Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Europa Plus: Încălcare sistematică a drepturilor jurnaliștilor din Turcia

jurnalisti_turcia.jpg

Protest al jurnaliștilor din Turcia, martie 2021
Image source: 
tgs.org.tr

Revista presei Europa Plus:

►Drepturile jurnaliștilor din Turcia sunt încălcate sistematic, iar cei care protestează sunt concediați sau amenințați cu concedierea.

►În Azerbaidjan există nu mai puțin de 350 de vulcani noroioși al căror noroi ar putea fi folosit pentru terapii medicale, dar în țară nu există niciun centru de sănătate specializat.

►Armenia acuză Azerbaidjanul că nu respectă drepturile prizonierilor de război și cere în acest sens ajutorul Consiliului Europei.

În ultimul an, mai exact de la declanșarea pandemiei de coronavirus , jurnaliștii turci, îndeosebi cei din media locală, sunt obligați sistematic să muncească cu normă întreagă deși sunt plătiți pentru ore mai puține de lucru, sunt trimiși în concediu fără plată fără explicații, iar dacă își cer drepturile sunt amenințați cu aplicarea așa numitului ”Cod 29”, un act normativ care prevede concedierea pentru ”încălcarea codului de etică a muncii”, reiese dintr-un raport al organizației neguvernamentale pentru drepturile profesionale TGS citat de platforma online independentă journo.com.

İlyas Coşkun, autorul raportului ”Pierderile economice și sociale cauzate lucrătorilor din mass-media de efectele pandemiei de coronavirus”, subliniază că cei concediați în baza Codului 29 nu au dreptul la pensie și nici la ajutor de șomaj.

Raportul a fost realizat în baza unui sondaj la care au participat 1206 jurnaliști și alți lucrători din mass-media din 19 orașe, inclusiv Istanbul.

Din datele obținute rezultă că angajatorii din mass-media abuzează sistematic de contractele pe perioadă limitată și de concediile fără plată pentru a-și reduce costurile, iar ajutoarele financiare acordate de stat pe timpul pandemiei sunt total insuficiente, astfel încât angajații nu-și pot asigura nici necesitățile de bază.

Jurnaliștii se plâng de lipsa echipamentelor și de faptul că orele suplimentare, din ce în cemai multe, nu le sunt plătite.

De asemenea măsurile sanitare de protecție împotriva coronavirusului nu sunt respectate.

În Turcia 21 de jurnaliști infectați cu coronavirus au murit în ultimul an.

 

Azerbaidjan: 350 de vulcani noroioși, nici un centru de terapie specializat

În Azerbaidjan există nu mai puțin de 350 de vulcani noroioși al căror noroi ar putea fi folosit pentru terapii medicale, dar în țară nu există niciun centru de sănătate specializat pe acest fel de terapie, reiese dintr-un raport al Agenției naționale pentru turism, citat de publicația Trend.

Vulcanii sunt răspândiți în Gobustan, regiunea Shamakhi, în peninsula și arhipelagul Absheron, în câmpia Shirvan din sud-estul țării, în avalul râului Agsu și în alte zone.

Noroiul vulcanilor conține iod, brom, hidrogen sulfurat și naftene, ceea ce îl face extrem de eficient în terapiile pentru reumatism și alte afecțiuni.

Agenția națională pentru turism a anunțat recent că a elaborat un proiect privind construirea unei infrastructuri turistice moderne în zonele în care se află 14 vulcani noroioși, în special în Absheron și Gobustan.

 

Georgia: Criza politică continuă

Foto: gov.ge

Guvernul georgian face eforturi pentru a rezolva criza politică declanșată după ultimele alegeri legislative, când opoziția, care acuză fraudarea alegerilor, a refuzat să-și ocupe locurile care îi revin în Parlament, l-a asigurat premierul Irakli Garibashvili pe președintele Consiliului european, Jean Michel, în cadrul recentei întâlniri pe care cei doi au avut-o la Bruxelles, potrivit publicației amerikiskhma.com

”Țin să-i mulțumesc încă o dată domnului Charles Michel pentru că s-a implicat în mod direct în negocieri (...). Din păcate în ultimele zile Opoziția nu a facilitat deloc dialogul, ba dimpotrivă, a adâncit și mai mult criza. Vom continua însă eforturile noastre comune”, a spus premierul.

 

Soartă incertă pentru prizonierii de război armeni din Azerbaidjan

Curtea europeană pentru drepturile omului a transmis Comitetului de miniștri ai Consiliului Europei o informare privind încălcarea repetată a drepturilor prizonierilor de război și a civililor armenineni deținuți de Azerbaidjan, la cererea reprezentantului Armeniei la Curtea Europeană a drepturilor omului, transmite publicația Hetq.

Măsura a fost luată ca urmare a numeroaselor solicitări în acest sens ale Avocatului Poporului din Armenia.

De precizat că în prezent sunt în vigoare măsuri provizorii decise de Curtea Europeană, potrivit cărora Azerbaidjan este obligat să furnizeze informații complete cu privire la soarta prizonierilor de război armeni, starea de sănătate și acțiunile întreprinse în vederea repatrierii acestora.

Partea armeană reclamă faptul că Azerbaidjan nu-și respectă aceste obligații.

Curtea europeană nu a considerat necesară luarea de măsuri similare privind soarta prizonierilor azeri.

 

Kazakhstanul autentifică mormintele unor apropiați ai marelui cleric sufist, Hodja Ahmed Yasawi

Mausoleul lui Ahmad Yasawi Foto: Wikipedia

Publicația Stan.kz relatează despre o descoperire legată de unul dintre cei mai importanți lideri ai islamului sufist - Hodja Ahmad Yasawi, care a trăit în perioada 1093–1166. Recent, mormintele a 12 persoane care au avut strânse legături cu Ahmad Yasawi, au fost autentificate de Ministerul Culturii din Kazakhstan.

Ahmad Yasawi a fost un poet de limba turcică și sufist, un mistic timpuriu care a exercitat o puternică influență asupra dezvoltării ordinelor sufiste în întreaga lume vorbitoare de limbi turcice.

Clericul s-a retras într-o viață de contemplare la vârsta de 63 de ani. După moarte, a fost îngropat intr-un micuț mausoleu, reconstruit după câteva secole, într-un impozant monument din orașul Turkestan, în sudul Kazakhstanului.

Cum Yasawi a avut mulți ucenici si a fost foarte iubit, o parte din aceștia sunt îngropați în același mausoleu sau în apropiere și sunt foarte cinstiți de kazaci. În jurul figurii religioase a lui Hodja Ahmed Yassavi există încă mulți hani, sultani, poeti sau dansatori neidentificați.

În prezent, se desfășoară cercetări ample în acest domeniu. O parte dintre persoanele legate de cleric și cinstite de kazaci, sunt femei.

 

Au colaborat la realizarea Revistei presei Europa Plus:

Djamila Khaspoladova - Azerbaidjan

Cetinkaya Hulya - Turcia

Saba Khujadze - Georgia

Wenglik Onerbayeva - Kazahstan

Grigoryan Nune - Armenia

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 19 martie 2021