli Infecțioase etc. după pandemie

După incendiul din noiembrie 2021, produs în Secția ATI a Spitalului Județean Neamț, în care și-au pierdut viața zece persoane bolnave de COVID, fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață”, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, au anunțat construcția unui Spitalul Modular ATI la Piatra-Neamț.

ASCULTĂ AICI INTERVIUL INTEGRAL: 

 
Carmen Uscatu, co-fondatoarea Asociației Dăruiește Viață, despre construcția Spitalului Modular ATI Piatra Neamț