Viața de zi cu zi în cel mai sărac oraș din Anglia (reportaj AFP)

Orașul a fost o destinație de vacanță preferată de mulți britanici până în anii 80, când apariția sejururilor ieftine în străinătate a devenit cauza unui îndelungat declin.

De atunci se numără printre cele mai defavorizate zone ale țării, iar pandemia nu a făcut decât să înrăutățească situația.

„Nu o duceam atât de rău încât să vin la cantina săracilor”, mărturisește Ali Alian, în timp ce cară un rucsac plin cu provizii pe care tocmai le-a primit de la asociația Street Angels din Blackpool.

Ali este șef-bucătar, în vârstă de 50 de ani. Muncea într-un restaurant dintr-o stațiune balneară din nord-vestul Angliei, dar și-a pierdut slujba din cauza pandemiei, care a afectat grav industria turismului, pilonul economic principal al orașului.

Înainte de pandemie Ali câștiga între 300 și 400 de lire pe săptămână, acum însă primește aceeași sumă pentru o lună, și asta datorită ”creditului universal”, un echivalent al indemnizației de șomaj în România. O sumă care abia îi ajunge pentru plata chiriei. Apoi mai rămân de plătit „electricitatea, taxe și impozite...nu este de ajuns”, explică el.

„Înainte aveam o situație normală, ca toți ceilalți. Acum am impresia că sunt într-o groapă și mă afund tot mai tare. Nu știu cum voi reuși să ies”, declară el în timp ce pleacă spre casă. Are aproximativ o oră de mers pe jos.

La câțiva metri distanță, în parcarea gării, unde asociația Street Angels oferă mese calde, cafea și alimente donate de magazinele din împrejur, Alice Smith, o voluntară în vârstă de 24 de ani, constată că luni seara „vin mai mulți oameni ca înainte” la punctul lor de distribuire.

Și nu mai sunt aceeiși ca înainte de pandemie: mai puțini oameni fără adăpost, dependenți, în schimb mai multe familii: „au un acoperiș deasupra capului, dar nu le mai ajung banii pentru mâncare” sau pentru încălzire, adaugă Alice.

Declin brutal

Steve Lyon a fost până acum un an îngrijitor într-un parc de distracții. A intrat în șomaj tehnic în timpul primei izolări și a fost concediat în timpul celei de-a doua, povestește el stând la coadă la cantina Amazing Grace.

Lângă acesta, Craig Johnson, în vârstă de 29 de ani, ținându-și în brațe fiul, explică că el deja trăia de azi pe mâine înainte de covid, „de la un loc de muncă temporar la altul”.

Dar nu a mai muncit în ultimul an, iar fără ajutorul din partea asociațiilor nu știe cum familia lui va reuși să supraviețuiască.

„Înainte serveam în jur de 250 de persoane pe săptămână, acum este vorba de 400 de persoane”, afirmă Mak Butcher, fondatorul cantinei Amazing Grace.

„Este greu să știi că trăiești într-un oraș în care există atât de multă sărăcie”, declară cu tristețe Sylvia Culshaw, managerul depozitului Blackpool Food Bank, o altă organizație caritabilă.

„În momentul de față toate orașele sunt afectate. Blackpool însă mai mult decât multe altele”, adaugă ea, pregătind, din magazia cu rafturi pline de pâine, fructe, legume și conserve, pungi cu alimente care urmează să fie livrate.

Recesiunea istorică provocată de Covid-19 ar putea duce în Marea Britanie la dublarea nivelului de sărăcie, până la 2 milioane de familii, dintre care 1 milion sunt copii, potrivit unui studiu recent al ONG-ului Trussell Trust.

Pat Naylor, directoarea asociației Home Start, vine în ajutor familiilor aflate în dificultate, mărturisind că „pentru prima dată în 11 ani de la deschidere, am fost nevoiți să refuzăm noile familii pentru că nu mai aveam loc”.

E îngrijorată la gândul că cei mai afectați de consecințele pandemiei vor fi copiii. „Nu doar că nu mai poți să-ți hrănești familia. Se trece de la „am un loc de muncă, sunt bine, copiii sunt bine, Crăciunul va fi fabulos” la „am eșuat în totalitate”.

Deși unele hoteluri, restaurante și atracții din Blackpool încep să reangajeze pentru redeschiderea afacerilor neesențiale pe 12 aprilie, Pat Naylor este de părere că „va dura mult timp până ce oamenii își vor recăpăta încrederea”.

Traducere de Andreea Sefciuchevici, după reportajul AFP preluat de France24